Omul care voia să fie fericit

Omul care voia să fie fericit
Preț: 35,00 lei
Disponibilitate: în stoc la furnizor
ISBN: 978-606-400-672-1
Editura:
Anul publicării: 2019
Pagini: 160

DESCRIERE

Omul care voia să fie fericit - Laurent Gounelle
 
„Suntem ceea ce gândim. Cu gândurile noastre, ne făurim lumea." Buddha
 
... la finalul vacanţei sale în Bali, Julian, profesor de şcoală generală, hotărăşte să viziteze un vindecător în vârstă pe nume Samtyang. Deşi nu suferă de nicio boală, Julian vrea neapărat să-l întâlnească pe înțelept, fie şi numai pentru că se bucură de o faimă internaţională. Diagnosticul lui Samtyang e de o simplitate dezarmantă: Julian este bolnav, adica nefericit.
 
Posesor al unei înţelepciuni ce pare infinită, bătrânul lasă impresia că-l cunoaşte pe Julian mai bine decât se cunoaşte el însuşi. Iar lumina pe care o aruncă asupra vieţii lui îl determină pe profesorul cel nefericit să se angajeze în cea mai captivantă aventură: călătoria descoperirii de sine.
 
În timpul întâlnirilor cu Samtyang, pline de discuţii şi provocări ingenioase, Julian descoperă fricile şi credinţele false care îl fac să sufere. Cu ajutorul bătrânului maestru, tânărul ucenic dornic de iluminare descoperă cheia unei vieţi împlinite şi fericite.
 
Laurent Gounelle specializat în științe sociale, cu studii în Franța și Statele Unite, în prezent este conferențiar la Universitatea Clermont Ferrand. De-a lungul anilor, a colindat lumea în căutarea unor oameni care să-i ofere răspunsuri la o întrebare fundamentală: cum să ne atingem potențialul maxim și cum să găsim un sens vieții? Romanele lui Gounelle, care vădesc pasiunea sa pentru filosofie, psihologie și dezvoltare personală, au fost publicate în 40 de țări și s-au vândut în peste 5 milioane de exemplare.
 
Fragmente din carte:
... cand crezi ceva despre tine, fie ca este un lucru pozitiv sau negativ, te comporti intr-un fel care reflecta acest lucru. O demonstram mereu celorlalti si chiar daca la origine e o creatie a mintii noastre, ea devine realitate pentru ceilalti, apoi pentru noi insine. Imi propun sa va fac sa descoperiti ca practic tot ceea ce traiti are la origine ceea ce credeti...
 
- Bine, înţeleg că tot ceea ce credem devine apoi realitate, totuşi am o întrebare.
- Da?
- Cum se face că ajungem să credem anumite lucruri despre noi, fie ele pozitive sau negative?
- Sunt mai multe explicaţii posibile. Mai întâi, e vorba despre ceea ce spun alţii despre noi. Dacă, dintr-un motiv sau altul, aceste persoane au credibilitate în ochii noştri, atunci acceptăm ceea ce spun ele despre noi.
 Cum ar fi, de exemplu, părinţii noştri?
- Desigur, în general, totul începe cu părinţii sau cu persoanele care ne cresc. Un copil mic învaţă enorm de multe lucruri de la părinţii săi şi, cel puţin până la o anumită vârstă, are tendinţa de a accepta tot ce-i spun părinţii. Se întipăresc în el. Copilul integrează aceste lucruri.
- Puteţi să-mi daţi un exemplu?
- Dacă părinţii sunt convinşi că micuţul lor este frumos şi inteligent şi i-o repetă fără încetare, atunci sunt şanse ca şi copilul să se vadă astfel şi să devină foarte sigur pe el. însă nu vor fi numai efecte pozitive. Va fi poate şi puţin arogant...
- Prin urmare, e vina părinţilor mei că am îndoieli despre felul în care arăt?
- Nu, nu în mod obligatoriu. După cum veţi vedea, există mai multe cauze posibile a ceea ce credem despre noi. Şi, în ceea ce priveşte influenţa celorlalţi, nu sunt numai părinţii. De exemplu, părerea profesorilor are uneori, şi ea, un impact mare, fie pozitiv, fie negativ.
- Asta îmi aminteşte de ceva. Eram foarte bun la matematică la şcoală, până într-a cincea. Aveam media nouă. Când am ajuns într-a patra, am avut o profesoară care ne repeta tuturor, la fiecare oră, că suntem egali cu zero. îmi amintesc ca ţipa întruna, îi vedeam venele de la gât umflându-se când certa. Am terminat clasa cu medie mică.
- Probabil că aţi crezut ce vă spunea...
- Poate. Dar, ca să fiu sincer, nu toţi colegii mei aveau ca mine, media mică...
- Fără îndoială, erau mai puţin sensibili faţă de părerea profesoarei decât dumneavoastră.
- Nu ştiu.
- In anii şaptezeci, cercetătorii de la o universitate americană au realizat un studiu. Au format o grupă de elevi de aceeaşi vârstă care aveau acelaşi rezultat la testul de inteligenţa. Prin urmare, conform testului, aceşti copii aveau toţi acelaşi nivel de inteligenţă. Apoi, au împărţit elevii în două grupe. Au încredinţat prima grupă unui profesor, cu acest sfat: „Urmaţi acelaşi program ca de obicei, dar să ştiţi că aceşti copii au o inteligenţă peste medie". Profesorului căruia i-au încredinţat cea de-a două grupă i s-a spus: „Urmaţi acelaşi program ca de obicei, dar să ştiţi că aceşti copii au o inteligenţă sub medie". La sfârşitul unui an de studiu, cercetătorii au aplicat din nou testul de inteligenţă tuturor copiilor. Cei din prima grupă aveau în medie un coeficient de inteligenţă superior celui al copiilor din a doua grupă.
- Ce aiurea.
- De fapt, e destul de impresionant.
- E incredibil! Este de ajuns să faci un profesor să creadă că elevii săi sunt inteligenţi, ca el să-i facă să fie inteligenţi. Dacă e convins că sunt proşti, îi face să devină proşti!?
- Este un experiment ştiinţific.
- Sunt bolnavi, de fac astfel de experimente cu copii.
- De fapt, e destul de discutabil...
- Dar, cum e cu putinţă? Vreau să spun, cum să faci un profesor să creadă că elevii lui sunt idioţi, încât să-l aduci să-i transforme în aşa ceva?
- Sunt două explicaţii posibile: mai întâi, atunci când cineva se adresează cuiva tâmpit, cum o face?
- Prin cuvinte foarte simple, cu fraze foarte scurte, formulând idei uşor de înţeles.
- într-adevăr! Şi când se adresează astfel unor copii al căror creier are nevoie să fie stimulat ca să se dezvolte, aceştia vor stagna în loc să evolueze. E prima explicaţie. Mai există una, mai periculoasă.
- Da?...
- Dacă trebuie să vă ocupaţi de un copil pe care-l credeţi prost, atunci întreaga dumneavoastră fiinţă insinuează că e prost. Nu numai vocabularul, cum am putea crede, dar şi felul în care-i vorbiţi, mimica şi privirea dumneavoastră. Sunteţi puţin supărat pe el sau dimpotrivă, puţin agasat, şi asta nu-i scapă; se simte un prost în prezenţa dumneavoastră. Şi dacă sunteţi cineva care contează pentru el, dacă poziţia, vârsta, rolul dumneavoastră vă fac credibil în ochii săi, atunci simt şanse mari ca el să nu se îndoiască de acest sentiment. Va începe, prin urmare, să se creadă prost. Cunoaşteţi urmarea.
- E înspăimântător.
- E o problemă destul de serioasă, de fapt.
Eram foarte tulburat de ceea ce tocmai aflasem. Toate ideile astea erau ca suspendate în aer. Am rămas câteva clipe fără să spunem nimic. O adiere uşoară a adus cu ea mirosurile subtile ale plantelor tropicale care creşteau în voie lângă colibă. Din depărtare, s-a auzit strigătul caracteristic al unei şopârle gecko.
- E ceva ce mă intrigă.
- N-aş vrea să vă jignesc, dar cum aţi ajuns să aveţi acces la acest gen de informaţii, vreau să spun Ia experimente ştiinţifice făcute în Statele Unite?
- Lăsaţi-mă să-mi păstrez partea mea de mister. N-aveam de gând să mai insist dar mi-ar fi plăcut să ştiu îmi venea greu să îmi imaginez o conexiune la internet în coliba de alături. Nici măcar nu eram sigur că satul era racordat la reţeaua de telefonie. Şi, mai ales, nu mi-l închipuiam absolut deloc pe vindecătorul meu conectat la forumuri ştiinţifice. Mai degrabă, îl vedeam meditând ore întregi, în poziţia lotus, la umbra mangrovelor.
- Spuneţi că există şi alte cauze a ceea ce am putea crede despre noi?
- Da, sunt concluziile la care ajungem fără să ţinem cont de unele dintre experienţele trăite.
- Mi-ar plăcea tare mult să-mi daţi nişte exemple.
- Bine, iată un exemplu oarecum caricatural, ca să înţelegeţi mai bine: închipuiţi-vă un bebeluş ai cărui părinţi reacţionează foarte puţin la ceea ce face acesta. Plânge? Părinţii nu se mişcă. Ţipă? Rămân muţi. Râde? Nicio reacţie. Putem să presupunem că în el se va dezvolta treptat sentimentul că nu are impact asupra lumii înconjurătoare, că nu poate obţine nimic de la ceilalţi. Bineînţeles că nu îşi va spune asta conştient, mai ales la vârsta lui. E doar sentimentul impresia, ceva ce se întipăreşte în el. Acum, ca să simplific la maximum exemplul, presupunând că nu trăieşte alte experienţe contrare, ne putem închipui că, ajuns adult, va deveni fatalist, nu va apela niciodată la ceilalţi ca să obţină ceea ce-şi doreşte, nu va încerca să pună lucrurile în mişcare. Dacă unul dintre prietenii lui îl vede într-o bună zi într-un impas, de exemplu pe plan profesional, nu va putea decât să constate pasivitatea sa. Va încerca în zadar să-l convingă să reacţioneze, să meargă să bată pe la porţi, să ia situaţia în mâini, să contacteze oameni, nu va face nimic. De altfel, poate că acest prieten îl va judeca sever, în vreme ce atitudinea lui e pur şi simplu rezultatul credinţei sale, înrădăcinată în el, că nu are niciun impact asupra lumii care îl înconjoară şi nu poate să obţină nimic de la alţii. Nici măcar nu va fi conştient că el crede asta. Pentru el, aşa e realitatea, realitatea lui.
- Liniştiţi-mă... nu există astfel de părinţi, nu?
- Era doar un exemplu. De altminteri, ne putem imagina şi contrariul: părinţi foarte reactivi la cea mai mică expresie a copilului lor. Dacă plânge, vin în fuga mare, dacă zâmbeşte, se entuziasmează, dacă râde, sunt în al nouălea cer. Fără îndoială, copilul va dezvolta sentimentul că are impact asupra anturajului său şi, scurtând povestea încă o dată, putem să presupunem că la vârsta adultă va deveni un individ proactiv sau chiar un seducător, convins de efectul pe care-l are asupra celorlalţi, aşa că nu va ezita niciodată să se îndrepte spre ei ca să obţină ceea ce vrea. Dar nu va fi mai conştient de ceea ce crede. Pentru el, este doar o evidenţă: are efect asupra oamenilor. Asta e. Nu ştie că la origine, în sufletul lui, această credinţă s-a dezvoltat ca urmare a ceea ce a trăit când a fost copil.
- Exact. Ceea ce credem despre realitate, despre lumea înconjurătoare, e ca un filtru, ca o pereche de ochelari selectivi care ne fac să vedem mai ales detaliile care sunt congruente cu credinţele noastre... Cu atât mai mult cu cât asta ne întăreşte credinţele. Bucla perfectă.
Dacă noi credem că lumea este periculoasă, ne vom îndrepta atenţia efectiv asupra tututor pericolelor reale sau potentiale şi ne va încerca din ce în ce mai des sentimentui că trăim într-o lume periculoasă.
- E logic, la urma urmelor.
- Dar lucrurile nu se opresc aici. Credinţele noastre ne permit să interpretăm realitatea.
- Când credeţi un lucru, asta vă face să adoptaţi anumite comportamente, care vor avea un efect asupra comportamentului altor persoane, fapt care vă va întări încă o dată credinţa.
- Vai, e din ce în ce mai greu!
- E simplu. Să rămânem tot la exemplul cu expresia feţei: sunteţi convins că lumea este periculoasă, că nu trebuie să ai încredere. Cum vă veţi comporta când veţi întâlni oameni noi?
- Rămân în gardă.
- Da, şi expresia feţei dumneavoastră va fi, probabil, închisă, nu foarte încurajatoare.
- Desigur.
- Dar acele persoane care vă întâlnesc pentru prima dată o vor observa, o vor simţi. Cum se vor comporta faţă de dumneavoastră?
- Intr-adevar, exista sanse sa se puna in garda si sa nu se deschida fata de mine.
- Exact! Atat doar ca, la randul dumneavoastra, veti simti ca nu sunt deschisi, ca sunt putin ciudati. Ghiciti cum o sa interpretati asta, sub imperiul propriilor credinte?
- Am sa-mi spun ca am dreptate sa nu am incredere.
- Credintele dvs se vor intari...
- E groaznic.
- In acest caz da. Dar aceasta functioneaza si in sens invers: daca, in interiorul dvs, sunteti convins ca toti din jur sunt simpatici, va veti comporta foarte deschis cu ei, veti zambi, veti fi relaxat. Si, bineinteles, asta ii va face si pe ei sa se deschida fata de dvs. Inconstient, veti avea dovada ca oamenii sunt simpatici. Credinta vi se va intari...
 
 

RECENZII

Rating general
5 (1 recenzie)
5 stele
1
4 stele
0
3 stele
0
2 stele
0
1 stea
0
Spune-ne opinia ta despre acest produs!
scrie o recenzie
5

de folos

abecedar al dezvoltarii de sine
Created in 0.0285 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.