Spovedanie. Cautand sensul vietii

... un om cu educatie superioara, cultivat, dar framantat de nelinisti spirituale si de o indoiala care il macina launtric, aducandu-l pe marginea prapastiei.

 

Tolstoi analizeaza intrebarile fundamentale ale omenirii in raport cu divinitatea, doreste sa afle care este menirea lui in aceasta lume si de ce a fost creat. Avem de-a face cu relatarea unei chinuitoare calatorii spirituale a unui om care la un moment dat a incetat sa creada in Dumnezeu si a pornit pe ceea ce el insusi considera a fi o cale gresita, un drum al orgoliului, al placerilor desarte, care nu duc nicaieri.

 

De fapt, autorul se afla in cautarea sensului propriei existente si al vietii in ansamblul ei, iar marturia sa poate sluji drept punct de plecare pentru o reflectie sincera si lucida asupra credintei si sistemului de valori personale.

 

 

... am fost botezat şi crescut în credinţa creştină pravoslavnică. Mi-a fost propovăduită încă din copilărie şi pe tot parcursul adolescenţei şi al tinereţii mele. Dar la vârsta de optsprezece ani, când am părăsit universitatea, după anul al doilea de studii, nu mai credeam în nimic din ceea ce fusesem învăţat.

 

Judecând după unele amintiri, nu am crezut niciodată cu adevărat, ci numai am avut încredere în ceea ce fusesem învăţat şi în ceea ce credeau adulţii din jurul meu; dar această încredere era foarte firavă. îmi amintesc că odată, pe când aveam unsprezece ani, un băiat care între timp a murit de mult, Volodenka M., elev de liceu, a venit într-o duminică la noi şi ne-a adus ca noutate de ultimă oră vestea unei descoperiri care avusese loc la liceu.

 

Descoperirea era că Dumnezeu nu există şi că tot ceea ce ni se spune despre el sunt numai născociri (eram în anul 1838). îmi amintesc că fraţii mei mai mari s-au arătat foarte interesaţi de această noutate şi m-au chemat şi pe mine la sfat. Ţin minte ca ne-am înfierbântat foarte tare cu toţii şi am primit această veste ca pe ceva foarte captivant şi întru totul posibil.

 

Şi îmi mai amintesc că, atunci când dintrodată fratele meu mai mare, Dmitri, pe atunci student la universitate, s-a dăruit credinţei cu impulsivitatea care îi era caracteristică şi a început să meargă la toate slujbele, să ţină post, să ducă o viaţă curată şi morală, râdeam cu toţii de el, inclusiv cei mai în vârstă, şi l-am poreclit, nu ştiu de ce, Noe.

 

îmi amintesc că Musin-Puşkin, pe atunci tutore la Universitatea din Kazan, ne-a invitat la el la o petrecere dansantă şi a încercat apoi să-1 convingă pe fratele meu, care refuzase să vină, recurgând ironic la argumentul că până şi David dansase în faţa chivotului. Atunci îl compătimisem din cauza glumelor celor mai mari şi ajunsesem la concluzia că trebuie să învăţ catehismul şi să merg la biserică, dar că nu trebuie să iau toate chestiunile acestea prea în serios...