Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr

... despre viaţa unui om angajat religios se vorbeşte de obicei din perspectivă înaltă, din perspectiva reperelor lui morale şi spirituale. C. S. Lewis, distins universitar englez, e un creştin înzestrat cu realism şi umor; el alege cealaltă perspectivă: cum se vede viaţa unui om din unghiul diavolului care îl are în grijă, care trebuie să îl achiziţioneze drept hrană pentru infern?

 

Cartea joacă pe competenţa psihologică a diavolilor, pe priceperea de a folosi măruntele noastre slăbiciuni, de fiecare zi, suficiente pentru a ne face deseori surzi la glasul Celuilalt. Cu toate astea, la capătul cărţii şi al unei vieţi duse cu onestitate şi cu atenţie spirituală, eroul anonim îl întâlneşte, discret şi simplu, pe Celălalt.

 

 

Experienţa umană a momentului prezent, şi numai ea, este analogă modului în care Duşmanul îmbrăţişează realitatea în întregul ei; ea singură le oferă libertate şi manifestare în act. Gândul Lui, aşadar, e să-i ţină permanent preocupaţi ori de eternitate (adică de El Însuşi), ori de prezent - fie meditând la unirea eternă cu El sau la perpetua despărţire de El, fie ascultând de vocea prezentă a conştiinţei, purtându-şi crucea din momentul prezent, primind în prezent harul, înălţând laude pentru mulţumirea prezentă.

 

Sarcina noastră e să le luăm de sub ochi şi eternul, şi prezentul. În acest scop, alegem uneori să împingem pe unul sau pe altul (cum ar fi o văduvă ori un savant) să trăiască în trecut. Doar că aici resursele sunt limitate, fiindcă un dram de cunoaştere adevărată a trecutului tot au, iar el, fiind încheiat şi împlinit, se aseamănă cu eternitatea. E mult mai bine să-i îndemni să trăiască în viitor. Necesitatea biologică face ca toate pasiunile lor să ţintească deja în acea direcţie, aşa încât gândul la viitor le hrăneşte speranţa şi frica.

 

De asemenea, viitorul le este necunoscut şi, prin urmare, determinându-i să gândească spre înainte, îi facem să-şi umple mintea cu iluzii. Într-un cuvânt, dintre toate lucrurile, viitorul este cel mai puţin asemenea eternităţii. Este cea mai integral temporală parte a timpului - pentru că trecutul a îngheţat şi nu mai curge, iar prezentul e străluminat tot de raze eterne. De aici încurajările şi sprijinul nostru pentru şcoli de gândire precum evoluţionismul, umanismul ştiinţific sau comunismul, care orientează afectele umane către viitor şi le îmbibă astfel cu esenţă de temporalitate...