Până la sfârşit

... dintru începutul vremurilor, sufletele sunt menite să se caute, să se găsească, să se unească în ciuda opreliştilor, să se iubească... O forţă irepresibilă le împinge unul către altul, pentru a reinstaura Armonia, pentru a învinge Frica.

 

Uneori, ne sperie minunea Întâlnirii, binecuvântările neaşteptate pe care ea le aduce, schimbările de orându-ială pe care le face necesare. Şi ne îndoim de puterea Iubirii, ba chiar ne retragem câteodată din faţa ei, gândindu-ne că nu o merităm, că nu suntem pregătiţi. Însă fluturii din piept ne reamintesc cu blândeţe şi pasiune să ascultăm mesajul bătăilor de inimă...

...

După câteva zile de la moartea lui tata, Matei i-a spus Silviei scurt şi fără menajamente că vrea să divorţeze.
    - Trebuia s-o fac mai demult, dar am stat atât în căsnicia asta de dragul lui tata, ca să nu-l supăr. Vreau să pleci, i-a spus Silviei. Copilul va rămâne aici.
    - S-o crezi tu că-mi las copilul, e copilul MEU!
    - Nu vei avea încotro, dragă Silvia. Îţi voi face viaţa imposibilă şi ţie, şi, dacă e nevoie, tuturor celor dragi ţie. Nu uita că firma lu' tac-tu e în mâinile mele. Dacă nu vrei să rămâneţi cu toţii pe străzi, eu sunt de părere că e mai bine să nu mă superi. Mi-a ajuns că ţi-ai bătut joc de mine şi m-ai obligat să stau cu tine, să joc teatru faţă de toată lumea când ştiai prea bine - pentru că ţi-am zis! - că nu te iubesc şi că nu-mi doresc să mă însor. Acum primeşte ceea ce ai semănat, draga mea. Hârtia aceea pe care ţi-ai dorit-o cu orice preţ nu a schimbat absolut nimic între noi, nu ne-a legat şi în curând nici nu va mai exista.
    Silvia n-a vrut nici în ruptul capului să divorţeze, dar, aşa cum deloc delicat i-a subliniat Matei, nu a avut încotro şi a trebuit să fie de acord cu el. S-a opus cu vehemenţă şi să i-o lase pe Cesara, dar el avea dovezi şi martori că ea bea şi a ameninţat-o că o va acuza de alcoolism, că va susţine că nu e capabilă să crească un copil şi că oricum îi va lua fetiţa. Iar Silvia era conştientă că nici pe cale legală nu ar fi putut obţine copilul. Nu avea o casă a ei, nu avea serviciu sau o sursă de venit, problemele cu depresia şi cu alcoolul erau adevărate şi, spre deosebire de Matei, care avea toate condiţiile să crească un copil, ea nu era un părinte eligibil.
    Am încercat să-l conving pe fratele meu să găsească o cale pentru ca Silvia să nu sufere, să o ajutăm să se vindece, însă a fost neînduplecat. Nu o putea ierta pentru că l-a atras în capcană, pentru că l-a forţat să fie cu ea. Şi nu a mai fost nimic de făcut; hotărârea lui fusese deja luată şi nu era deloc în favoarea ei...