Viaţa dincolo de mormânt

Cu mii de ani in urmă omul nu era atât de ştiutor de cele ce se află in jurul lui şi de legile care conduc materia. Trăia o viaţă simplă in mijlocul naturii, muncind din greu pentru a-şi agonisi cele necesare traiului. Dar tocmai prin faptul că era lipit de natură avea mereu înaintea ochilor măreţia muntelui, auzea vuietul codrilor, se îmbăta de splendoarea răsăritului soarelui şi noaptea îi fascina bolta instelată a cerului.

 

Această nemărginire, această splendoare năştea in mintea lui întrebări şi sufletul său descoperi mai târziu pe Autorul lor: o Forţă infinită, o Voinţă infinită, o Înţelepciune infinită - Tatăl Ceresc, Creatorul a tot ce ştim şi nu ştim, a ceea ce vedem şi nu vedem. Înfrigurat, temător, plin de respect, îşi înălţă el ruga către Cel Atotputernic, să-l lumineze, să-l apere, să-l ierte. Şi aşa secolele s-au inşirat şi omul a intrat in legătură cu Puterile din spaţiu şi s-a bucurat in simplitatea cunoştinţelor lui, de fericirea de a auzi vocea Cerului, de a fi povăţuit, condus şi ridicat la Lumină.

 

Pe măsură ce omul se ridica în cunoaşterea materiei şi afla tot mai mult din legile care o conduc, cu cat viaţa lui se îndepărta de natură Îndreptandu-se tot mai mult spre sate şi oraşe, cu cat traiul lui devenea mai abundent şi mai luxos, cu atât mintea lui era mai distrată, pană când a pierdut complet contactul cu Cei ce conduc viaţa şi ordinea in univers.

 

 

Acei oameni care işi sacrifică viaţa lor terestră, care lucrează pentru binele şi progresul omenirii, pe măsură ce se devotează spiritelor superioare ale spaţiului, pe măsură, ce îndeplinesc o parte din planul de evoluţie al omenirii care li s-a îincredinţat spre indeplinire pe pământ, aceşti oameni dezvoltă in ei corpul lor astral in aşa măsură că spiritul imbrăcat in haina sa astrală poate părăsi corpul fizic.

 

Chiar ziua sau oricând voiesc, călătoresc in planul astral, lucrează, gândesc cu putere şi înţelegere înzecită, după care revin in corpul fizic conştienţi pe deplin şi de momentul plecării, şi de momentul sosirii, păstrând perfect in memorie tot ce a gândit şi a văzut in planul astral. O dată ce omul a ajuns această etapă, începe să dea adevărata sa valoare vieţii fizice şi de acum moartea nu-l mai nelinişteşte, nu-l mai înspăimantă. Viaţa terestră capătă pentru el altă înţelegere.

Acum inţelege sensul vieţii terestre, necesitatea suferinţelor de tot felul prin care  învaţă şi cunoaşte pentru iluminarea spiritului său. După moartea fizică duhul se poate arăta rudelor, prietenilor, sau dacă e vorba de un om care a ajuns la starea de a se dedubla, de a-şi părăsi corpul fizic, de a ieşi in astral, atunci poate să se ducă la depărtări oricât de mari şi să se arate unui prieten. În ambele cazuri spiritul atrage din atmosferă particule de materie fizică pe care le introduce  în corpul său astral şi astfel devine mai material, mai vizibil pentru prietenul său, pentru ochii săi fizici, carnali.

 

În cazul in care persoana vizitată este un clarvăzător sau un lucid, atunci această materializare nu mai este necesară. Cazurile acestea sunt rare, dar omul căruia i s-a arătat o asemenea fantomă a unui prieten mort sau viu, crede că a fost  înşelat de o iluzie optică, de o halucinaţie a creierului, şi de cele mai multe ori - de ruşine de a nu fi ridiculizat - nu spune la nimeni. Sunt imprejurări când oamenii - fără a avea darul lucidităţii şi fără a fi la mijloc o materializare - totuşi văd fantoma unui prieten. Aceste persoane au pentru un moment sistemul nervos foarte sensibil din cauza slăbirii corpului de vreo boală sau mare osteneală. Ei bine, această slăbire a fizicului da o libertate mai mare corpului astral, din care cauză el incepe să funcţioneze mai intensiv şi omul devine pentru acele momente clarvăzător, lucid...