Mesajul ascuns al astrelor

Mesajul ascuns al astrelor
Preț: 70,00 lei
Disponibilitate: în stoc la furnizor
ISBN: 978-606-8742-39-7
Editura:
Anul publicării: 2019
Pagini: 480

DESCRIERE

Mesajul ascuns al astrelor - Max Heindel, Augusta Heindel
 
... trecerea atât a soarelui cât şi a planetelor prin cele douăsprezece constelaţii zodiacale, marcheaza totodată progresul fiinţei umane, nu numai în timp ci şi în spaţiu. Planetele cu sferele lor tainice de forţă ce sunt considerate totodată nişte lumi purtătoare ale unor fiinţe ce există în cadrul zodiacului sunt în mod constant influenţate de aceste energii subtile tainice, în felurite moduri in funcţie de stadiul de evoluţie în care se află. 
 
Atunci când fiinţele umane de pe o planetă evoluează aşa cum se cuvine, într-o suficientă măsură, se consideră că planeta respectivă devine apoi un soare, adică va fi centrul fix al unui nou sistem solar. Soarele nostru, deşi este un loc special de evoluţie pentru unele entităţi ce sunt mult superioare omului, este la rândul lui o emanaţie a Soarelui Central care este izvorul invizibil a tot ceea ce există, inclusiv în cadrul sistemul nostru solar. învăţând cu înţelepciune să ne ajutăm din plin de toate influenţele benefice constructive ale sferelor tainice de forţă ale astfel devenim în felul acesta capabili să evoluăm spiritual într-o manieră accelerata şi vom fi astfel, atât pentru noi înşine cât şi pentru ceilalţi un sui-generis canal dumnezeiesc ce este capabil să răspândească sublima lumină a cunoaşterii în intunericul ce caracterizează la ora actuală o mare parte din omenire...
 
CUPRINS:
 
PARTEA 1. NOŢIUNI PRACTICE DE ASTROLOGIE GENERALA
CAPITOLUL 1 - EVOLUTIA UMANITĂŢII, AŞA CUM SE REFLECTA EA ÎN ZODIAC
Poarta vieţii şi a morţii /Semnul zodiacal al Capricornului /Semnul zodiacal al Săgetătorului /Semnul zodiacal al Scorpionului /Semnul zodiacal al Balanţei/ Semnul zodiacal al Fecioarei
/Semnul zodiacal al Leului/Semnele zodiacale complementare Rac - Capricorn/Semnele zodiacale complementare Gemeni - Săgetător/Semnele zodiacale complementare Taur - Scorpion/Semnele zodiacale complementare Berbec - Balanţă/Semnele zodiacale complementare Peşti - Fecioară/Semnele zodiacale complementare Vărsător - Leu
CAPITOLUL 2 - GRADUL DE RECEPTIVITATE FAŢĂ DE VIBRAŢIILE SUBTILE PLANETARE
CAPITOLUL 3 - V-AŢI NÂSCUT SUB INFLUENŢA UNEI,, STELE NOROCOASE"?  
Amulete, pietre şi culori specifice energiilor planetare
Care este momentul ideal pentru a ne naşte?
CAPITOLUL 4 - INTERPRETAREA ASTROGRAMEI
Casele zodiacale/Semnele zodiacale/Semnele zodiacale cardinale/Semnele zodiacale fixe/Semnele zodiacale mutabile/Evaluarea comparativă a semnelor zodiacale cardinale, fixe şi mutabile în Casele angulare/Cele patru triplicităţi/Soarele, Luna şi Ascendentul/Semnul
CAPITOLUL 5 - INFLUENTA CELOR 12 SEMNE ZODIACALE AFLATE LA ASCENDENT
CAPITOLUL 6. NATURA INTRINSECA A SFERELOR DE FORTA ALE PLANETELOR
Cum se interpreteaza o astrograma
CAPITOLUL 7. NATIVII DIN CELE 12 SEMNE ZODIACALE
CAPITOLUL 8. SOARELE, ASTRUL CEL DATATOR DE VIATA
CAPITOLUL 9. VENUS, PLANETA IUBIRII
CAPITOLUL 10. MERCUR, PLANETA RATIUNII
CAPITOLUL 11. LUNA, ASTRUL FECUNDITATII
CAPITOLUL 12. SATURN, PLANETA DATORIILOR KARMICE
CAPITOLUL 13. JUPITER, PLANETA GRATIEI DUMNEZEIESTI
CAPITOLUL 14. MARTE, PLANETA ACTIUNII
CAPITOLUL 15. OCTAVELE PLANETARE
CAPITOLUL 16. URANUS, PLANETA ZEILOR
CAPITOLUL 17. NEPTUN, PLANETA COMUNIUNII MISTICE CU DUMNEZEU
CAPITOLUL 18 – CATEVA ASPECTE REFERITOARE LA PRINCIPIILE INTERPRETARII ASTROLOGICE
Lista cuvintelor cheie ale planetelor
Puterea şi slăbirea planetelor în funcţie de poziţia lor în semnele zodiacale (domiciliu, exaltare, grade critice etc.)
Tabelul puterilor planetare/Gradele critice/Planeta Mercur afltă în faţa sau în urma Soarelui/Cum îţi „ajuţi” astrele?
CAPITOLUL 19 – SFERA PSIHOMENTALA SI PLANETA SA GUVERNATOARE
Inflența planetelor guvernatoare ce se afl în aspecte favorabile
Inflența planetelor guvernatoare ce se afl în aspecte nefavorabile
Semnele zodiacale ca semnifiatori psihomentali
Efectul Ascendentului asupra sferei psihomentale
CAPITOLUL 20 – SEMNELE ASTROLOGICE ALE "NOROCULUI" IN VIATA
Sănătatea sau boala/Norocul social şi fianciar/Profesia sau vocaţia
CAPITOLUL 21 – CASATORIA SI URMASII
Compatibilitatea sau incompatibilitatea
Căsătoria bărbatului/Căsătoria femeii
Fericirea, nefericirea şi doliul/A doua căsătorie
Descrierea soţiei sau a soţului/Copiii
CAPITOLUL 22 – PROGRESIILE
Soartă sau liber arbitru?
CAPITOLUL 23 – METODE DE INTERPRETARE A PROGRESIILOR SI EXPLICAREA ACESTORA
Ajustarea datei de naştere/Regula de calcul/Progresia punctelor angulare/Unele precizări importante
CAPITOLUL 24 – DIRECTIILE PROGRESATE ALE SOARELUI
CAPITOLUL 25 – DIRECTIILE PROGRESATE ALE LUNII
CAPITOLUL 26 – ASPECTE CARE APAR INTRE PLANETELE PROGRESATE
CAPITOLUL 27 – TRANZITELE
Luna în creştere sau în descreştere
PARTEA A DOUA. NOTIUNI DE ASTROLOGIE MEDICALA
CAPITOLUL 28 – Diagnosticarea bolilor din punctul de vedere al astrologiei
Un avertisment important
Polaritatile planetare
CAPITOLUL 29 – Legea corespondentei oculte in astrologie
Corespondentele anatomice ale celor douasprezece semne zodiacale
Efectele patogene indicate de sfera subtila de forta a Soarelui
Efectele patogene indicate de sfera subtila de forta a planetei Venus
Efectele patogene indicate de sfera subtila de forta a planetei Mercur
Efectele patogene indicate de sfera subtila de forta a Lunii
Efectele patogene indicate de sfera subtila de forta a planetei Saturn
Efectele patogene indicate de sfera subtila de forta a planetei Jupiter
Efectele patogene indicate de sfera subtila de forta a planetei Marte
Efectele patogene indicate de sfera subtila de forta a planetei Uranus
Efectele patogene indicate de sfera subtila de forta a planetei Neptun
Glandele endocrine
CAPITOLUL 30 – Sexualitatea – un factor important in viata
Pazitorul pragului
Afectiuni ale ochilor
Indicatiile subtile ale vederii spirituale
Capul si Coada Dragonului
Afectiuni ale urechilor
Afectiuni ale corzilor vocale
Afectiuni psihice
Afectiuni pulmonare
Afectiuni ale stomacului
Afectiuni cardiace
Afectiuni renale
Accidente la solduri si brate
Afectiuni ale membrelor
Starea de nebunie si de posesiune
Afectiuni ale inimii, oxigenare insufiienta, afectiuni ale ochilor, moarte
Afectiuni ale inimii, tuberculoza, afectiuni ale rinichilor
Tuberculoza
Polipi nazali si constipatie
Accidente la cap, oxigenare precara
Gusa
Slabirea spatelui si a membrelor, afectiuni ale ochilor, surzenie
Afectiuni ale ochilor si urechilor, circulatie defiitara
Hemoroizi, orbire, vedere spirituala latenta
Afectiuni ale inimii, hidropizie
Afectiuni la nivelul organelor sexuale, al ochilor si al gatului
Viciu solitar, tuberculoza
Excrescente cornoase, excrescente venerice si afectiuni ale rinichilor
Orele planetare
Concluzie
Planeta Pluto
Glosar

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0433 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.