Incantatia sangelui - Vasile Lovinescu

Cateva elemente ezoterice din iconografia si literatura culta

 

Ce este, astfel, incantatia sangelui? Puzzle-ul genealogic al istoriei Moldovei si al fintei romanesti, care e anticipat prin poezia eminesciana si basmul lui Creanga. E o formula care traduce tainele acestei constituiri,  "dublul Revelatiei si al Dezvaluirii", care "vrea sa taca si sa spuna". E materialul alchimic, naturalist, care hraneste organicul din literatura fantastica si ocazionala a Poetului National si mitologia fanatica si comica a Preotului mundan de la Humulesti. Incantatia sangelui e o cultae". Adica, e ceea ce impartaseste cu fiinta si nefiinta lucrul, si tocmai de aceea, are demnitatea monarhului ascuns, ocultand perenitatea.

 

În literatura noastră, figura lui Vasile Lovinescu este oarecum singulară, o tradiție autohtonă a scriiturii ezoterice lipsind, deşi semne care vestesc înfiriparea unor mişcări aşa-zis „oculte" am avea destul de timpuriu", începând poate cu veacul al XVIII-lea. Se ştie că, pe la 1734, sub Constantin Mavrocordat, în Moldova, au apărut primele loji francmasonice, adresate în special neguțătorilor florentini şi veneţieni și, numai în cazuri excepționale, românilor.

 

La acea vreme însă, Occidentul era deja obosit de „povești" cu vrăjitoare, cathari, fedeli, templieri, rozacrucieni și francmasoni. Ca să nu mai pomenim de extravaganțele hermetiste, astrologice, cabaliste sau alchimiste, trimiţând mult „înapoi", la timpul revelațiilor antice grecești, caldeene, evreieşti, egiptene, până la cel al sincretismului elenistic sau al exuberanțelor gnostice.

 

Primul băştinas suspectat de afiliere la o societate secretă este Dimitrie Cantemir - bănuit de învestitură rozacruciană cu ocazia periplurilor sale europene. Însă este ciudat că Vasile Lovinescu, deşi interesat considerabil de metamorfozele oculte locale, nici nu ia în calcul o atare supoziție.

 

Veritabilii „inițiați” - socoate el - nu aparțin istoriei de suprafață. Ei sunt mesagerii discreți și anonimi ai unei tradiții pierdute (uitate), disimulându-se abil sub chipul nebuniei sau al cumințeniei obștești.

 

Măscăricii, inşi fără miză aparentă, sunt mai curând vrednici de atenție decât cei recomandați de nume și prestigiu. Chiar şi francmasonii valahi, relativ cunoscuți, evocă numai sporadic personaje oficiale, reducând astfel la minimum numărul prezumtivilor,, adepți" care, singuri, pot citi din semnele risipite în lume ale Marelui Arhitect, când cu dărnicie, când cu parcimonie.

CUPRINS:

Cuvânt înainte (Petru BEJAN).
Notă asupra ediției
Altă teologie politică: dar dacă basmul traduce creştinismul? (Oana ŞERBAN)

Incantația sângelui: spiritualitatea de dinainte de euharistie

Icoana arhanghelului mihail.

Trestia de aur

Interpretări inedite ale simbolismului din două snoave aparținând lui Ion Creangă

Teatrul demiurgului (la rădăcinile dramei)

Deus Ludens

O nouă fațetă a lui gh. Asachi

Incantația sângelui

Note de lectură la romanul lui gustav meyrink, der engel von westlichen fenster

Considerații asupra ultimelor 12 devize din profeția papilor a sfântului malachie
Bibliografie