Dumnezeu este puterea mea - Gabriel Socaciu

Am înțeles într-o perioadă a vieții mele că nu puteam să mai dau putere zidurilor, regulilor, automatismelor, acelei construcții grele care venea ca o forță exterioară și crea impresia unei protecții. De multe ori eu asta vedeam în această căutare a respectării unor gesturi, ritualuri, automatisme în relația cu Dumnezeu protecție care avea la bază frica de a nu mă pierde de ceilalți, de adevărul lor, de a nu mă rătăci de ei, de a nu o lua pe o cale greșită în relația mea cu El.

Dar, am simțit abia în acele clipe, când păşeam în afara zidurilor şi tuturor considerentelor săpate adânc în subconștientul ființei mele, care îmi promiteau protecție, că a fi liber în relația cu divinitatea, cu propriul suflet, însemna tocmai explorarea acelui necunoscut care îmi producea frică. Păşind prin această frică mă eliberam de ea şi de acele rădăcini ale ei, care mă împiedicau să-mi văd lumina.

Tocmai păşitul în afara acelei securizări și căutări continue a unei siguranțe, pe care cu toții o dorim de altfel, m-a adus în fața adevărului meu. Fiecare avem un adevăr între noi și Cel care ne-a creat, iar adevărul meu mi se înfățișa acum în fiecare câmpie nouă pe care păşeam, în fiecare miros de floare pe care-l respiram, în fiecare nou răsărit de soare cu care îmi inundam privirea, în noua relație cu oamenii, cu plantele, cu animalele.

Erau aceleași imagini, și totuși atât de diferite...

Acum îl priveam și, mai ales, îl simteam pe Dumnezeu din toate părțile ființei mele. Căutarea unei siguranțe și a unei protecții încetase iar, odată cu această renunțare la a mă securiza, începea o relație nouă, care se desfăcea, asemenea unor petale de flori, în direcții pe care înainte nu le-aș fi găsit niciodată. Din aceasta perspectivă, a unei relații din ce în ce mai neîngrădite cu Divinitatea, am scris şi cărțile mele și, mai ales, pe aceasta pe care o parcurgeți acum. Uneori ne este infinit mai uşor să stăm la cozi kilometrice pentru a săruta o bucățică din corpul unui sfânt, decât a îndrăzni să avem propria relație cu Dumnezeu în interiorul propriilor celule ale organismului, propriei respirații și bătăi ale inimii noastre şi a deveni, astfel, la rândul nostru, nemuritori.

Ne este mai uşor să lăsăm în braţele altuia greutatea sufletul nostru, plătind, în schimb, câteva monezi şi crezând, astfel, că ni s-au șters greșelile. Dar adevărata "greşeală”, singura de altfel, este a nu cunoaște în această viață relația cu El, cu lumina sa, îndrăznind să-L cunoaștem în afara zidurilor, în afara celor deja cunoscute și cărărilor bătătorite de alții.

Nu vă invit la o răzvrătire, pentru că drumurile altora ne-au apropiat de ceea ce suntem acum, suferința și jertfa altor suflete au arătat lucruri pe care ne putem baza și la care putem spera. Vă îndemn doar la a privi calea pe care mergem din oftatul propriului piept, din suspinul propriei inimi, din înțelesurile propriei minți. Dacă nu vom urma calea inimii noastre, ne vom duce pe o cărare bătătorită de alții, împărțind cu ei suferinţele şi împlinirile colective, fără a avea șansa să le cunoaştem pe cele născute în interiorul nostru.

Poate cel mai mare regret neîmpărtășit al unei ființe înaintea morții este netrăirea propriei vieți. Puțini mai regretă în acele momente de agonie a trupului o moştenire ratată, un cont în bancă, sau o relație eșuată, regretând, în schimb, ratarea trăirii propriului vis. Cât încă mai putem să ne bucurăm de mişcarea corpului şi de agerimea lui este bine să contemplăm înțelesurile acestei mişcări interioare și direcția pe care o avem de urmat. Atunci când ne apropiem de latura noastră autentică, spontană, de simplitatea propriilor trăiri, începem să vedem din ce în ce mai limpede calea pe care o avem de urmat spre împlinirea propriului vis.

Fiecare om are un vis al său, învelit cu o inocență și o bucurie de copil, pentru a-l avea aievea în această viață. Acest vis nu este al minții noastre; este întotdeauna al sufletului, al acelei voci tainice, pe care nu o mai putem auzi din cauza automatismelor, direcționărilor impuse și credințelor prestabilite, care ne acoperă simțurile, din toate părțile...

CUPRINS:

Dumnezeu este puterea mea
Cuvânt de început
Un dialog mai puțin obişnuit
Ce înseamnă pentru mine acest dialog