Uroborosul mayaş - Drunvalo Melchizedek

Uităm adesea că Lumea Străveche încă trăieşte în cadrul societăţii noastre şi că, până în ziua de astăzi, ea continuă să rezoneze cu inima Mamei Pământ, cu inima Tatălui Soare şi cu inima Universului, ca să menţină în echilibru lumea noastră fragilă.

 

Sunt de părere că, fără mayaşi şi alte triburi care fac parte din cultura mayaşă, am trăi într-o lume de haos total, mult mai mare decât cel cunoscut în prezent. Prin intermediul mayaşilor, urmează să asişti la revelarea unei conştiente care, potrivit Profeţiei mayaşe, va culmina prin naşterea unui nou Pământ şi a unei noi omeniri.

 

Ca să fiu exact, Profeţia mayaşă este una de mare speranţă şi frumuseţe, care începe pe 22 decembrie 2012. Însă mayaşii sunt şi realişti şi recunosc că vechiul ciclu şi stil de viaţă vor lua sfârşit pe 21 decembrie 2012. Intervalul de timp care se centrează asupra acestor date va fi explicat pe parcursul cărţii.

 

Dacă vrem să înţelegem viitorul spre care suntem călăuziţi, trebuie să ne reamintim de trecut, întrucât totul în Univers se mişcă ciclic, iar memoria, cunoaşterea, informaţiile şi înţelepciunea necesare accesării conştienţei su-perioare sunt păstrate în ADN-ul strămoşilor. Nu îi putem da la o parte ca să mergem orbeşte înainte, în viitor, căci rezultatul va fi catastrofal. Avem nevoie de ei, iar strămoşii noştri vii au nevoie de noi.

Uroboros înseamnă „cel care îşi devorează coada" şi ilustrează un şarpe care îşi înghite coada, formând astfel un cerc. El este unul dintre cele mai străvechi simboluri mistice din lume, simbolizând natura ciclică a Universului, eterna reîntoarcere şi cicluri care reîncep, de îndată ce se încheie. El mai poate ilustra ideea de unitate primordială. Imaginea şarpelui care îşi înghite coada este întâlnită, pentru prima oară, pe la începutul anilor 1600 î. Hr., în Egipt, ca simbol al Soarelui, reprezentând călătoriile astrului solar. De acolo, ea a trecut la fenicieni şi apoi la greci, care i-au dat numele de uroboros - însemnând cel care îşi înghite coada. In mitologie, uroborosul e un simbol al galaxiei Calea Lactee. Miturile se referă la un şarpe de lumină, care locuieşte în ceruri. Privită din Centrul Galactic, din apropierea Săgetătorului, Calea Lactee seamănă cu un şarpe ce îşi înghite coada. Filosoful Platon descria o fiinţă care se devora pe ea însăşi şi care era prima vieţuitoare din Univers. Era nemuritoare, avea forma unui cerc, fiind un animal perfect construit. Această fiinţă, probabil un uroborus, nu avea nevoie de ochi, pentru că nu exista nimic în jurul ei, deci nu avea ce vedea; nu avea nevoie de urechi, deoarece nu avea ce auzi; şi nu respira, fiindcă în jurul ei nu exista atmosferă. Nu avea nici organe pentru a primi hrana, a o digera şi a elimina resturile, dat fiind că, fiind înconjurată de vid, nimic nu intra şi nu ieşea din corpul ei. Ea era astfel construită, încât pierderile organismului ei reprezentau propria hrană. Creatorul lumii nu a înzestrat, cu mâini, pentru că această fiinţă primordială nu avea nici ce să ia şi nici de cine să se apere. Deşi nu avea picioare, se putea mişca, dar numai în cerc, devorându-şi coada. In gnosticism şi în alchimie, simbolul reprezenta ciclicitatea vieţii şi unirea contrariilor. El mai simboliza transcenderea dualităţii, fiind înrudit cu zeul solar Abraxas, şi semnifica vesnicia şi sufletul lumii. în alchimie, el mai reprezintă spiritul lui Mercur (substanţa ce se infiltrează în întreaga materie), simbolizând veşnica reînnoire (şarpele fiind adesea privit ca un simbol al învierii, întrucât pare să renască neîncetat, atunci când năpârleşte), ciclul vieţii şi al morţii, armonia şi forţele opuse. El uneşte forţele contrarii- mintea conştientă şi cea inconştientă. Alchimic vorbind, uroborosul mai este folosit ca glifa purificatoare. In cartea de alchimie Chrysopoeia (producerea aurului), a Cleopatrei, există un desen al uroborosului, care ilustrează şarpele ca fiind jumătate lumină şi jumătate întuneric, evocând simboluri ca Yin şi Yang, ce ilustrează natura duală din toate lucrurile - şi, deosebit de important, faptul că aceste două energii contrarii nu sunt în conflict. Cartea este în principal centrată în jurul ideii că „totul este una" - concept ce este înrudit cu înţelepciunea hermetică. De multe ori, uroborosul poate fi şi o metaforă a auto-reflexiei, a meditaţiei şi auto-analizei, ce sugerează recrearea sinelui, permanenta reîntoarcere şi reînnoire. In conferinţele sale, maestrul spiritual Omraam Michael Aîvanhov le-a explicat discipolilor săi simbolismul acestui uroboros. El spune că, prin intermediul Spiritului sau Sinelui nostru Divin, suntem aproape de Dumnezeu şi suntem în Dumnezeu. Graţie Lui, avem capacitatea de a ne stăpâni sinele uman. Prin urmare, în lumile superioare, noi suntem deja liberi şi trăim în Lumină. Numai că trebuie să fim la fel şi în lumea în care trăim…

CUPRINS:

Notă din partea traducătoarei
Introducere

Partea I. Ruperea tăcerii

Capitolul 1. Sedona, 2007... 17
Capitolul 2. De ce data de 21 decembrie 2012?... 39
Capitolul 3. Inima mayaşilor... 65
Capitolul 4. Ceremonia de la Tikal... 79
Capitolul 5. Ceremoniile de la Peştera Candelaria... 91
Capitolul 6. Latura pozitivă a Profeţiei mayaşe... 102

Partea a II-a. Naşterea noii omeniri

Capitolul 7. Egiptenii... 109
Capitolul 8. Carl P. Munck... 131
Capitolul 9. Pierderea memoriei atlante şi staţia spaţială rusească Mir... 139
Capitolul 10. Piramide, cristale şi acţiuni umane... 148
Capitolul 11. Manuscrisele mayaşe... 179

Partea a III-a. Mesaj galactic
 Drunvalo Melchizedek. Întrebări şi răspunsuri. 20 decembrie 2012... 208
Drunvalo Melchizedek. Întrebări şi răspunsuri. 22 decembrie 2012... 225