Principiul economiei spirituale in legatura cu problema reincarnarii

Principiul economiei spirituale in legatura cu problema reincarnarii
Preț: 24,00 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
Anul publicării: 2012
Pagini: 158

Alertă stoc

?
Completați adresa dumneavoastră de e-mail
*
?
Codul de siguranță, necesar pentru a face distincție între oameni și programele informatice automate care răspândesc spam

DESCRIERE

Principiul economiei spirituale in legatura cu problema reincarnarii - Rudolf Steiner
…aceste conferinţe relevă un aspect special privind modul în care omenirea a fost condusă de spiritual în decursul istoriei, de forţele vieţii şi de corpurile astrale ale marilor iniţiaţi şi avatari care au fost păstrate, multiplicate şi întreţesute personalităţilor de seamă ale istoriei. Rudolf Steiner dă numeroase exemple despre acest proces, dar, în acelaşi timp, spune că asemenea oameni inspiraţi sunt rari în zilele noastre. Cu toate acestea, afirmă el, avem posibilitatea de a ne ridica noi înşine în viitor până la punctul unde putem primi în noi „Eu-Sunt-ul” lui Christos, care este, într-adevăr, ţelul nostru suprem: „Nu eu, ci Christos în mine”.
Fragmente din carte:
…după ce a trecut prin poarta morţii, omul are anumite experienţe specifice. Prima dintre ele este sentimentul de expandare, de creştere dincolo de limitele pielii sale. Apoi primeşte o altfel de percepţie a lucrurilor decât cea avută în viaţa materială. În lumea fizică totul are locul său clar stabilit – aici sau acolo – în afara celui care observă. În această nouă lume totul e complet diferit. E ca şi cum fiinţa umană ar fi în interiorul obiectelor, într-o stare de dilatare, cu sau în ele, în timp ce înainte era doar un individ separat, cu locul său specific. A doua experienţă constă în aceea că omului îi apare un tablou al vieţii care tocmai s-a scurs, tablou în care toate evenimentele sunt cuprinse într-o amintire vastă. Acest proces are o durată absolut determinată. Din motive care nu pot fi prezentare astăzi, durata este mai mică sau mai mare, în funcţie de individ. În general, durata acestei stări poate fi determinată în funcţie de perioada maximă de timp pe care persoana respectivă a petrecut-o în stare de veghe fără a cădea pradă somnului. Presupunând că o persoană a avut ca limită maximă de timp în care a stat trează patruzeci şi opt de ore, atunci tabloul de amintiri va dura patruzeci şi opt de ore. Această etapă este ca o retrospectivă a vieţii care tocmai a trecut. Apoi corpul eteric părăseşte corpul astral, în care trăieşte Eul. Din momentul în care au părăsit corpul fizic şi până acum, toate cele trei au fost conectate, însă în ‚acest moment corpul eteric se separă de celelalte două şi devine un cadavru eteric. În orice caz, fiinţa umană contemporană nu depune întregul corp eteric, ci ia cu ea pentru toată perioada viitoare un extract sau o esenţă. Astfel, cadavrul corpului eteric va fi depus, dar fructul ultimei vieţi va fi purtat mai departe de corpul astral şi de Eu. Dacă vrem să ne exprimăm exact, trebuie să menţionăm că şi din corpul fizic va fi păstrat ceva: un extract spiritual al acestei corporalităţi, tinctura despre care au vorbit misticii Evului Mediu. Acest extract este însă pentru toate vieţile acelaşi, simbolizând numai faptul că Eul a fost încarnat, spre deosebire de cel eteric, care este diferit în funcţie de experienţele însumate şi de progresul realizat… CUPRINS: Treptele adevărului (biolog dr Petre Papacostea) În legătură cu publicarea conferinţelor lui Rudolf Steiner Întrebări complexe privind reîncarnarea. În ce mod se păstrează pentru viitor ceea ce au dobândit iniţiaţii Heidelberg. 21 ianuarie 1909 Creştinismul în evoluţia omenirii actuale – Individualităţi conducătoare şi fiinţe avatarice Berlin, 15 februarie 1909 Aspecte mai profunde privind reîncarnarea München, 7 martie 1909 Rezultate ale cercetării spiritual-ştiinţifice asupra evoluţiei omenirii I. Roma, 28 martie 1909 II. Roma, 31 martie 1909 Cu ocazia inaugurării ramurii Francisc din Assisi Malsch, 6 aprilie 1909 Focul macro cosmic şi microcosmic – Spiritualizarea respiraţiei şi a sângelui Köln, 10 aprilie 1909 Evenimentul de pe Golgotha – Frăţia Sfântului Graal – Focul spiritualizat Köln, Duminica Paştilor; 11 aprilie 1909 Revelaţii vechi şi probleme de studiu în epoca modernă Kristiania (Oslo), 16 mai 1909 Dumnezeul lui Alpha şi Dumnezeul lui Omega Berlin, 25 mai 1909 De la Buddha la Christos Budapesta, 31 mai 1909. Conferinţă ţinută la Congresul Internaţional al Federaţiei Secţiunilor europene ale Societăţii Teosofice

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0414 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.