Din suflet - Demi Moore

CASA OE OASPEŢI
... a fi om e o casă de oaspeţi. Fiecare dimineaţă e o nouă venire.
O bucurie, o depresie, o răutate, o conştientizare momentană vine ca un musafir neaşteptat.
Primeşte-le şi bucură-te de toate! Chiar dacă sunt o mulţime de dureri, care-ţi străbat violent casa golind-o de mobilă,
nemişcată, tratează fiecare oaspete onorabil. Poate te pregăteşte pentru o desfătare nouă.
Gândul întunecat, ruşinea, răutatea.
aşteaptă-le pe toate la uşă şi invită-le înăuntru.
Fii recunoscător oricărui oaspete ce vine. pentru că fiecare a fost trimis ca o călăuză din lumea de dincolo. (Rumi)

 

 

... imi trecea aceeaşi întrebare prin minte: Cum am ajuns aici?
în casa pustie în care mă măritasem, pe care am extins-o pentru că aveam mai mulţi copii decât dormitoare, eram acum complet singură. Aveam aproape cincizeci de ani. Soţul despre care crezusem că era dragostea vieţii mele mă înşelase şi hotărâse să nu mai depună niciun efort pentru salvarea căsniciei noastre. Copiii mei nu vorbeau cu mine: nu primeam telefoane de ziua mea, nici mesaje de Crăciun. Nimic.

 

Tatăl lor - un prieten pe care contasem ani de zile - dispăruse din viaţa mea. Cariera pe care mă zbătusem s-o creez de când mă mutasem din apartamentul mamei mele când aveam şaisprezece ani era blocată, sau poate era încheiată definitiv. Tot ceea ce era important pentru mine - chiar şi sănătatea mea - mă părăsise. Aveam migrene îngrozitoare şi pierdeam în greutate înspăimântător de repede. Arătam aşa cum mă simţeam: distrusă.
Asta e viaţa? mă întrebam. Pentru că, dacă asta e, s-a zis cu mine. Nu ştiu ce caut aici.

 

Făceam lucrurile de mântuială, orice mi se parea ca trebuie făcut: hrăneam câinii, răspundeam la telefon. A fost ziua unei prietene şi au venit nişte oameni. Am facut ce făceau şi ceilalţi: am inhalat gaz ilariant şi, când jointul a ajuns la mine pe canapeaua afundată din living, am tras un fum de iarbă sintetică (se numea Diablo, foart nimerit).

Următorul lucru pe care mi-l amintesc este că totul a devenit neclar şi m-am văzut de undeva de deasupra mea. Pluteam în afara corpului în cercuri de culori şi mi s-a părut că poate asta era şansa mea: puteam să las în urmă durerea şi ruşinea din viaţa mea. Durerile de cap şi suferinţa şi senzaţia de eşec - ca mamă, ca soţie şi ca femeie - aveau pur şi simplu să se evapore.

Dar mai era întrebarea aceea: Cum am ajuns aici? După tot norocul şi succesul avut ca adult. După toată alergătura pe care a trebuit s-o fac ca să supravieţuiesc copilăriei. După o căsnicie care a părut magică la început cu prima persoană căreia am încercat cu adevărat să-i arăt toată fiinţa mea. După ce în sfârşit mă împăcasem cu trupul meu şi încetasem să-1 mai înfometez şi să-1 torturez - războindu-mă cu mine însămi şi folosind mâncarea ca armă. Şi, cel mai important, după ce crescusem trei fete şi făcusem tot ce mi-a trecut prin cap ca să fiu mama pe care eu n-am avut-o niciodată. Oare toată lupta asta echivala cu zero?

 

Deodată, eram din nou în corpul meu, în convulsii pe podea, şi am auzit pe cineva strigând: „Sunaţi la 911!"

CUPRINS:

PARTEA I: SUPRAVIEŢUIREA
PARTEA A II-A: SUCCESUL
PARTEA A III-A: CAPITULAREA