Monarhul ascuns - Vasile Lovinescu

... omul contemporan s-a instalat comod într-un cimitir de concepte, într-o rețea de logică, într-o cămașă de forţă, în fond, pe care nu o resimte ca o închisoare; e un fel de Laocoon instalat confortabil în nodul de şerpi care se încolăceşte din ce în ce mai strâns în jurul lui. Nu poate înțelege că nevoia oamenilor primitivi de extrapolare în eroi, pe tărâmuri necunoscute, își avea logica ei. Polul substantial din lume și om năzuia să reintegreze polul esențial. Acțiunea de evadare se întorcea ca acțiune concordantă cu plenitudinile,, Insulei Fericiților", topind timpul și spațiul.

 

Țesută în mituri, crescută în ele ca unghia din carne, societatea arhaică le actualiza periodic prin ritual, pentru că, în acest fel, suspenda timpul. Dar ceea ce era rezultatul excepțional și momentan al unei Teurgii în lumea noastră, pe tărâmul celălalt este permanent, în firea ambianței, neprovocat, ca în Montsalvat, muntele Graalului, unde timpul devine spațiu" (Richard Wagner). Această stare de neînfrântă așteptare, de conjugare permanentă, nu se putea să nu atingă, ca o chemare, Tărâmul Fericit şi ființele din el. Până la urmă, ecoul ei nu va răspunde? Altfel spus, Tărâmul celălalt nu se va întoarce printre noi?

Cristalizarea unor năzuințe colective în jurul unei ființe, uneori vie, de cele mai multe ori asfințită, are diferite grade. Începe cu eroi locali, tribali, (de exemplu, Ahile veşnic viu, în Insula Albă, a,,Şerpilor", însoțit cu Elena sau cu Medeea), se generalizează în funcții mai vaste (cum este funcțiunea imperială), atingând termenul în vârful piramidei, în funcțiunea lui Manu, Inteligența cosmică, formulând legea (Dharma) lumii noastre. Rector al unui ciclu de existență umană, Manu, după tradiția hindusă, regentează perpetuu actualul Manvantara, având totuşi reprezentanți reînnoiți la fiecare generație.

Spun datinile că, într-o perioadă de întunecare ciclică, anumite funcții spirituale, centrale, a căror perpetuitate de-a lungul secolelor nu este decât oglindirea eternității principiilor pe care le reprezintă și le însumează în lumea generației și a morții - se ocultează fără să se stingă, împăcând astfel simbolic taina și actul de prezenţă. Ocultarea simplă este exprimată uneori prin scăderi, cum sunt somnul, amorțeala, inerția, o rană mereu deschisă şi fără evoluție. Înaltul inițiat ia cunoștință prin trăire de mizeriile lumii, pentru ca, printr-o aparentă comună măsură, să se producă o osmoză.

Mitul Monarhului ascuns este o realitate obiectivă, pentru că impregnează toată firea cu ecuația lui. Este firul de continuitate, pecetea unui ciclu istoric, dar şi finalitatea, entelehia umană în stază de transmutație. Coextensiv Omului Universal, a cărui artă o simbolizează, acest mit regentează lumea în cele două moduri ale ei, Macrocosmosul şi Microcosmosul.

Mitul, prin natura lui, operează o continuitate organică, aidoma unui țesut, între basm, legendă, istorie, fără posibilitate de compartimentare, pe când gândirea conceptuală descoperă prăpăstii între ele. Oare aceasta din urmă are dreptate? Când distrugi o organicitate, trebuie să pui cel puțin alta în loc...

CUPRINS:

Despre asprimea și bucuriile ocultării (Ştefan S. Gorovei)

Notă asupra ediției (Petru Bejan)

MITUL MONARHULUI ASCUNS
(Permanență și ocultare)

Frumoasa adormită

Ciubăr Vodă

Post-scriptum sumar.