Magul de la Kremlin

Magul de la Kremlin este un roman în același timp documentar și vizionar, cu accente profetice, dorința de a sonda misterele Kremlinului și ale Rusiei, actuale și dintotdeauna, determinându-l pe autor să depășească granițele eseului pentru a apela la ficțiune și la forța imaginației, rodul acestei alchimii fiind nu numai un mare roman despre Rusia contemporană (de la declinul lui Elțîn, ascensiunea lui Putin, figurile oligarhilor, războiul din Cecenia, Jocurile Olimpice de la Soci până la criza ucraineană), ci și o extraordinară meditație despre putere, în universalitatea mecanismelor și a resorturilor ei.

 

De multă vreme se spuneau cele mai felurite lucruri despre el. Unii afirmau că s-a retras la o mănăstire de pe Muntele Athos pentru a se ruga printre pietre și șopârle, alții jurau că-l văzuseră într-o vilă din Sotogrande agitându-se în mijlocul unui stol de manechine îndopate cu cocaină. Alții pretindeau, de asemenea, că i-au aflat urmele pe pista aeroportului din Sharjah, în cartierul general al miliţiilor din Donbas sau printre ruinele din Mogadiscio.

De când Vadim Baranov demisionase din postul de consilier al Țarului, poveștile despre el, în loc să se stingă, se înmulțiseră. Așa se întâmplă uneori. Majoritatea oamenilor de putere își datorează aura poziţiei pe care o ocupă. În momentul în care pierd această poziție, e ca și cum ar fi scoși din priză. Se dezumflă asemenea mascotelor de la intrarea în parcurile de distracții. Îi întâlnești pe stradă și nu reușești să înțelegi cum de a putut un astfel de tip să stârnească atâtea pasiuni.

Baranov făcea parte din altă rasă. Chiar dacă, de fapt, nu aș fi putut spune care anume. Fotografiile înfățișau portretul unui bărbat masiv, dar nu atletic, îmbrăcat aproape întotdeauna în culori închise și cu costume o idee prea mari. Avea o față banală, poate puțin copilăroasă, tenul palid, părul negru, foarte țeapăn, și o tunsoare de băiat la prima comuniune. Într-un video filmat în marginea unei întâlniri oficiale putea fi văzut râzând, ceva foarte rar în Rusia, unde un simplu zâmbet este considerat semn de idioțenie. De fapt, lăsa impresia că nu-i pasă absolut deloc cum arată.

Trăsătură ciudată, dacă te gândești că meseria lui tocmai în asta consta: în a dispune în cerc oglinzi, pentru a transforma o scânteie în vrajă. Baranov înainta prin viață înconjurat de enigme. Singurul lucru mai mult sau mai puțin cert îl constituia influența pe care o avea asupra Țarului. În cei cincisprezece ani petrecuți în slujba acestuia, contribuise decisiv la edificarea puterii sale.

I se spunea „magul de la Kremlin“ sau „noul Rasputin“. La acea vreme, nu avea un rol bine definit. Apărea în biroul președintelui după ce treburile curente fuseseră expediate. Nu secretarele îl anunțau. Poate că Țarul în persoană îl convoca pe o linie directă. Sau poate că el însuși ghicea momentul exact, grație talentelor sale ieșite din comun, despre care toată lumea vorbea, fără ca nimeni să poată spune cu exactitate în ce anume constau. Uneori li se mai alătura câte cineva. Un ministru în vogă sau șeful unei companii de stat. Dat fiind însă că la Moscova, din principiu și de veacuri, nimeni nu spune niciodată nimic, nici măcar prezența acestor martori ocazionali nu reușea să arunce o lumină asupra activităților nocturne ale Țarului și ale consilierului său.

 

Se întâmpla însă să fim informați în legătură cu consecințele lor. Într-o dimineață, Rusia se trezise, astfel, aflând despre arestarea celui mai bogat și mai cunoscut om de afaceri din ţară, simbolul însuși al noului sistem capitalist. Altă dată, toți președinții republicilor care alcătuiau Federația, aleși de popor,
fusese destituiți. De acum înainte, Țarul și nimeni altcineva va fi cel care îi va numi, îi anunțaseră primele stiri ale dimineții pe cetăţenii încă pe jumătate adormiţi. În majoritatea cazurilor însă, roadele acestor insomnii rămâneau invizibile. Și abia ani mai târziu observai schimbările care apăreau, atunci, ca absolut firești, chiar dacă în realitate erau rodul unor activități minuțioase...