De la ciuma lui Caragea la holera balcanică - Constantin Ardeleanu

Într-o epocă în care medicina modernă abia făcea primii pași, în această margine a Europei – unde administrarea eficientă a teritoriului și a populației a fost dintotdeauna o provocare – o epidemie de amploare căpăta proporții de sfârșit de lume. Ciuma lui Caragea de pildă, venită de la sud de Dunăre, a rămas în memoria colectivă, generație după generație, până în zilele noastre. Primul lucru pe care îl știm azi despre participarea noastră la al Doilea Război Balcanic – petrecut exact un veac mai târziu – este că miile de victime din rândul armatei române au fost răpuse de holeră, nu de inamic.

 

Analizele din volumul de față, aparținând unor specialiști în istoria socială, medicală și culturală a spațiului românesc, privesc lucrurile în contextul larg al politicilor externe ale principatelor dunărene și ale României moderne, arătându-ne în ce fel dinamica regională a influențat reacțiile politice și sociale în fața calamităților.

 

Secolul al XVIII-lea a adus schimbări notabile în raportarea la ciumă a autorităților și locuitorilor din principatele Moldova și Țara Românească. Doi factori importanți au făcut ca boala să fie cu mult mai prezentă în zonă: pe de o parte, pe fondul evoluției Chestiunii Orientale, spațiul românesc a fost prins în încleștările politice și militare dintre imperii, iar mișcările frecvente de trupe în timpul campaniilor militare și al perioadelor de ocupație au favorizat și circulația a ceea ce epidemiologul româno-francez Charles Hyppolite Laugier (1875–1930) numea „boalele cari însoțesc armatele: ciuma, tifosul exantematic, dizenteria și holera“; pe de altă parte, dezvoltarea schimbului de mărfuri, mai ales după mai larga deschidere a Mării Negre și, pentru a folosi formula istoricului Andrei Oțetea (1894–1977), „pătrunderea comerțului românesc în circuitul internațional“, a oferit noi rute și prilejuri pentru ca, alături de negustori și mărfuri, să înflorească și un intens schimb de agenți patogeni.

CUPRINS:

Despre carantinele epocii moderne.
Instituționalizare, internaționalizare, tehnologizare
de Constantin Ardeleanu... 7

Martor la Anno Pestis, București, 1813.
O privire comparativă asupra contextelor
și narațiunilor suferinței urbane
de Octavian Buda... 37

„Năprasnica moarte“ și viața cotidiană a străinilor
din București în timpul „ciumei lui Caragea“ (1813–1814)
de Constanța Vintilă... 59

Expansiunea sanitară rusă la Gurile Dunării (1812–1853)
de Andrei Emilciuc... 80

Carantina de la Galați: începuturi, organizare
și primii ani de funcționare.
Câteva contribuții documentare (1830–1834)
de Sorin Grigoruță... 102

Comitetul Carantinelor și controlul documentelor
de călătorie în Țara Românească (1829–1854)
de Ștefan Petrescu... 118

„Fețele însemnate“ în carantinele dunărene:
protocoale și privilegii (1834–1840)
de Virginia Blînda... 134

„Biciul holerei“ în principatele române.
Epidemii, carantină și politici sanitare de la 1830 la 1865
de Lidia Trăușan-Matu... 154

Contagionism versus igienism. Studiu de caz:
principatele dunărene/România secolului al XIX‑lea
de Constantin Bărbulescu... 172

Reforme sanitare, epidemii și narațiuni ale „corupției“
în principatele dunărene/România (anii 1830–1890)
de Silvia Marton... 196

Prevenind holera. Consiliul de Igienă al Bucureștiului
și măsurile de prevenție antiepidemică (1880–1912)
de Simion Câlția... 221

Holera din 1892–1893 și două viziuni asupra rolului
carantinelor în apărarea sanitară a României
de Constantin Ardeleanu... 253

„Incidentul Olga“. Politici carantinale și relații româno‑ruse
la sfârșitul secolului al XIX‑lea
de Adrian-Bogdan Ceobanu, Constantin Ardeleanu... 284

O boală mai distrugătoare decât războiul:
epidemia de holeră din 1913
de Ligia Livadă-Cadeschi... 300

Lista autorilor... 321
Note... 327
Bibliografie... 353