Veșnicia expirată - Vasile Bunea

 

... sîntem niște barbari care se tem să iubească. Mîndria deșartă ne conduce la înfrîngere, chiar la moarte sau, și mai grav, ruinează viața celor de lîngă noi. Sinceritatea ne distruge. Înțelepciunea fiind veșnică și ubicuă, nici n-o mai băgăm în seamă.

Cînd viața devine banală, ne facem singuri rău, doar ca să simțim că trăim. Dacă alegem să trăim într-un ritm trepidant, nu ne mai gîndim la fericire, ci doar la satisfacții de moment. Materia este cea care, murind, eliberează spiritul din strînsoarea sa. La început ne gîndim la ce vom face, iar la sfîrșit – la ce nu vom face; deși între început și sfîrșit nu s-a produs nicio modificare – doar puțină durere și, opțional, suferință. Trăim acum consecințele devastatoare ale celui de-al treilea război mondial total: cu toții sîntem plecați la o luptă care nu se mai termină; cîți dintre noi ne vom mai întoarce acasă? Sănătoși să fim, că belelele curg...

Fiecărei povestiri scrise de Vasi Bunea și strînse în volumul „Veșnicia expirată” i-am asociat cîteva cuvinte rezumative și a ieșit textul de mai sus. Conștient sau (mai degrabă) nu, autorul ne supune unui test: termini o povestire și te întrebi „ce-a vrut să spună?”

Un răspuns îți dai, pînă la urmă, dar cu siguranță fiecare cititor își va da un cu totul alt răspuns. Cînd termini testul, vei avea în față propriul semi-profil psihologic. Interesant, nu? Iulian Dragomir