Noblețea firescului - Cătălin Manea

... există mereu un glas ce nu poate fi reperat pe radarul auzului, glas fără de care auzul nu ar avea niciun sens. Îl putem numi glas al misterului, îl putem numi glasul fără glas, îl putem numi oricum, dar nicicând nu îi vom putea vorbi profunzimea. Nu este un glas al abstractului, întrucât este mai real decât orice.

 

Într-adevăr, tăcerea, căci despre ea este vorba, este mai reală decât orice cuvânt ce plutește în necesități deșarte de a fi auzit și interpretat. Tăcerea nu este a mea, tăcerea nu este a ta. Tăcerea nu este a celui care tace, pentru că acesta nu există. Tăcerea este firescul impersonal în care pluteşte tot ceea ce există. Și, oricât de mult își dorește omul să își vorbească profunzimea, o clipă de tăcere este mult mai adâncă decât adâncimea unor vorbe pline de bagaj, ce își găsesc natura în necesități de a fi auzite și interpretate.

 

Dar praful cuvintelor este aievea unui nisip ce nu își găsește noima în profunzimea aerului. Asemenea unui nor ce nu își găsește locul pe cerul sensului pierdut. Căci graiul cuvintelor te poartă către culmile extatice ale polarității, dar nicicând cuvintele nu îți pot oferi ofrandă pentru culmea infinității. Este adevărat, cuvintele pot vorbi despre infinit, dar nu pot vorbi infinitul. Pot face referiri și pot călăuzi considerații, dar infinitul considerat nu este infinitul real. Este doar o reproducere imaginară, croșetată de o minte înfometată de descătușare...

 

...

„Atât de neînțeles pare că ești, uneori! De cele mai multe ori. Și atât de frumos este să traversezi neînțelegerea exterioară prin pașii aritmici ai unei asumări interioare ce nu mai lasă loc de haos și întâmplare!

 

Despre asta este vorba: a atinge perfect fiecare notă, a onora cu desăvârșire fiecare pauză, a face totul fără a face nimic. A te goli de tot ceea ce trebuie făcut, într-un fel lipsit de ignoranță, printr-o îmbrățișare totală a lipsei de totalități radicale. Căci așa de ușoară este viața trăită în ritmul firescului! Este firesc să curgă totul de la sine. Atât de firesc, încât devine evident.“