Era inimii. Cum să găsim curajul de a fi fericiţi

Emoţiile reprezintă laitmotivul cărţii pe care o ai în mână şi pe care am ales să o intitulez Era inimii, tocmai pentru a sublinia importanţa componentei emoţionale în viaţa noastră. Acest lucru este valabil cu atât mai mult în lumea de astăzi (şi va fi din ce în ce mai mult în lumea de mâine), unde, după cum vom vedea, nu mai sunt competenţele fizice sau mintale cele care fac diferenţa, ci cele emoţionale.

 

Emoţiile reprezintă fitilul pentru fiecare dintre noi şi se află în spatele tuturor deciziilor noastre, mai importante sau mai puţin importante, fiind cele care ne modelează viaţa. Sunt beculeţe care, atunci când se aprind, ne vorbesc despre noi înşine, despre nevoile şi obiectivele noastre, dar sunt şi instrumente valoroase de care trebuie să fim conştienţi şi să le folosim pentru a face schimbări pozitive, atât în viaţa de zi cu zi, cât şi pe termen lung. Acesta este motivul pentru care trebuie să învăţăm să le simţim, să le înţelegem, să le preţuim şi să le controlăm.

 

În imaginaţia noastră, alimentată probabil de maxime şi fraze motivaţionale de pe reţelele sociale, drumul care duce la succes este în pantă: urcăm pe munte şi ajungem în vârf, pentru că vârful este scopul nostru. Deşi accept această viziune, nu cred că este singura. Poţi ajunge la succes urmând două rute diferite: una care duce în sus, spre vârf; şi alta care duce în jos, în miezul pământului. Acestea sunt două trasee foarte diferite, care ne ajută să ne dezvoltăm diverse aptitudini şi să obţinem rezultate de durată. Cursa spre înălţimi este afirmaţia, cea înspre adâncuri este introspecţia. Să obţinem o reuşită nu înseamnă doar să bifăm un obiectiv valoros, ci, mai presus de toate, să ajungem în adâncul sufletului nostru. Traseul subteran este cu siguranţă mai puţin pitoresc faţă de cel care duce spre vârful muntelui, şi este nevoie de curaj pentru a o apuca pe acest drum, fiindcă este plin de noroi, infestat cu insecte, blocat de pietre şi pericole. Dar doar acolo poţi găsi pietrele preţioase despre care vorbeam: cele pe care trebuie să le păstrezi în tine pentru a trăi mai liniştit, mai fericit şi mai conştient. Aşadar, în paginile următoare, îţi voi povesti despre pietrele mele preţioase, 16 la număr: 16 principii pe care le-am învăţat din greşelile care m-au făcut să cobor până în miezul pământului, unde poţi să te observi şi să te transformi, să fii mai atent la cei din jur şi mai puţin competitiv, să înveţi să dai mai mult decât să primeşti, să iubeşti în loc să invidiezi.

 

Este evident că cele două căi - să sapi în profunzime şi să urci în vârf - necesită aptitudini diferite. Să cobori înseamnă să cultivi modestia, să fii generos, să vrei să le fii fle folos celorlalţi; să urci înseamnă să-ţi pui pe primul loc propriile nevoi şi interese, să ai încredere în propria persoană, să-ţi menţii concentrarea pe vârf.

 

Vestea bună este că aceste competenţe nu sunt opuse, ci complementare. Astfel, călătoria parcursă în cele două direcţii poate rămâne armonioasă: la fiecare trei paşi pe care-i faci înspre adâncuri, vei descoperi că faci alţi trei paşi spre vârf, aşa cum un copac se poate înălţa spre cer doar ţdacă rădăcinile lui se afundă în adâncul pământului.

CUPRINS:

Introducere

Prima viaţă - UCENICIA

1. începutul... 31
2. Ceea ce rămâne... 41

A doua viaţă - COMUNICATORUL

3. Munca grea a promotorului... 73
4. Ceea ce rămâne... 89

A treia viaţă - PSIHOLOGUL ŞI PSIHOTERAPEUTUL

5. Psihologia: între formare şi practică... 119
6. Ceea ce rămâne... 131

A patra viaţă - ANTREPRENORUL

7. Cutezanţa celor care îndrăznesc... 173
8. Ceea ce rămâne... 185

Promisiunea cititorului... 225

 

Mulţumiri... 227
Recomandări de lectură... 229
Nu se termină aici... 233
Contribuţia ta la carte... 235
Interviu cu Luca Mazzucchelli din perioada pandemiei... 237
Exerciţii de făcut în era inimii... 241
De acelaşi autor... 251