Momo - Michael Ende

 

…la marginea unui oras, printre ruinele unui vechi amfiteatru, isi gaseste adapost Momo, o fetita cu un talent aparte pe care il foloseste pentru a-si ajuta prietenii: in prezenta sa, problemele devin mai putin impovaratoare, conflictele isi afla rezolvarea, iar imaginatia prinde aripi. Dar intr-o zi, pe nesimtite, o organizatie fantomatica a unor terifianti „domni cenusii” preia controlul asupra orasului, furindu-le oamenilor timpul. Doar Momo are puterea sa li se opuna, iar cu ajutorul maestrului Ora si al ciudatei lui broaste-testoase Casiopeea calatoreste dincolo de hotarele timpului pentru a le descoperi secretele intunecate.

…………………….

 

… Un basm despre taina timpului, despre oamenii cenusii si o fetită cu bucle numită Momo. O carte pentru copii, care poate fi citită (neaparat) si de adulti. În marele oras oamenii trăiesc fericiti din vise, amintiri si povesti. Însă curând oamenii cenusii, adevarati agenti ai timpului, îi învată pe oameni cum să economiseasca timp, astfel încât a visa sau a-ti aduce aminte lucrurile frumoase din viată devine o adevarată crimă, prin care timpul este ucis. Astfel oamenii nu trăiesc decât pentru a economisi timp, uitând practic să trăiască.

 

Momo, fetita care detine miraculoasa putere de a sti să asculte, este cea care reuseste să le redea oamenilor fericirea si să-i învete să trăiască. Astfel, cu ajutorul Maestrului Ora, porneste într-o frumoasă aventură fantastică.

 

… în spatele hainei de basm se află, de fapt, metafora lumii contemporane, a oamenilor care, prea obsedati să câstige bani, uită să mai viseze. Acest “secol al vitezei” în care trăim le distruge oamenilor amintirile si visele, transformându-i încet încet în victime ale oamenilor cenusii. Merită citită!

 

 

…de aci înainte îi mergea bine micutei Momo, în orice caz asa era parerea ei. Acum avea întotdeauna cîte ceva de mîncare, uneori mai mult, alteori mai putin, dupa cum se întîmpla si dupa cît se puteau lipsi oamenii. Avea un acoperis deasupra capului, avea un pat si cînd era frig putea sa-si aprinda un foc. Dar cea ce era cel mai important: avea multi prieteni buni.

 

S-ar putea crede ca Momo a avut un mare noroc ca a dat de oameni atît de cumsecade ― iar Momo însasi avea aceasta parere. Foarte curînd însa s-a dovedit ca si oamenii au avut tot atît de mare noroc. Aveau nevoie de Momo si se mirau cum de au scos-o la capat mai înainte fara ea. Cu cît trecea mai multa vreme de cînd fetita era la ei cu atît mai necesara le devenea, atît de necesara încît se temeau ca nu cumva într-o buna zi sa plece iar în lume. Astfel se întîmpla ca Momo sa aiba foarte multi musafiri.

 

Aproape întotdeauna putea fi vazut cîte cineva sezînd lînga ea si vorbindu-i însufletit. Cei ce aveau nevoie de ea si nu puteau veni, trimiteau dupa ea pentru a o aduce la ei. Iar celor ce nu-si dadusera înca seama ca aveau nevoie de ea li se spunea de catre ceilalti: ― Du-te la Momo!

 

Cuvintele acestea se transformasera treptat într-o expresie uzuala la oamenii din împrejurimi. Dupa cum se spune: "Toate cele bune!" sau "Sa va fie de bine!" sau "Cine stie!" tot astfel se spunea în toate împrejurarile posibile: "Du-te la Momo!" De ce oare? Poate ca Momo era nemaipomenit de desteapta încît era în stare sa dea fiecaruia un sfat mintos? Gasea ea întotdeauna cuvintele potrivite daca cineva avea nevoie de mîngîiere? Avea putinta sa formuleze cîte a judecata dreapta si înteleapta? Nu, la toate acestea Momo se pricepea tot atît de putin ca si oricare alt copil.

 

Poate ca Momo se pricepea la ceva ce le dadea oamenilor o buna dispozitie? stia de pilda sa cînte cu un glas deosebit de frumos? Sau stia sa cînte din vreun instrument? Sau ― avînd în vedere ca locuia într-un soi de circ ― stia chiar sa danseze sau sa prezinte exercitii acrobatice? Nu, nu era vorba despre asa ceva. Poate ca stia sa faca farmece? Cunostea vreo formula magica prin care dispareau toate grijile si necazurile? Se pricepea sa ghiceasca în palma sau sa prezica în vreun fel viitorul?

 

Nu, nimic din toate acestea. Ceea ce stia sa faca micuta Momo ca nimeni altul era: sa asculte. Poate ca unii cititori vor spune ca asa ceva nu-i nimic deosebit, orisicine stie sa asculte. Este însa o eroare. Numai foarte putini oameni stiu cu adevarat sa asculte. Iar modul cum stia Momo sa asculte era cu totul fara seaman. Momo stia sa asculte astfel încît prostilor le treceau dintr-o data prin minte idei foarte destepte.

 

Nu deoarece ea ar fi spus sau ar fi întrebat ceva ce sa-i sugereze celuilalt asemenea idei, nu, fetita sedea doar acolo si asculta cu toata atentia si toata simpatia, privindu-l pe celalalt cu ochii ei mari, negri iar el simtea cum dintr-o data iau nastere în el ideile despre care nu banuise niciodata ca ar zacea în sinea sa. Momo se pricepea sa asculte astfel încît oamenii nehotarîti si nedumeriti se lamureau dintr-o data foarte clar stiind ce vor. Sau cei sfiosi se simteau brusc nestingheriti si îndrazneti. Sau cei nenorociti si amarîti deveneau voiosi si plini de sperante.

 

Iar daca cineva credea ca si-a gresit viata întru totul, ca a fost lipsita de sens si ca el e unul printre milioane si n-are nici o importanta, putînd fi înlocuit tot atît de lesne ca si un vas spart ― ducîndu-se si povestindu-i toate micutei Momo, îsi dadea seama în mod misterios, înca în timp ce vorbea, ca se înselase amarnic, ca printre toti oamenii el nu exista decît o singura data, exact asa cum era, si ca tocmai de aceea era important pentru întreaga lume, în felul sau special. Într-un asemenea fel stia Momo sa asculte!

 

Momo îi asculta pe toti, cîinii si pisicile, greierii si broastele, pîna si vîntul din copaci. Iar totul îi vorbea în limba sa. De multe ori, seara, dupa ce toti prietenii ei erau plecati acasa, fata mai sedea multa vreme singura în rotonda mare de piatra a vechiului teatru sub bolta cerului scîn-teietor de stele, ascultînd doar marea liniste. Atunci i se parea ca sade în interiorul unei mari urechi ascultînd ce se petrece în lumea stelelor. Avea impresia ca aude foarte încetisor o muzica majestuoasa care îi mergea drept la inima, straniu. În asemnea nopti visa întotdeauna deosebit de frumos. Iar daca cineva tot mai crede si acum ca a asculta nu e nimic extraordinar, n-are decît sa încerce daca se pricepe la fel de bine ca si Momo.

 

Se întelege de la sine ca Momo nu fâcea nici o deosebire între adulti si copii atunci cînd îi asculta. Copiii mai aveau însa înca un alt motiv pentru a veni cu atît de mare drag în vechiul amfiteatru. De cînd era si Momo cu ei se pricepeau sa se joace atît de frumos ca niciodata mai înainte. Nu mai exista nici o clipa de plictiseala. Dar nicidecum pentru ca Momo ar fi venit cu idei atît de bune. Nu, Momo era doar de fata si se juca împreuna cu ei. Tocmai astfel ― nu se stie de ce ― le veneau copiilor ideile cele mai bune. Zilnic nascoceau jocuri noi, unul mai frumos decît altul… …………………………………….

…unii erau de parere ca Beppo Maturatorul avea mintile ratacite. Se bazau pe faptul ca Beppo nu raspundea la întrebarile puse ci se multumea sa surîda prietenos. Se gîndea. Daca gasea ca nu-i necesar nici un raspuns tacea. Uneori dura doua ore, iar alteori chiar si o zi întreaga pîna ce raspundea ceva. Fireste ca între timp celalalt uitase ce întrebase, iar vorbele lui Beppo i se pareau ciudate.

 

Numai Momo era în stare sa astepte atît de mult si întelegea ceea ce spunea Beppo. Stia ca el consacra atît de mult timp raspunsului sau pentru a nu spune niciodata ceva neadevarat. Caci dupa parerea lui toate nenorocirile din lume se datorau nenumaratelor minciuni, celor intentionate, dar si celor neintentionate, rezultate doar din graba sau din lipsa de precizie. În fiecare dimineata, cu mult înainte de revarsatul zorilor, pleca cu bicicleta sa veche si scîrtîinda în oras, la o mare cladire. Acolo astepta împreuna cu colegii sai într-o curte, pîna ce i se dadea o matura si o roaba repartizîndu-i-se totodata o anumita strada pe care avea s-o mature.

 

Lui Beppo îi placeau orele înainte de zori, cînd orasul mai dormea înca. Munca si-o facea cu placere si temeinic. Stia ca era o munca foarte necesara. Maturînd strazile, lucra încet dar continuu: la fiece pas o respiratie, iar la fiecare respiratie cîte un maturat. Un pas ― o respiratie ― un maturat. Un pas ― o respiratie ― un maturat. Intre timp se mai oprea uneori cîteva clipe dus pe gînduri. Pe urma o pornea din nou: un pas ― o respiratie ― un maturat... În timp ce înainta astfel, avînd în fata lui strada murdara iar în urma sa cea curata, îi treceau adesea prin minte gînduri grandioase. Erau însa gînduri fara cuvinte. Gînduri ce se pot conduce la fel de greu ca si o anumita mireasma abia pastrata în amintire, sau ca o culoare visata.

 

Dupa munca, pe cînd sedea la Momo. Îi explica gîndurile sale grandioase. Deoarece ea îl asculta în felul ei cu totul deosebit, lui i se dezlega limba si gasea cuvintele potrivite. ― Vezi tu, Momo, spunea el de pilda, lucrurile stau astfel: Uneori ai în fata ta o strada foarte lunga. Crezi ca e atît de îngrozitor de lunga încît nu vei izbuti niciodata. Asa crezi. Ramase tacut o vreme privind drept înainte, apoi continua: ― Pe urma începi sa te grabesti. Te grabesti tot mai tare. De fiecare data cînd îti ridici ochii vezi ca nu se împutineaza de fel tot ce mai ai înaintea ta. Atunci te straduiesti înca si mai mult, începi sa te temi si pîna la sfîrsit ti se taie rasuflarea si nu mai poti. Dar strada tot se mai întinde înaintea ta. Nu trebuie sa procedezi astfel. Ramase câtva timp pe gînduri.

 

Pe urma vorbi mai departe: ― Niciodata nu trebuie sa te gîndesti la toata strada dintr-o data, întelegi? Trebuie sa te gîndesti numai la urmatorul pas, la urmatoarea respiratie, la urmatoarea lovitura de matura. În continuare trebuie sa te gîndesti mereu numai la ceea ce urmeaza. Se opri din nou si mai statu pe gînduri înainte de a adauga: ― Astfel îti face placere, ceea ce e important, caci numai astfel se face treaba cum trebuie. Asa e necesar sa fie. Din nou, dupa ce facu o lunga pauza, urma: ― Dintr-o data îti dai seama ca, pas cu pas, ai terminat toata strada. Nici nu ti-ai dat seama cum, si nici nu ti s-a taiat rasuflarea. Dadu gînditor din cap, si mai spuse în încheiere: ― Asta e foarte important.

 

Sau alta data, se aseza în tacere lînga Momo, dar ea vedea cum el se gîndea si voia sa spuna un lucru cu totul deosebit. Brusc o privi drept în ochi si începu: ― Te-am cunoscut si pe tine si pe mine. Trecu multa vreme înainte ca el sa continue cu vocea scazuta: ― Se întîmpla uneori, catre amiaza ― cînd totul atipeste în zapuseala. ― Atunci lumea devine stravezie. ― Ca o apa, întelegi? ― Poti privi pîna la fund. Dadu din cap si tacu un timp, pe urma vorbi înca si mai încet: ― Acolo sînt alte vremuri, acolo jos, la fund

. ………………………………………………

…te numesti Momo, nu-i asa? Momo dadu din cap. Domnul cenusiu inchise carnetelul, il viri la loc in buzunar si se aseza gemand usor, pe jos langa Momo. Catva timp nu spuse nimic, ci pufai doar ganditor din trabucul mic si cenusiu. -Prin urmare, Momo, asculta-ma cu atentie! incepu in cele din urma. Era un lucru pe care Momo incercase sa-l faca tot timpul, dar ii venea cu mult mai greu sa-l asculte pe el, fata de toti cei pe care ii ascultase vreodata. De obicei era in stare sa se transpuna cu totul in celalalt si sa inteleaga ce voia sa spuna si cum era in realitate. La acest musafir nu izbutea. De cate ori incerca, avea senzatia ca se prabuseste in gol si in bezna, ca si cum nici n-ar fi cineva acolo. Nu i se mai intamplase niciodata una ca asta.

 

-Singurul lucru important in viata, continua domnul cenusiu, este sa realizezi ceva, sa devii cineva, sa ai ceva. Cel care ajunge mai departe, cel care parvine si poseda mai mult decat ceilalti, aceluia ii revin de la sine si toate celelalte: prietenia, dragoostea, onorurile si asa mai departe. Prin urmare, esti de parere ca iti iubesti prietenii. Sa discutam despre aceasta intr-un mod realist.

 

-In primul rand, incepu din nou domnul cenusiu, se pune problema cu ce se aleg de fapt prietenii tai de pe urma existentei tale. Le foloseste la ceva? Nu. Ii ajuta sa progreseze, sa castige mai mult, sa faca ceva cu viata lor? Desigur ca nu. Ii sprijini in stradania lor de a economisi timpul? Dimpotriva. Ii retii de la toate, esti o piedica in calea lor, le distrugi ascensiunea! Poate ca nu ai inteles clar lucrul asta, Momo – in orice caz, le daunezi prietenilor tai prin simplul fapt ca existi…