De la durere la vindecare

Durerea este inceputul vindecarii. Durerea este declanșatorul cel mai puternic al puterii interioare. Dar de multe ori doare atat de tare, ca ne oprim acolo, in durere. Nu vrem sa vedem mai departe de suferința, suntem orbiți de ea, credem ca acolo, cu durerea, se termina tot. Și, de fapt, cea mai mare eliberare vine așa, deghizata in durere.

 

Dar ca sa descoperi binecuvantarea, trebuie sa vrei sa treci prin vindecare. Trebuie sa iți dorești sa primești motivul pentru care s-a intamplat durerea: creșterea ta, dincolo de barierele mentale, neputințele sufletești, dincolo de framantarile minții inșelatoare. Ești mult mai mult decat durerea ta, ea este un simplu instrument. Ea e in mainile tale, nu invers. Tu decizi ce faci cu ea, in ce o transformi? Alegi sa transformi durerea in bucurie sau o lași pe ea sa te transforme in suferința?

 

Micul alchimist, sufletul tau, e pregatit de vindecare. El știe ce poate și ce  poți tu. Trebuie doar sa te lași purtat de aceasta experiența transformatoare, revelatoare și plina de cele mai prețioase invațaminte: viața ta. O viața care incepe cand faci pasul decisiv, de la durere la vindecare.  

 

Aşteptăm mereu ceva. Pe cineva. O schimbare. Credem în ceea ce nu avem încă, dispreţuim ce ne doare. Mereu lipseşte ceva, oricât de mult vrei să umpli golul... şi totuşi..., cum ar fi să nu mai aştepţi şi să ai deja tot ce ţi-ai dorit? Cum ar fi să te întâlneşti cu sufletul tău şi să realizezi că, de fapt, asta era întâlnirea vieţii tale, care te eliberează de toate dezamăgirile de dinainte.

Dar stai. Nu e suficient că te-ai întâlnit cu sufletul tău. Trebuie să vorbeşti pe limba lui, să îl îmbrăţişezi în toată neputinţa şi durerea, să îi găseşti un loc în viaţa ta... Cum să faci asta? Trecând de la durere la vindecare.

 

Omul care te iubeşte, te ajută să te împaci cu tine, mereu.
Omul care nu te iubeşte, te face să te cerți cu tine, mereu.

În orice proces de vindecare ai intra, este important să înţelegi că ceea ce doare sau provoacă suferinţă nu dispare, ci se transformă. De exemplu, vreau să mă vindec de rana de abandon. Ceea ce mi-a provocat rana în sine, faptul de a fi fost abandonat, nu va dispărea. Nu o să mă întorc în timp, să retrăiesc evenimentele altfel. Faptele din realitatea concretă vor rămâne acolo şi este important să înţelegem că vindecarea nu înseamnă ştergerea evenimentului dureros, ci integrarea lui în identitatea noastră emoțională de după traumă.

 

Da, până te vindeci şi după ce te vindeci, o să trăieşti cu acea durere, doar că, dacă te vindeci, nu va mai durea intr-un mod negativ care îți influenţează viața și deciziile. Vindecarea nu înseamnă că nu s-a întâmplat, că nu a avut loc evenimentul provocator de durere, ci înseamnă asumarea responsabilităţii pentru reconstruirea ta, ca emoție, stare şi intelect. Nu vei mai fi acelaşi de dinaintea suferinţei care ţi-a provocat rana din suflet, dar asta e şi ideea, să fii altcineva. Un,, altcineva" care nu neagă durerea, ci a procesat-o cu timpul, răbdarea, blândețea de care a avut nevoie sufletul său, pentru a o integra în noua identitate.

Poate o cicatrice a rănii adânci din suflet va rămâne mereu acolo, dar e o diferenţă uriaşă între o rană deschisă care sângerează peste toţi oamenii cu care te întâlneşti, şi o cicatrice care îți arată că acolo a fost ceva, cândva, ca un fel de medalie încrustată în simţirea ta.