Goana dupa putere. Europa intre 1815 si 1914

Richard J. Evans, cel mai bine vândut istoric specializat în Germania nazistă, revine cu o capodoperă a istoriei Europei, cercetând perioada cuprinsă între căderea lui Napoleon și izbucnirea Primului Război Mondial. Autorul străbate un secol de conflicte sociale și naționale, de la revoluțiile din 1830 și 1848 până la unificarea Germaniei și a Italiei, și de la războaiele ruso-turce până la revoltele balcanice care au pus capăt acestei epoci de pace relativă și de prosperitate în creștere.

 

Printre marile teme abordate se numără declinul credinței religioase, ascensiunea științei și a medicinei seculare, evoluția artei, a muzicii și a literaturii, de la romantism la modernism, înlocuirea pedepselor vechiului regim cu închisoarea modernă, sfârșitul dominației aristocrației și apariția societății industriale, precum și lupta pentru drepturile femeilor și pentru emancipare, toate aceste ample transformări constituind o adevărată „goană după putere”.

 

Un secol cuprins într-un singur volum, captivant pentru pasionații de istorie, care urmăresc aspecte artistice, literare, sociale ori tehnice, dar și pentru cititorii curioși să înțeleagă acea Europă care a dominat restul lumii.

Cartea este edificatoare pentru modul în care tendințele sociale de după 1848 – răspândirea educației, standardizarea limbilor, extinderea căilor ferate și producția în masă a ziarelor – au condus la ascensiunea unor forțe politice precum naționalismul și democrația.

 

Primul capitol – Moștenirea  Revoluției – ar putea fi cu succes o lucrare autonomă.  Perioada  tratată  este  cuprinsă  între  eliminarea  lui  Napoleon  de  pe  scena  politicii europene şi anii premergători revoluțiilor din 1848. Sunt decenii care stau sub  semnul  contestării  de  către  liberalism,  aproape  mereu  suprapus  mişcărilor  naționale  (autorul  foloseşte  sistematic  termenii  de  „naționalism”  şi  derivatele  sale), a ordinii conservatoare şi arhitecturii statale impuse de Congresul de pace de la Viena. 

 

Au existat cel puțin două valuri revoluționare în aceşti ani, primul, la începutul anilor ’20 ai secolului al XIX-lea şi care s-a manifestat în Spania, Regatul celor Două Sicilii şi Piemontului, iar al doilea, un deceniu mai târziu. Evident, cel mai  important  eveniment  al  perioadei  este  Revoluția  din  iulie  1830  din  Franța,  care  a  provocat  un  adevărat  tsunami  în  Europa.  În  primul  rând,  în  vecinătatea  nordică a Franței, unde belgienii se despart violent de olandezi, după care Marile Puteri (prioritar Marea Britanie) preiau gestionarea conflictului şi apariției statului belgian, dotat din 1831 cu o influentă constituție la nivel european.

În  Rusia,  a  avut  loc  prima  contestare  a  regimului  autocratic,  mitica  mişcare  decembristă,  rapid  eşuată,  determinând  codul  genetic  al  acțiunii  de  eliminare  a  țarismului,  ireductibilă,  liberticidă  şi  sangvinară. Tot aici, în 1830 s-a declanşat o revoluție națională în Regatul Congresului (sau Polonia Congresului), episod eroic, specialitatea poporului polonez, pentru a  obține  independența  într-o  situație  istorică  absurdă  –  țarul  era,  concomitent,  rege constituțional şi liberal al Poloniei şi stăpân autocrat al Rusiei. În fine, spre zona Balcanilor, autorul tratează procesul independenței Greciei, început în 1821, la  rândul  său  acompaniat  de  Marile  Puteri.  

 

În capitolul 7 – Provocarea democrației – istoricul britanic revine la o tratare mai tradițională, în care predomină istoria Marilor Puteri din perspectiva politicii interne din ultimele decenii ale secolului al XIX-lea până la izbucnirea Primului Război  Mondial.  Terenul  este  pregătit  de  subcapitole  consacrate  mişcării  feministe, începuturilor statului-providență, cu arhetipul său german apărut în ultimii ani  ai  cancelariatului  lui  Bismarck,  mişcării  socialiste  şi  muncitoreşti  din  epoca  Internaționalei a II-a şi extinderii dreptului de vot şi democratizării regimurilor politice. 

 

Urmează subcapitole consacrate Marii Britanii, Austro-Ungariei, Italiei, Franței,  Germaniei  şi,  în  fine,  Rusiei,  cu  violența  sa  cvasipermanentă  şi  cu  experiențe  pline  de  speranță,  dar  tragic  eşuate,  cum  ar  fi  asasinarea  celui  mai  reformator țar, Alexandru al II-lea, în 1881 şi a prim-ministrului Stolîpin în 1911. Ultimul act al cărții, capitolul 8, intitulat Răzbunarea imperiului, are rațiunea de a explica motivele care au precipitat Europa şi o parte semnificativă a lumii în Primul  Război  Mondial.  

CUPRINS:

Prefață de Ovidiu Bozgan
Cuvânt‑înainte... 17
Capitolul 1 – Moștenirea Revoluției... 31
Capitolul 2 – Paradoxurile libertății... 120
Capitolul 3 – Primăvara europeană... 212
Capitolul 4 – Revoluția socială... 322
Capitolul 5 – Cucerirea naturii... 412
Capitolul 6 – Epoca emoțiilor... 508
Capitolul 7 – Provocarea democrației... 609
Capitolul 8 – Răzbunarea imperiului... 709
Lecturi suplimentare... 805
Lista ilustrațiilor... 815
Hărți... 817
Index... 819