Ora 25 - Constantin Virgil Gheorghiu

... de bunaseama, Ora 25 este ca o continuare a cartii Erewhon de Samuel Butler. Dar între cele doua carti este o diferenta care ne permite sa masuram distanta parcursa în mai putin de un secol. Daca Erewhon este o utopie de genul lui Gulliver, de exemplu, nimic nu ar putea fi mai atemporal si mai putin utopic decât romanul domnului Gheorghiu.

 

Aceasta poveste a unui om, Johann Moritz, care va fi succesiv decretat evreu, pe când el este arian, dupa aceea, arian pur si membru al rasei „eroilor" care va fi mai apoi tratat de Aliati ca prieten, dupa aceea ca inamic, toate acestea, fara ca sa se tina cont deloc de ceea ce este el, în fiinta lui, în substanta sa individuala. Narata cu precizia scrupuloasa a unui memorialist constiincios, aceasta poveste apare ca o expresie fidela a ceea ce tinde omul sa devina într-o lume care îl neaga.

 

Dar ce este, asadar, aceasta lume? Din ce este facuta ea? Este o lume în care „cetatenii" tind sa ia locul oamenilor. „Traiesc nu în paduri sau în jungla, ci în birouri; dar sunt mai cruzi decât fiarele salbatice. Ei s-au nascut din încrucisarea omului cu masinile. Amestecatura asta e rasa cea mai tare de pe pamânt. Chipul lor este la fel cu al oamenilor; uneori chiar îi poti confunda. Dar vezi imediat ca nu se poarta ca oamenii, ci ca masinile. în loc de inimi cred ca au ceasornice. Si creierul le e un fel de masina. Totusi, nu sunt nici masini, nici oameni! Au exact poftele fiarelor. Totusi, nu sunt nici fiare. Sunt cetateni! Ciudata corcitura... Ei au umplut pamântul!".

La drept vorbind, nu sunt tocmai sigur ca analiza este împinsa prea departe; pentru a întelege aceasta „metastaza" - acest termen împrumutat din histologie este singurul care se potriveste - ar trebui, fara îndoiala, sa intervenim cu psihologia scheleriana a resentimentului; daca cetatenii democratiilor populare sunt ceea ce stim, nu ca sunt masini, ci ca tind sa devina suboameni pentru care ura împotriva superioritatii sub orice forma devine un fel de principiu vital - aici este vorba de o viata degradata, de o viata care se împotriveste peste tot vietii adevarate, adica e dirijata împotriva Creatiei si a iubirii.

 

Am afirmat la începutul acestei prefete ca mi se pare o situatie fericita faptul ca aceasta carte apare prima data în limba franceza. Aceasta pentru ca, în fapt, Franta se situeaza, pe de o parte din motive istorice, dar si geografice, exact în punctul în care redutabila chestiune pusa de domnul Gheorghiu are acuitatea tragica maxima...

...
... cu siguranta el si-a recunoscut greselile, erorile si neputintele. Compensarea lor s-a transferat in literatura lui. Dar cea din urma este valoroasa sau nu? Este o ineptie sa spui ca C. V. Gheorghiu nu are talent. Invidia scriitoriceasca, chiar si la mii de kilometri distanta, functioneaza la fel de acid si neverosimil. Si el a trait-o din partea altora. Fireste ca, si in privinta Orei 25, lucrurile sint clare. Cum aminteam mai devreme, criticii straini se intrec in elogii. Si nu doar ei: scriitori, filosofi, oameni din alte domenii, celebri.

 

Armonia receptarii critice din strainatate se loveste in spatiul romanesc de oglinda sparta a criticilor nostri. Pe de-o parte, cei care sparg totul cu avint imprumutat de la adversarii parizieni ai scriitorului. Ei nu citesc nimic sistematic, sau, daca o fac, se opresc asupra Orei 25, pe care-l citesc cu echerul in mina, cautind doar hibele antiromanesti si antisemite. Nici nu se pune problema unei lecturi sistematice, integratoare, a intregii creatii romanesti, sau macar partiale. Sentinte definitive, pe necitite, au dat si critici cu pretentii. Pe de alta parte, exista istorici literari si critici curiosi dedicati restabilirii unui adevar valoric.

 

Pina astazi, ei eu ramas doar voci intr-o literatura tot mai arestata, prinsa in blocade ideologice si repede vatamatoare cind vine vorba de un scriitor cu prelungiri crestine (ortodoxe). Cum nu s-a reusit defaimarea si nici nu se pune problema sa fie acuzat de legionarism, i-a ramas anatema antisemitismului. Urmeaza ca opera lui literara sa cistige cititorii pentru care a fost scrisa.

 

La judecata posteritatii, Constantin Virgil Gheorghiu ramine mai cunoscut in strainatate decit in tara pe care a iubit-o cu patima. O vedeta literara in multe tari, prezent in programele universitare obligatorii, elogiat si amintit in numeroase publicatii si istorii ale literaturii. In Romania, el ramine un scriitor pentru cei putini, un caz pentru criticii literari, un agent pentru indragostitii de senzational. Cu opere inegale valoric, el ramine autorul unor carti ce ar putea cu siguranta intra in canonul nostru literar. Dupa 25 de ani de la intoarcerea in literatura romana, evaluarea si descoperirea lui C. V. Gheorghiu, dupa cum vedem in jurul nostru, sint abia la inceput. De asta data, sa nadajduim ca urmeaza calea potrivita, oricit de sinuoasa se anunta. (Marius Mihet, in studiul introductiv)

 

 

prefata la prima editie            
Fântâna        
Cartea întâi    
Cartea a doua        
Cartea a treia        
Cartea a patra        
Cartea a cincea    
Intermezzo    
Epilog