Despre omul frumos - Dan Puric

Despre omul frumos - Dan Puric …după atâta amar de băşcălie şi deznădejde, de autoflagelare, a sosit ceasul să spună cineva, pătrunzător şi adecvat, că nu este chiar o nenorocire să fii român. Dimpotrivă. Dan Puric are o alcătuire orfică - aceasta fiind opusul retoricii. Flautul său fermecat vine din adâncurile naţiei şi are afinităţi organice cu interogaţiile pe care şi le-au pus în acelaşi sens intelectualii interbelici. Numai că el nu foloseşte semnul întrebării. Spre deosebire de cărturarii prezentului, Dan Puric aduce cu sine afirmaţia, lăsând dubiile şi aporiile pe seama belferilor. Recurge la memorie si reaminteste ca in trecutul nostru recent exista gropile comune ale unor martiri pe care le opune gropii de la Glina, carnavalului si mascarilor mediatice. Leagă naţia de Dumnezeu cât se poate de strâns şi nu vede în români indivizi, ci persoane.(...) Dan Puric n-a apărut întâmplător acum. Cu o vorbă a lui Iorga: Vremea l-a scos în cale. Dan Ciachir Fragmente din carte: …vezi, lumea se concentreaza cu o ferocitate extraordinara pe omul care cade, ceea ce este un lucru necrestin. Este o curiozitate aproape patologica, daca ai observat, care se consuma mai pe toate posturile de televiziune, sa vezi cum se distrug familii, cum intimitati sunt mutilate in vazul public. Lumea isi consuma ore intregi ca sa asiste, cu un cinism ingrozitor, la lucrurile astea. Ei nu vad ca Romania se prabuseste. Ei vad familii care se distrug in vazul lumii, asigurand, prin maximul de indecenta si impudoare, maximul de audienta al televiziunilor. In timpul revolutiei franceze, veneau tricoteuzele, curioase sa vada cum se decapiteaza regele si regina, intreaga aristocratie. Cred ca erau stramosii telespectatorilor de astazi, atat de excitati de spectacolul degradarii umane, mostenitori, de altfel, ai unor curiozitati sangvinice. Tipologia omului necrestin. Deci cred ca trebuie sa ne concentram pe ce se mai poate construi in tara asta, pe ce se mai poate crede, si nicidecum pe, ma rog, masa asta amorfa, ascunsa si lasa, si de serviciu tot timpul, sa demoleze… ………………………………………… Cum se iese din această ideologie, am găsit răspunsul tot la un român - pentru că românul funcţionează aprig pe chestia asta de imagine paradoxală. A fost acum, recent, întâmplarea cu primarul mort, care a ajuns să fie ales. Niciodată în istoria electoratului mondial nu s-a întâmplat aşa ceva. Au votat primarul mort. Şi-l întreba cineva pe un localnic: - De ce l-ai votat, domne, dacă e mort? - Păi, dacă era bun! Asta înseamnă că pentru poporul român calitatea n-are moarte. Concluzie: "mai bine un mort bun, decât o jigodie vie". Asta este esenţa ortodoxiei: "încrederea neţărmurită în lumea de dincolo, nu în lumea de aici". ………………. Acum câţiva ani mă duceam în America şi avionul s-a oprit pentru o escală în Timişoara. Iar de acolo s-a urcat în Boeing-ul modern un sat întreg de babe, îmbrăcate în negru, ca dintr-un film de Kakoyanis, înfofolite, legate, grase, cu paporniţe, de parcă mergeau cu rata. În sinea mea, am gândit stânjenit că aşa se strică imaginea României în lume. Pe vremea aceea credeam că imaginea e importantă, nu România. După ce am trecut Atlanticul şi ne apropiam de destinaţie, cu o oră înainte, ni s-a dat să completăm nişte formulare, destul de agresive, care te anchetau în toate dimensiunile tale de călător. Am avut sentimentul că tot avionul dădea teză la limba română. În starea aceasta de examen, m-am pomenit cu vreo cinci băbuţe lângă mine, care mi-au spus cinstit: "Scrie-ne şi nouă, maică, aici, că noi nu ştim nimic!" Şi astfel, eu le întrebam din chestionar şi ele îmi răspundeau din inimă: - Când te-ai născut, mamă?... - 1877. - Câţi copii ai? - 11. Şi-aşa mi-am dat seama că stăteam de vorbă cu Independenţa României. A început să se clatine avionul. Avionul se clătina şi la toţi ne-a fost frică, inclusiv mie, ăsta cu imaginea României în lume. Mi-am pus centura, stewardesele au plecat şi ele speriate. Babele, în schimb, stăteau lângă mine şi se sprijineau de partea de sus, ca şi cum ar fi mers cu rata. Zic: - Maică, stai jos, că a început furtuna. E pericol să ne prăbuşim. Nu ţi-e frică? - Lasă, mamă, răspunde băbuţa, mi-am făcut o cruce, la Dumnezeu nu insist!... Ajunge. În siguranţa ei stăteau două mii de ani de creştinism. Iar eu, pe lângă băbuţă, eram un puric. Eu eram imaginea de azi a României în lume, iar ea era icoana neamului din totdeauna. Băbuţa m-a reîncreştinat într-o fracţiune de secundă şi, astfel, am văzut din nou Omul Frumos. CUPRINS: Fenomenul Dan Puric (Dan Ciachir) Ţărâna Bolovanul de râu Amintiri de neşters Tir încrucişat Lecţia de condus Neghina-grâu Răstimpul "Ce Făt Frumos blestemat" Ortodoxia în arta românească O privire asupra Spiritului Răsăritean Despre Omul Frumos La ordin Moştenirea privirii Sfântul Îndrăzniţi! Basmul din Carpaţi Omul care ne trebuia (Gheorghe Ceauşu)

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs!

scrie o recenzie