Terapii cu lumină (9+9=18). Poveşti PSI adevărate

…o carte despre întâmplări şi oameni cu diverse probleme, ce au recurs la ajutorul unui terapeut mai aparte: domnul Doru Cica. Pentru o minte neobişnuită, poate fi o adevărată provocare în a înţelege lumea complexă ce ne înconjoară, dar şi natura subtilă a minţii umane. Scrisă cu umor ardelenesc, cu o intuiţie aparte, lucrarea prezintă modul în care se tratează oamenii şi diversele lor probleme cu o combinaţie de Reiki nontradiţional, Radiestezie şi Inforenergetică. dr. Aurelian Curin

Stai liniştit, nu fă nimic, primăvara va veni şi iarba oricum o să crească. Haiku Zen

 

Cum este să fii terapeut cu lumină? Pentru mine este pur şi simplu o vocaţie. Mi-am dat seama de aceasta după ani şi ani de la primele iniţieri în Tehnică Radiantă şi Reiki, prin 1998. Pe vremea aceea, eram un vajnic om de afaceri, cu prăvălii, depozite în cinci judeţe antrepozit şi birou-apartament în Bucureşti. Umblam de colo-colo în costum şi geantă diplomat, fiind prins complet în vâltoarea telurică a jocului cu şi de-a arginţii.

 

Singurul lucru "ne-material" pe care îl făceam erau antrenamentele de arte marţiale, care mă menţineau pe linia de plutire din punct de vedere energetic. Simţeam, totuşi, o perpetuă neîmplinire, un fel de dor nedefinit, dat de intuiţia ades refulată că viaţa înseamnă ceva mai mult decât trăiesc eu. Am ajuns la primul seminar de Tehnică Radiantă, adus de prietenul meu Dan, mare maestru de Karate Shotokan (8 Dan).

 

Eram plin de dorinţa materialist- dialectică de a demonta în şurubele reasamblabile raţional tot ceea ce auzeam pentru prima oară: energia universală a vieţii, Sursa, simboluri, transmiterea Luminii la distanţă în spaţiu şi timp, iniţieri etc. Cu toată vigoarea mea inginerească, am înţeles repede că nu este nimic de înţeles în mod raţional.

 

Pur şi simplu, maestrul de atunci deroba cu eleganţă şi simplitate la toate întrebările mele capcană şi spunea stereotip: "Activaţi palmele cu simboluri şi aşezaţi-le timp de cinci minute pe locul dureros." Părea simplu, mult prea simplu şi accesibil pentru toată lumea. Egoul meu de maestru de Karate recunoscut internaţional şi de prosper om de afaceri nu era foarte încântat că învăţasem cu prea mare uşurinţă să fac bine oamenii doar punând palmele pe ei. Nu faceam parte dintr-un club de elită, de vreme ce oricare persoană, indiferent de vârstă, sex, profesie, cultură ori situaţie materială, putea să "cumpere" acest har, dacă avea banii necesari pentru iniţieri.

 

Drept urmare, am procedat şi eu precum majoritatea celor care fac acordaje pe bandă rulantă în diferite sisteme de Reiki şi apoi uită. Să ne înţelegem, însăşi primirea unei iniţieri este un lucru minunat pentru noul discipol, dar nu îl face nici mai deştept, nici mai cult, şi nici nu devine peste noapte un mare vindecător sau guru. Primeşti doar un permis de conducere în astralul energiilor subtile, dar trebuie să înveţi să conduci şi asta se face, nu-i aşa, într-un singur fel: urcându-te zilnic în maşină şi conducând.

 

Prins în tumultul afacerilor, am uitat rapid că sunt "iniţiat", până la primul concurs de Karate — Cupa Mondială de la Miscolcz, Ungaria. Am mers acolo cu vreo 20 de tineri luptători. Concurs dificil, foarte mulţi participanţi; după etapa preliminară, ne-am trezit cu mai bine de jumătate din echipă accidentată: entorse, genunchi, coaste flotante lovite dureros, ochi vineţi, nasuri zdrobite, mici comoţii etc. Mi-am amintit că, pe lângă karatist, sunt şi reikist şi, fară prea multă convingere şi încredere, am făcut tratamente la foc automat.

 

Spre surprinderea tinerilor mei luptători, dar mai ales spre profunda mea uimire uşor năucă, "i-am reparat" pe toţi, în Sală Polivalentă enormă, plină ochi de chimonouri, iar in tribune în jur de 2000 de spectatori. Senseii altor echipe din toată Europa, plus America au tras cu ochiul şi, cu politeţea specifică umililor epigoni ai samurailor, m-au rugat să ajut, dacă pot, şi răniţii lor. Am fost, bine-nţeles, de acord, şi m-am trezit cu o coadă de şchiopi şi chiori, formată din vreo 50 de copii şi juniori.

 

Am "prestat" Reiki 3 ore continuu şi, spre surprinderea mea, în loc să mă dezenergizez, să obosesc, să mă simt sleit de puteri, deveneam tot mai viguros şi mai plin de vitalitate. In aceeaşi măsură, frenezia iniţială a primelor terapii s-a transformat într-o linişte sufletească detaşată complet de semnificaţia a ceea ce făceam. Pur şi simplu am devenit, fară voinţă şi merite personale, fară să ştiu de fapt cum şi de ce, un simplu canal ce primea Lumină prin creştetul capului, chakra Sahasrara, şi o distribuia prin palme trupului pacientului.

 

Mi-a dispărut şi foamea crâncenă care mă măcina, s-a evaporat puzderia de gânduri parazite scornite în permanenţă de "maimuţa beată" - mintea raţională, nu făceam nici o analiză, nici o judecată de valoare, de fapt habar n-aveam ce fac. Doar puneam palmele pe umflătură, bubă sau genunchi rănit şi, după câteva minute (uneori mai puţin de două, cel mai mult zece), rănitul pleca să lupte mai departe pe tatami. Am devenit astfel, şi la concursurile şi stagiile ulterioare, vraciul, mama răniţilor. M-am prins repede că Reiki are un efect salutar fulgerător şi în "împăcarea" emoţiilor lacrimogene ale fetelor noastre care erau învinse sau picau vreu examen de centura: simbolul Sei-He-Ki pe piept si rasarea iarasi soarele in privirile inocentelor fapturi…

 

Exista, totuşi, o problemă care îmi dădea dureri de cap la propriu. Uneori, după o terapie de câteva minute, îmi cam venea să leşin, în timp ce pacientul se ridica, îşi „aranja penajul" şi dispărea cu graţie din peisaj. Ca un inginer ce sunt, am făcut o analiză statistică exhaustivă şi concluzia s-a impus aproape de la sine: dacă faci terapie, folosind voliţional doar intenţia de a funcţiona ca un releu de captare - retransmitere a energiei universale Reiki (sau a Luminii, dacă vreţi), poţi să „prestezi", pe bandă rulantă, fără niciun fel de repercursiuni. Dimpotrivă, pacient după pacient, te încarci la propriu tu însuţi, te energizezi, devii pur şi simplu mai fericit. Sunt cazuri speciale în care un pacient îţi este terapeut inconştient, adică Lumina care trece prin tine îţi rezolvă propriile probleme. Energia Universală a Vieţii este inteligentă, ştie să se distribuie acolo unde trebuie, cât trebuie, şi la pacient, şi la terapeut.

 

Dacă însă, în timpul tratamentului, manifeşti ataşamente puternice faţă de rezultat, ai dorinţe egotice de succes şi recunoaştere, te „agăţi" de minunatele tale aptitudini, atunci devii o banală baterie care se descarcă complet de energia vitală, chi-ul propriu, ajutând aparent pacientul, dar rămânând tu însuţi foarte repede „pe roşu", pe avarie...

 

 

Cuvant inainte
Introducere

Povestea 1. Astrid, demonul din Băile Felix şi doi fraieri reikişti
Povestea 2. Madridul, Wizz Air şi călugarii de la Athos
Povestea 3. Baba Sida, nepotul reikist şi iahnia de fasole
Povestea 4. Şi medicinistă, şi karatistă, şi trezită brusc
Povestea 5. Yannis, cristalul şi casa bântuită
Povestea 6. Chi, arte marţiale şi maeştrii japonezi
Povestea 7. "Professore", Radiestezia şi Şarpele Kundalini
Povestea 8. Cristina, cancerul limfatic şi băiatul şamanului
Povestea 9. Poveşti cu Arte marţiale, mari maeştrii şi un pârdalnic de cancer
Tableta 1. Jighen Hisatsu – Să-ţi elimini inamicul dintr-o singură lovitură
Tableta 2. Arc peste timp
Tableta 3. Şerban, dragul meu prieten
Tableta 4. Vrăjitoarea cu urzici
Tableta 5. Acţiune PSI la distanţă “în orb”
Tableta 6. Există efect ZERO al terapiei cu Lumină?
Tableta 7. Diabetul buclucaş
Tableta 8. Câini şi terapie PSI
Tableta 9. Tata