Curajul de a spune nu - Ciprian Mihali

DESCRIERE
Curajul de a spune nu - Ciprian Mihali
Forme ale supunerii voluntare
Într-o lume aflată permanent într-un vârtej de neoprit, curajul de a spune NU a devenit azi o virtute civică, politică și socială. Este expresia unei forme de rezistență la strategiile care ne seduc cu apelurile pentru o viață „autentică” și „împlinită”, dar care ne fac să fim obedienți de bunăvoie, gata să mergem „cu valul".
Ciprian Mihali descrie multiplele forme de supunere voluntară (cognitivă și afectivă, deopotrivă) și felul în care ne lăsăm în voia unor rețete de viață promițătoare sau chiar miraculoase. Dar nu judecă această obediență ca pe o decădere, ci o vede ca pe un mod de a ne integra, de a fi „în rând cu lumea“, fără să ridicăm prea multe întrebări și fără să mai facem un pas înapoi, ca să sesizăm toată țesătura politico-economică în care ne-am lăsat prinși. Acestei tendințe de resemnare și retragere din spațiul public, autorul îi contrapune curajul de a spune NU limitărilor lumii de azi și de a participa activ la un viitor comun, mai just și mai bun pentru cât mai mulți dintre noi.
CIPRIAN MIHALI este profesor de filosofie la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Printre cele mai recente lucrări ale sale se numără Dicționar ilustrat de educație socială (Humanitas, 2023), Om precar, om suveran. Rostul filosofiei în societatea digitală (Trei, 2023), precum și traduceri din Michel Foucault, Discursul filosofic (Trei, 2024), respectiv Achille Mbembe, Comunitatea terestră (Idea, 2024).
CUPRINS:
Mulțumiri
Introducere
Structura cărții
De ce o carte de filosofie socială? 23
Filosofia ca diagnostic 25
Omul social al filosofiei sociale 28
Patologiile vieții sociale și viața neîmplinită 32
Excurs despre curaj 37
1. Forme ale supunerii cognitive 43
1. 1. Post‑adevărul, obiect social dominant al vremii
noastre 45
Adevărul, temporar indisponibil 45
Ce vine după adevăr? 50
Ce este un regim de adevăr? 55
Regimul de adevăr al post-adevărului 60
Autoficțiunea și engagement-ul 65
Consecințele dominației post-adevărului în lumea noastră 71
Să te minți pe tine pentru a-ți crede propriile minciuni 76
1. 2. Ignoranța voluntară sau fluviul înghițit de nisip 79
Agnotologia, știința despre ignoranță 80
Fabricarea ignoranței 86
Formele ignoranței: inocență, tărâm pierdut, strategie 91
Schema logică (și emoțională) a ignoranței voluntare 98
De ce proliferează ignoranța? 102
Progresul ignoranței, o amenințare pentru democrație 106
1. 3. Economia atenției și psihoputerea 110
Bătălia pentru atenție 110
Câteva precauții privitoare la regimul atenției 115
Alertă, fidelizare, proiectare, imersiune 120
Atenția ca produs cultural și sursă a psihoputerii 123
Erotica și etica atenției 131
Ecologia și ecosofia atenției 137
Pentru un shot de dopamină (sau cum se naște, din nou și
mereu, supunerea voluntară) 142
2. Forme ale supunerii emoționale 147
2. 1. Sinele antreprenorial și cetățeanul emoțional.
Critica psihologizării societății 149
Eu S. R. L. — sinele ca o afacere 150
Întreprinderile au suflet, oamenii sunt întreprinderi 158
Critica psihologizării societății 164
Sursele succesului psihologizării 170
Omul, acest animal care mărturisește 175
Triumful discursului terapeutic 180
Cetățeanul emoțional (psytizen) sau individul care se vindecă
public 189
2. 2. Ideologia pozitivării și obsesia sinelui performant.
O critică a dezvoltării personale 195
Lumea excesului de pozitivitate 195
Dominația industriei fericirii asupra vieților noastre 208
Capitalismul de wellness: ne închinăm psihicului
și preoților săi 212
Consecințele dominației dezvoltării personale 219
Tripla exploatare: individul ca resursă, consumator și sursă de
date personale 226
Critica dezvoltării personale și rostul filosofiei sociale 233
2. 3. Fantasma autenticității 245
De ce credem că trăim vieți inautentice 245
Căutarea și exploatarea zăcămintelor de autenticitate 252
Autenticitatea ca marfă emoțională 256
Viața bună, autentică, versus viața alienată 263
Concluzii 271
Bibliografie 275



RECENZII