Fiti ingaduitori cu neputintele oamenilor

Fiti ingaduitori cu neputintele oamenilor
Preț: 12,00 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil
Editura:
Anul publicării: 2013
Pagini: 208
Categoria: Crestinism

DESCRIERE

Fiti ingaduitori cu neputintele oamenilor. Marturii despre parintele Arsenie Boca - Editura Agnos …eram rasofor (calugar incepator), povesteste parintele Gherasim, cand am ajuns cu parintele Modest la Draganescu la parintele Arsenie. Eram intr-o multime de oameni, cand parintele striga sa vina calugarasii la dansul. Deoarece nu primeste nici un raspuns ii striga pe amandoi pe nume… Lui Gherasim i se spune ca o sa fie dat la scoala de parintele staret si sa nu refuze pentru ca asta este voia lui Dumnezeu. Apoi ca si cand ar fi fost un viitor duhovnic l-a sfatuit: Ma sa fiti ingaduitori cu neputinta omeneasca! Asta sa o ai toata viata in mintea ta: sa fii ingaduitor cu neputinta omeneasca! Pe urma, iar sta Parintele si zice:Asta iar s-o tii minte: ala care vine si se pune in genunchi in fata ta esti tu, preotule! Si cel Care dezleaga este Hristos! Credeti ca mie mi-a mai iesit de atunci din minte lucrul acesta?… ……………………. …cu un limbaj simplu şi direct, Avva Arsenie a descoperit intervievaţilor prezentaţi în acest volum, şi în cele care constituie deja tezaurul de mărturie arseniană a zilelor noastre, voia lui Dumnezeu: fără fasoane, fără duplicităţi duhovniceşti, fără încurajări false. Veţi remarca, fie că e vorba de minunatele interlocutoare Zoe Daian (un glas cu infuziuni copilăreşti), ori maica preoteasă Emilia Şpan (cu mărturii ferme, pe viaţă şi pe moarte), ori Livia Trâmbiţaş din Pojorta, fie că reţineţi cuvintele bărbaţilor-monah, preot ori mirean, discursul Părintelui Arsenie este unul viu, atât de viu încât şi atunci când îl rostesc ei te cutremuri, cauţi să înţelegi şi să schimbi ceva, spre mai bine. Este frisonul de duh pe care îl descoperă sufletului doritor de Dumnezeu lucrarea mântuitoare a Duhovnicului în lume, constanta descoperire a Mântuitorului Hristos drept Domn şi Dumnezeu, fără de care nu există Împărăţie şi mântuire. Îndemnul consemnat de titlul cărţii acesteia mărturisitoare, Fiţi îngăduitori cu neputinţele oamenilor, nu e nicidecum un îndemn la a lăsa jos garda lucrării duhovniceşti, ci un îndemn la o lucrare însoţită de iubire, de îngăduinţă nădăjduitoare. Cred că, până astăzi, cei care urcă pe culmea înflorită de Har a Prislopului caută o astfel de mângâiere. Este limpede că Dumnezeu, la vremea prigoanei comuniste, fiecărui profil de căutător în credinţă a Căii Sale a dăruit un profil de duhovnic. Nici unul mai mare decât altul, ci egali cu Harul care ţinea o ţară la vremuri de crucificare. Pe schelele Drăgăneştiului, ca pe un diafan amvon, Părintele Arsenie picta în fraze picturale limpezi un mesaj de credinţă cel puţin la fel de catehumenal precum predicile Stareţilor Moldovei ori bucuroasa propovăduire a celuilalt Arsenie, de la malul Mării Negre. Iconografia sa, plină de sens în toate contextele de viaţă, nu suportă tipizare tocmai pentru că nu ţine de tipizare, scoţând pe furnirul zidului developarea cuvintelor unor conţinuturi mistice şi ascetice deopotrivă. Profetic şi sincer cu poporul, Părintele Arsenie Boca rămâne o taină, oricât de mult ne-am apleca asupra sa. Bucuria cunoaşterii lui personale, dublată de un frison de frică la care toţi intervievaţii fac apel, este dublată de bucuria cunoaşterii lui Dumnezeu. Tot acest parcurs terapeutic îl poţi remarca la toţi aceia care au dezvoltat o relaţie de viaţă şi moarte cu Avva Arsenie. Nu-i greu să distingi, astfel, în terapia şi practica pastoral duhovnicească a Părintelui Arsenie, emularea gândirii sale pe aceea filocalică şi neo-patristică a profundului duhovnic ortodox din toate arealurile rezistenţei la lume, la diavol, la tot felul de nimicuri. Urmând Părintelui Arsenie Boca, descoperi că Dumnezeu i-a dat o obşte de ascultători mult mai mare după trecerea la Cer decât în vremea stării lui printre muritori… Pr. Constantin NECULA CUPRINS: Părintele Arsenie Boca, Stareţul Bucuriei şi Iertării Amintiri dintr-o copilărie cu oameni (şi) sfinţi. De vorbă cu nepoata Părintelui Arsenie Boca (Zoe Daian) "Fiţi îngăduitori cu neputinţele oamenilor..." (Pr. Ghelasie Ţepeş) "Părinte, ajută-mă, că nu mai pot!..." (Emilia Şpan) "Cu dragostea şi smerenia te mântuieşti" (Gheorghe Morar) "Tot timpul îl simt pe Părintele aproape!..." (Maria Nistor) "Vezi, mă, că n-ai murit? Şi n-ai să mori!... N-ai să mori!" (Pr. Romul Poparad) Mărturii din Pojorta (Brasov)

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0312 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.