Nostalgia originilor - Mircea Eliade

„«Omul total» nu este niciodată complet desacralizat, şi avem toate motivele să ne îndoim chiar că o desacralizare totală este posibilă. Secularizarea repurtează succes la nivelul vieţii conştiente. Dar nici un om normal nu poate fi redus la activitatea sa conştientă, raţională, căci omul modern continuă să viseze, să se îndrăgostească, să asculte muzică, să meargă la teatru, să vadă filme, să citească – pe scurt, el nu trăieşte numai într-o lume istorică şi naturală, ci şi într-o lume existenţială, privată şi într-un univers imaginar.“ — MIRCEA ELIADE

 
Mã mãrginesc sã spun doar cã „sacrul“ este un element în structura constiintei, nu un stadiu în istoria constiintei. O lume semnificativã – iar omul nu poate trãi în „haos“ – este rezultatul unui proces dialectic care poate fi denumit drept manifestare a sacrului. Viata umanã capãtã sens prin imitarea unor modele paradigmatice revelate de fiinte supranaturale. Imitarea unor modele transumane constituie una din primele caracteristici ale vietii „religioase“, o caracteristicã esentialã structuralã, independentã de cultura si epoca în care apare.

De la cele mai arhaice documente religioase care ne sunt accesibile pânã la crestinism si islam, imitatio dei ca normã si linie directoare a existentei umane nu s-a întrerupt niciodatã, si, de fapt, nici n-ar fi putut fi altfel. La nivelurile cele mai arhaice de culturã, a trãi ca fiintã umanã este de la sine un act religios, cãci hrana, viata sexualã si munca au valoare sacramentalã. Altfel spus, a fi – sau, mai degrabã, a deveni – om înseamnã a fi „religios“.

Astfel, reflectia filozoficã a fost confruntatã de la bun început cu o lume a sensului care era, structural si genetic, „religioasã“ – si acest lucru este adevãrat la modul general, si nu doar în legãturã cu „primitivii“, orientalii si pre-socraticii. Dialectica sacrului a precedat si a servit drept model pentru toate miscãrile dialectice descoperite dupã aceea de spiritul uman.

 

Revelând fiinta, sensul si adevãrul într-o lume necunoscutã, haoticã si amenintãtoare, experienta sacrului a netezit calea gândirii sistematice. Aceasta ar putea fi de ajuns ca sã trezeascã interesul filozofilor pentru munca istoricilor si fenomenologilor religiilor; existã însã si alte aspecte ale experientei religioase nu mai putin interesante...

CUPRINS:

Prefatã
1. Un nou umanism............................... 11
2. Privire retrospectivã asupra istoriei religiilor:
de la 1912 pânã azi........................... 26
3. În cãutarea „originilor“ religiei.................... 62
4. Crizã si regenerare.............................. 86
5. Mit cosmogonic si „istorie sacrã“.................. 111
6. Paradis si utopie:
geografie miticã si eshatologie.................. 133
7. Initierea si lumea modernã....................... 167
8. Prolegomene la dualismul religios:
diade si polaritãti............................ 189