Oglinda - Vasile Bunea

„Oglinda” (sau oglindirea de sine), debutul matur al domnului profesor Vasile Bunea, este o colecție particulară de atitudini.

 

De regulă, orice scriitor își face mîna cu o scriere autobiografică, al cărei stil anunță direcția în care se vor nevoi lucrările sale ulterioare. La fel se întîmplă și cu volumul de față: în fiecare povestire autorul se surprinde într-o atitudine emblematică, pe care o fixează (ca pe o fotografie) și-i amplifică detaliile pînă la caricatural, într-o încercare disperată de introspecție, scăpînd din vedere – sau poate ignorînd intenționat – vederea de ansamblu, pe care, în alte cîteva locuri, o caută cu o nuanță didactică, pentru se re-echilibra.

 

Asta aduce aminte de pasiunea pentru selfiuri, care ne bîntuie societatea contemporană. Toate personajele povestirilor sale reprezintă părți dezasamblate ale propriului psihic al autorului, mai ales atunci cînd sînt în contradicție sau opoziție, pentru că paradoxul reprezintă aici primul pas spre aflarea adevărului și pentru că, în viziunea autorului, finalul incursiunii spre adevăr este o sumă cît mai mare de incertitudini.

 

Ceea ce s-ar putea să-l dezorienteze la început pe cititor, care însă află treptat, participînd empatic la trăirile personajelor, că atitudinile opuse nu se exclud, ci se completează, se întregesc reciproc. Astfel, sîntem pe nesimțite inițiați în atitudinea socratică de abordare a lumii: „știu că nu știu nimic, și nici măcar asta nu știu” (mai ales despre noi înșine). La care mai putem adăuga un alt citat din Socrate, pe care Platon l-a urmat conștiincios: „Sfatul meu este să te căsătorești. Dacă vei avea o nevastă bună, vei fi fericit; dacă nu, vei deveni filosof”. Iulian Dragomir