Tainele alchimiei. Volumul 2

Tainele alchimiei. Volumul 2
Preț: 27,90 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
Autor:
ISBN: 978-606-579-271-5
Editura:
Anul publicării: 2012
Pagini: 320

DESCRIERE

Tainele alchimiei. Volumul 2 - Fulcanelli
…in celebra lucrare a lui Fulcanelli, arhitectura apare ca expresie a unor mesaje secrete pe care numai iniţiaţii le pot descifra. Interpretarea lui hermetică are puterea de a seduce şi azi, la mai bine de şaptezeci de ani de la publicare. Prin intermediul descrierilor şi analizelor aşternute pe hârtie de misteriosul alchimist, cititorul are acces la acel nivel superior al cunoaşterii la care se situează alchimia. „Scrierile lui Fulcanelli sunt de interes pentru toţi curioşii preocupaţi de alchimie, precum şi pentru istoricii de artă. Deşi este greu să fii de acord cu toate ipotezele autorului, acesta are cel puţin meritul de a le atrage atenţia contemporanilor noştri asupra unui aspect neglijat al artei medievale.“ Antoine Favre
CUPRINS:
Minunatul grimoar al castelului Dampierre Gărzile de corp ale lui Francisc al II-lea, duce de Bretania Cadranul solar al Palatului Holyrood din Edinburgh Paradoxul progresului nelimitat al ştiinţelor Domnia Omului Potopul Atlantida Focul devastator Vârsta de Aur Adevărata identitate a lui Fulcanelli

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0431 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.