Scrieri – Ilie Cioara. 10 volume

1. Moartea morţii şi desăvârşirea

…in fiecare fiinţă umană dăinuie una şi aceeaşi „Scânteie Divină” ca Perfecţiune veşnic trăitoare. Aceasta este „Natura reală” a fiecărei făpturi umane. În jurul „Nucleului Divin” se află ego-ul - creaţie fictivă, determinată de identificarea greşită a individului cu latura sa lumească. Haosul existent pretutindeni în lume şi la toate nivelurile sociale, este de fapt chintesenţa haosului existent în fiecare ins în parte, căci individul şi societatea se află într-o strictă dependenţă.

- La 29 de ani are prima decorporalizare spontană.

Experienta este descrisa astfel: …înainte ca securitatea să îl aresteze, crezându-l „dusman al poporului”, Ilie s-a ascuns în podul unei bucătării de vară din casa părintilor, unde a stat 2 ani si 7 luni. Acolo a reusit pentru prima dată să se „desprindă” de propriul corp fizic. Neobişnuita întâmplare legată de decorporalizare s-a petrecut în 1945. „Într-o noapte, stând aşa pe întuneric, m-am trezit afară din propriul meu corp, povesteste Ilie Cioară. Ieşisem fără să vreau. Eram cam la vreo şase metri înălţime şi mă uitaaaaam la… mine. Vedeam camera ca în palmă. După horn am zărit o bucată de oţel, despre care nu ştiam. Cine o fi pus-o acolo? m-am întrebat. Mi s-a făcut frică şi în clipa următoare am revenit în corp. Eram treaz. Nu dormeam, nu visam. În viaţa mea nu citisem o carte de parapsihologie, nu ştiam ce înseamnă o decorporalizare sau dedublare. Cu mâinile tremurânde abia am reuşit să aprind o lumânare şi să mă duc după horn. Doamne, Dumnezeule! Bucata aia de metal era acolo! Atunci am ştiut că nu este o simplă halucinaţie şi că nu sunt nebun…

La începuturile călătoriilor mele în afara corpului, întâlneam entităţi care mă atacau cu pistoale şi cuţite, continuă Ilie Cioară. Simţeam o durere, dar suportabilă. Apoi am citit într-o carte că pentru a te feri de entităţile ce te necăjesc în călătoriile astrale, trebuie să faci semnul crucii. Abia aşteptam să pun în practică metoda. Odată am întâlnit un gladiator, care mi-a dat cu o ghioagă în cap. Trosc! Am făcut semnul crucii imediat, şi a dispărut. Cu timpul, mi-am dat seama că sunt şi entităţi pe care nici acest semn al evlaviei creştine nu le sperie. Altădată, mi-am făcut drum pe lumea cealaltă şi l-am întâlnit pe fratele meu, mort la 25 de ani, în urma unei comoţii cerebrale. Lângă el se afla un tip care îi bătea de zor un cui în cap. Bum, bum, bum! Ce faci dom’le? Ce-ai cu el, i-am zis eu, de ce-l chinui aşa? Ceea ce faci, aia ţi se face, mi-a răspuns. Am priceput imediat. Când trăia, fratele meu avea un temperament agresiv, răzbunător, lovea pe toată lumea, chinuia animalele, pe părintii nostri. Mi-am dat seama atunci că şi-a primit pedeapsa… - La 41 de ani începe exersarea "Rugăciunii inimii" - La 52 de ani renunţă la practica formulelor repetitive în favoarea meditaţiei tăcute - La 55 de ani suferă o transformare iluminatorie, care îi conferă un nou tip de minte - La 88 de ani părăseşte definitiv cochilia corporală, pentru a se reintegra în lumea infinită a lui Dumnezeu

…eram precum în situaţia unui orb din naştere care tocmai şi-a dobândit vederea în urma unei operaţii chirugicale. Totul în jur era ca şi nou. Aveam o perspectivă globală asupra lucrurilor. Mintea devenise în întregime, prin tăcere, o imensă oglindă în care lumea exterioară se reflecta. Fiinţele apropiate, prieteni sau străini erau priviţi fără deosebire, cu un sentiment de iubire pe care nu îl mai simţisem vreodată. Dacă vreo reacţie a minţii ieşea la suprafaţă, ea dispărea imediat în contact cu lumina ATENŢIEI impersonale. O stare de linişte şi bucurie atotcuprinzătoare mă caracteriza în orice împrejurare, fie ea plăcută sau dureroasă. Mă comportam precum un simplu martor, perfect conştient de ce se întâmpla, fără a-mi afecta starea de pace care îmbrăţişa totul. După ce am experimentat ILUMINAREA, au început să-mi dispară: interesul pentru călătoriile astrale, credinţele mele religioase, egoismul, dorinţele, frica, invidia, mândria...

 

ATENŢIA totală fără scop este însuşi Sacrul în acţiune. Mai există, de fapt, un alt tip de atenţie direcţionată de voinţă, care se limitează la un singur obiect, fiind subiectivă. Aceasta se defineşte ca lipsă de atenţie. Viaţa nu poate fi înţeleasă obiectiv decât dacă suntem într-o stare de completă libertate şi seninătate a minţii. Viaţa e mereu nouă, de la un moment la altul şi ne cere, chiar ne forţează să o întâlnim cu o minte nouă, FĂRĂ BAGAJUL MEMORIEI. În pacea sufletului, în pasivitatea minţii, în golul sau liniştea psihologică - cine mai există? Când mintea obişnuită tace, iar liniştea preia comanda, ai observat că o minte nouă apare, care se extinde în Infinit şi se defineşte ca Pură Conştiinţă? Astfel descoperim că suntem o simplă "fiinţă", "aici şi acum", fără limite - una cu infinitatea. În această simplitate nu există aşteptări sau scopuri, pentru că ego-ul a dispărut complet. Acesta este Adevărul Absolut ce există în interiorul nostru şi oriunde în jur, care ni se revelează în tăcerea smerită a minţii. Astfel de realizări operează transformări radicale, care în cele din urmă vor zgudui fortăreaţa ego-ului, ai cărui prizonieri suntem atâta timp cât mintea ne domină şi îi oferim importanţă psihologică. Când această ficţiune dispare, topindu-ne în Sublim, experimentăm Inteligenţă creativă, Iubirea, Frumuseţea şi Fericirea, care ne dirijează prin impulsuri intuitive.

Cum ar putea această micuţă cochilie, care e mintea omenească, să îmbrăţişeze şi să înţeleagă imensitatea oceanului de Energie Cosmică?! Totuşi, acest ego obraznic afirmă mereu că el ştie ce este Dumnezeu, ce este Iubirea creatoare, nemurirea etc. Mai mult, el oferă soluţii pentru marile probleme cu care se confruntă omenirea. Dar acest ego nu este conştient de un lucru, acela că însăşi prezenţa sa crează întreaga tragedie şi suferinţă de pe suprafaţa Pământului. El este duşmanul principal al fiinţei umane. Activitatea sa închipuită, haotică, înşelătoare generează şi întreţine nefericirea şi suferinţele umane. Dar, când o rază de lumină emanată de Pura Conştiinţă străpunge micuţa carapace a minţii şi îi dezvăluie ficţiunea în care trăieşte, mintea devine smerită şi tăcută. Iluminarea este un fenomen surprinzător, care deschide calea spre măreţia divină pentru omul obişnuit. Fenomenul este însoţit de două schimbări profunde, şi anume: spulberarea ego-ului şi trecerea fiinţei din lumea finită în cea infinită. Acest eveniment norocos nu e produsul intelectului, nici al imaginaţiei, nici al efortului sau voinţei utilizate pentru a îndeplini un scop sau ideal. Nimeni nu ne poate oferi iluminarea. Nici un sfânt, maestru sau profesor nu ne-o poate dărui în vreun fel. Iluminarea este preţul muncii asupra ta insuţi. Odată ce ai descoperit viaţa adevărată, aceasta te transformă şi, prin tine, transformă întreaga umanitate. În Marele Întreg, transformarea unei părţi influenţează în mod natural întregul. Dacă omul ar descoperi realitatea propriei sale fiinţe, orice problemă s-ar rezolva în cel mai fericit mod posibil. Iar relaţiile umane ar crea un adevărat paradis pe această planetă. Perfect conştient, văd lipsa de consistenţă a acestei lumi, iar mintea tace. În această linişte, misterul se revelează de la sine. Fiinţa se extinde în infinit. O lumină necunoscută înainte ne cuprinde şi ne vindecă. În afara timpului şi spaţiului, suntem pură conştiinţă - în perfectă uniune cu Fiinţa Supremă. Toate acestea demonstrează că viaţa din noi, în esenţa sa, este nemuritoare. Nu are început, nici sfârşit, nu doarme niciodată, fiind mereu trează. Acesta este rezultatul final al practicii corecte a "Cunoaşterii de Sine". Prin acest contact minunat dintre noi şi curgerea vieţii, direct şi spontan, mintea cunoscătoare - ca trecut şi viitor - este complet exclusă. Gândirea devine complet mută. Întreaga minte este într-o stare de totală pasivitate, când nu aşteptăm nimic. Definim această întâlnire: stare de meditaţie. Ea poate fi realizată în orice împrejurare - când suntem singuri sau când ne aflăm în mijlocul unei mulţimi gălăgioase. Punctul de început al meditaţiei este liniştea. Ea transferă fiinţa într-o stare atemporală…