Regasirea fiintei prin stiinta si credinta

Părintele Necula și Profesorul Ciurea te invită să privești dincolo de idei preconcepute și să meditezi la rolul științei și al credinței în istoria lumii, dar și în viețile noastre de aici și de acum.

Deși pornesc de la perspective diferite, de la neurochirurgie și de la teologie, împreună, capitolele semnate de cei doi autori transmit până la urmă același mesaj: Crede și cercetează!

De aceea credinţa nu poate fi ruptă de cunoaştere şi devine important pentru omul credincios să nu se reducă intelectual doar la ce crede el că ar fi esenţial în înţelegerea fundamentelor lumii în care trăieşte.

Interesant este că, pentru a vindeca de orice urmă de îndoială pe Ucenici, Domnul Îşi vădeşte rănile, unice, indubitabile, doar în carnea Sa existente. Poate că mirarea un pic aţoasă a lui Toma îi va fi încercat pe toţi. El rosteşte – dar simţim un murmur general în lectură –, atunci când colegii de apostolat îl anunţă „Am văzut pe Domnul”, cuvintele unui necredincios în lipsa unei arătări a adevărului: „Dacă nu voi vedea, în mâinile Lui, semnul cuielor şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede!” (Ioan 20. 25)

Personal, o socotesc cea mai frumoasă declaraţie de credinţă. A crede devine a înţelege, a primi raţiunile Tainei prin care te faci părtaş cunoaşterii lui Dumnezeu şi a lumii create de El. Biserica propune lectura acestei pericope – Ioan 20. 19-25 – în miezul zilei Paştelui, în Duminica Învierii.

Duminica următoare, numită pe deplin justificat Duminica Tomii, se continuă lectura şi suntem martorii a ceea ce înseamnă credinţa luminată de raţiune – fundament oricărei cercetări şi cunoaşteri ştiinţifice. Domnul Hristos vine, trece prin uşile încuiate, Se aşază în mijlocul ucenicilor dăruindu-le Pacea – semn al încurajării într-o amplă trimitere, nesfârşită, îndrăznesc să spun – şi cheamă pe Toma (fără reproş, îndrăznesc a spune): „Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios” (Ioan 20. 27).

 

Cu alte cuvinte, diferenţa între credincios şi necredincios e dată de cunoaştere, de aprofundare a cunoaşterii Persoanei prin care darul credinţei ni s-a oferit într-un chip cu totul tainic. Reacţia lui Toma este imediată: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!”

CUVANT-INAINTE de Părintele Constantin Necula.

 

CAPITOLUL 1: Și totuși, ce (mai) este Credinţa?
Părintele Constantin Necula.
CAPITOLUL 2: Sfinții Părinți despre importanţa relației Credință-Cunoaştere în Știință
Părintele Constantin Necula.
CAPITOLUL 3: Existenţa lui Dumnezeu: afirmațiile somităților științifice
Prof. Univ. Dr. Alexandru Vlad Ciurea.
CAPITOLUL 4: Neuroteologia între ştiinţă şi credință (o nouă ramură a neuroştiinţelor)
Prof. Univ. Dr. Alexandru Vlad Ciurea.
CAPITOLUL 5: De ce m-ar încurca verbul a crede în conjugarea verbului a ști?
Părintele Constantin Necula.

 

CAPITOLUL 6: Omul între religie și credință
Părintele Constantin Necula

CAPITOLUL 7: Chipul Slavei Tale celei negrǎite sunt, măcar, deși port ranele păcatelor...
Părintele Constantin Necula
CAPITOLUL 8: Vindecări miraculoase datorate divinității
Prof. Univ. Dr. Alexandru Vlad Ciurea
CAPITOLUL 9: Importanța rugăciunii în vindecarea umană
Prof. Univ. Dr. Alexandru Vlad Ciurea
CAPITOLUL 10: Rugăciune şi sănătate
Părintele Constantin Necula.
CAPITOLUL 11: Vindecarea de Moarte
Părintele Constantin Necula

 

EPILOG: Terapia prin odihnă
Părintele Constantin Necula.
EPILOG: Știința și credința - un nucleu extraordinar
Prof. Univ. Dr. Alexandru Vlad Ciurea.