Gânduri către sine însuși

 

„Cu ani în urmă am cumpărat o ediţie veche din Marc Aureliu care purta următoarea dedicaţie: «Să-ţi fie prieten în ceasurile grele şi să te sprijine cum m-a sprijinit pe mine.» Nu cred că i se poate face unei cărţi un elogiu mai frumos decât acest «prieten în ceasurile grele».“ — CIORAN

 

...împăratul Marcus Aurelius nu numai că a condus destinele Imperiului Roman vreme de două decenii, întreanii  161  și  180,  dar  a  rămas  în  conștiinţa  universală  drept  filozoful stoic  care,  în  momentele  de  liniște  ale  luptelor  cu  germanii  şi  sarmaţii,  în  cortul  său  de  campanie,  a  scris  o  lucrare  în  limba  greacă, intitulată Gânduri către sine însuşi. Cititorului  modern  ar  putea  să-i  pară  de  neînţeles  acest  gest  al împăratului-filozof, dar Marcus Aurelius, așternându-și în scris gândurile  și  trăirile,  realiza  de  fapt  unul  dintre  așa-numitele  „exerciţii spirituale“.  Cu  ajutorul  acestora,  în  Antichitate,  orice  individ  iubitor de înţelepciune, furat și copleșit, din neatenţie sau ignoranţă, de tumultul  vieţii,  încerca  să  transforme  discursul  filozofic  însușit  în școală, abstract și pur teoretic, într-un mod de viaţă.

 

 

... aruncă-te în dezordine, o, suflete, aruncă-te! Nu vei mai avea ocazia să te bucuri de preţuire; viaţa este foarte scurtă pentru fiecare, iar a ta a ajuns aproape de sfârşit, şi tu nu te respecţi pe tine însuţi, ci îţi pui fericirea în sufletele altora.

 

Te laşi influenţat de impresiile care vin din afară? Oferă-ţi un răgaz pentru a mai învăţa ceva bun şi încetează să te laşi purtat de colo-colo. Trebuie să te fereşti totuşi de o altă rătăcire: căci proşti sunt cei care, chiar datorită acţiunilor lor, sunt obosiţi de viaţă şi cei care nu au nici un scop către care să-şi călăuzească orice impuls al lor şi, într-un cuvânt, reprezentările lor.
 
Fără a acorda o atenţie deosebită celor ce se petrec în sufletul altuia nu poate fi observat cu uşurinţă un om nefericit; însă cei care nu urmăresc cu atenţie mişcările propriului lor suflet sunt, în mod inevitabil, nefericiţi. întotdeauna trebuie să-ţi aduci aminte acestea: care este natura întregului şi care este a mea, care este raportul dintre aceasta şi aceea, şi ce fel de parte este ea şi din ce univers; apoi că nu există nimeni care să te împiedice să acţionezi şi să vorbeşti întotdeauna în acord cu natura din care eşti o parte.

 

... frumosul, oricum ar fi el, este frumos prin sine însuşi şi se desăvârşeşte prin sine însuşi şi nu are lauda ca parte din el. Aşadar, lucrul lăudat nu devine nici mai rău, nici mai bun. Acelaşi lucru spun şi despre cele ce sunt numite, în mod obişnuit, frumoase, precum obiectele materiale şi produsele artelor. într-adevăr, ceea ce este frumos prin esenţa sa de ce altceva are nevoie? De nimic mai mult decât de ceea ce au nevoie legea sau adevărul sau bunăvoinţa sau ruşinea. Care dintre aceste lucruri e frumos datorită laudei sau nu e frumos din pricina criticii? Smaraldul îşi pierde oare valoarea dacă nu e lăudat? Sau aurul, fildeşul, purpura, lira, un pumnal, o floricică, un pomişor?