O scrisoare pierduta - Ion Luca Caragiale

 

Într-un orăşel de munte, ori Piatra Neamț, ori Curtea de Argeş, dar în România politica e peste tot la fel, lumea se pregăteşte de alegeri. Un aspirant, Nae Cațavencu, avocat și meşter în discursuri sforăitoare, pare a avea un as în mânecă pentru a se alege deputat. De fapt nu în mânecă, ci în căptuşeala gambetei, şi nu o carte de joc, ci o scrisoare de amor a prefectului, Ştefan Tipătescu, către Zoe Trahanache, soția șefului organizație locale a partidului de guvernământ.

 

De canalie ce e, avocatul amenință s-o publice în Răcnetul Carpaţilor dacă nu i se face hatârul. Doar că, de la centru, e trimisă altă canalie, Agamiță Dandanache, vechi combatant al partidului, înrăit în trădări şi şantaje. Într-o învălmăşeală provocată tocmai de polițaiul oraşului, Cațavencu pierde ultima şansă odată cu gambeta.

 

Dandanache îi suflă deputăția lui Catavencu, iar onoarea damei, ca și aparențele, e salvată de un cetăţean turmentat dar onest, care încurcase pălăriile. Din toamna lui 1884, când a fost jucată la Teatrul Național, piesa O scrisoare pierdută a lui Caragiale e cea mai iscusită descriere a politicii româneşti. Parol!