Cum invata copiii

…să rezum ce am încercat să spun despre stilul natural de învătare al copiilor mici. Copilul este curios. Vrea să înteleagă lucrurile, să afle cum functionează, să dobândească atât competentă, cât si control asupra lui însusi si a mediului său, să facă ce îi vede pe alti oameni făcând. El este deschis, receptiv si perceptiv. Nu se închide în sine în fata lumii ciudate, confuze si complicate din jurul lui. O observă de-aproape si cu atentie, încearcă să si-o apropie pe toată. Este un experimentator. Nu numai că observă lumea din jurul lui, ci o gustă, o atinge, o cântăreste, o îndoaie, o rupe. Pentru a afla cum functionează realitatea, el actionează asupra ei. Este curajos. Nu se teme să facă greseli. Si e răbdător. Poate tolera o cantitate extraordinară de incertitudine, confuzie, ignorantă si suspans. Nu trebuie să găsească sens instant în orice situatie nouă. Este dispus si priceput în a astepta ca sensul să vină la el – chiar dacă vine foarte încet, ceea ce se întâmplă de obicei. La acestea as adăuga ceva si mai important. Copiii, chiar de doi ani, nu vor numai să învete despre, ci să facă parte din lumea noastră adultă. Vor să devină competenti, atenti si capabili să actioneze si să construiască lucruri asa cum facem noi. Vor să vorbească precum vorbim noi, adică să comunice idei si sentimente si, în acest sens, ei de fapt vorbesc – chiar înainte de a sti cuvinte ”reale”, pe care le învată nu pentru ca atunci când au destule să poată începe să vorbească, ci pentru a vorbi mai bine chiar acum. În acelasi fel, când sunt putin mai mari, vor adeseori să le scrie altor oameni chiar dinainte să stie cum să facă literele sau să ortografieze cuvinte si învată literele reale si ortografia nu pentru ca mai târziu să poată începe să scrie, ci pentru ca ceilalti oameni să le poată citi scrisul chiar acum. E o greseală serioasă să spui că, pentru a învăta, copiii trebuie să fie mai întâi capabili să ”întârzie gratificarea”, adică trebuie să fie dispusi să învete lucruri inutile si lipsite de sens pe baza sansei mici ca mai târziu să le poată folosi pe unele. Dorinta si determinarea lor de a face lucruri reale, nu în viitor, ci chiar acum, sunt cele care le dau copiilor curiozitatea, energia, hotărârea si răbdarea să învete tot ce învată. Copii realizează, de asemenea, mult din învătarea lor în explozii grozave de pasiune si entuziasm. Cu exceptia acelor competente fizice care nu pot fi dobândite în alt fel, copiii rareori învată în orarele lente si moderate pe care le fac scolile pentru ei. E mai probabil să fie o vreme curiosi fără astâmpăr despre un anume subiect si să citească, să vorbească si să pună întrebări despre el ore întregi pe zi si zile la rând. Apoi, dintr-odată, pot abandona acel interes si aborda ceva complet diferit sau chiar poate părea pentru o vreme că nu au niciun interes. Aceasta înseamnă că pentru moment au toată informatia pe care o pot digera si au nevoie să exploreze lumea în alt mod sau pur si simplu să capete mai multă sigurantă cu privire la ceea ce stiu deja. În vorbire, citire, scriere si în multe alte lucruri pe care le fac, copiii sunt perfect capabili, dacă nu sunt grăbiti, mustrati sau înfricosati, să observe si să-si corecteze majoritatea greselilor. La început tind să vadă aceste greseli nu ca lucruri făcute gresit sau prost, ci doar ca lucruri făcute în mod diferit. La fel ca prietena mea, în vârstă de sase ani, care scrie literele normal, dar numerele de-a-ndoaselea, ei pot crede că aceste diferente nu contează – dacă stii că semnul ”3” înseamnă ”trei”, ce contează în ce parte e orientat? Dar la fel cum a învătat să scrie literele în modul nostru, va decide curând că vrea să facă si numerele ca noi – si atunci, fără mofturi sau revoltă, va face asta. Copiii au nevoie să înteleagă lumea si să fie competenti în asta la fel de adânc si de puternic precum au nevoie de hrană, odihnă sau somn. Uneori poate chiar mai mult decât de acestea. Millicent Shinn ( The Biography Of A Baby) scria că nepoata ei Ruth, chiar pe când era un bebelus si ”se foia de foame”, se oprea deseori din mâncat si cerea să fie ridicată în brate pentru a vedea ceva ce o interesa. Si stim cât de greu este să–i facem pe copii si chiar pe bebelusi să doarmă, oricât ar fi de obositi, dacă simt că se întâmplă ceva interesant în jurul lor. Ceea ce este esential de înteles este că cei mici învată independent, nu în grupuri; că învată din interes si curiozitate, nu pentru a le face pe plac sau pentru a-i multumi pe adultii la putere si că ar trebui să aibă controlul propriei învătări, hotărând singuri ce vor să învete si cum vor s-o facă. Oamenii reactionează în multe feluri la astfel de idei, dar două reactii apar atât de frecvent încât par să merite o discutie. Prima este exprimată astfel: ”Nu le ceri astfel copiilor să descopere si să recreeze singuri întreaga istorie a rasei umane?” Ar fi usor să dăm această întrebare la o parte ca fiind prostească, dar prea multi oameni decenti si seriosi o adresează. Ce-i deranjează este cuvântul ”a descoperi”. Se poartă ca si cum ar însemna ”a inventa”, adică să descoperi pentru prima dată. Dar nu la asta ne referim nici eu, nici educatorii când vorbim despre cât de important este să-i lasi pe copii să descopere singuri lucrurile. Nu cerem si nu ne asteptăm ca un copil să inventeze roata din nimic. Nu e nevoie. Roata a fost inventată. Este acolo, în fata lui. Tot ce vreau să spun este că unui copil nu e nevoie să i se spună ce sunt rotile si la ce folosesc pentru a sti. Poate afla singur, în felul lui, în ritmul lui. În acelasi fel, nu trebuie să inventeze becul, avionul, motorul cu combustie internă – sau legea, guvernul, arta sau muzica. Si ele au fost inventate si sunt la îndemână. Toată cultura e la îndemână. Ce sustin este ca el să fie liber să exploreze si să înteleagă acea cultură în felul lui. Aceasta este descoperirea pe care i-o cer, descoperire pe care este perfect capabil să o facă. A doua reactie este deseori exprimată astfel: ”Nu există anumite lucruri pe care toti ar trebui să le stie si nu este misiunea noastră, prin urmare, să ne asigurăm că le stiu copiii?” Acest argument poate fi atacat pe mai multe fronturi. Cu posibila exceptie a cititului, care este în orice caz o competentă, nu poate fi dovedit că vreo bucată de cunoastere este esentială pentru toată lumea. Utilă si convenabilă, poate; esentială, nu. Mai mult, oamenii care cred că anumite informatii sunt esentiale nu pot cădea de acord cu privire la care sunt acestea. Istoricii ar vota pentru istorie, lingvistii pentru limbă, matematicienii pentru matematici si asa mai departe. În cuvintele lui Jimmy Durante, ”toti vor să aibă o bucată”. În plus, cunoasterea se schimbă, devine inutilă, depăsită si de-a dreptul falsă. Sustinătorii cunoasterii esentiale au decretat când eram elev că ar trebui să studiez fizica si chimia. La fizică foloseam un manual reputabil si, pe atunci, de ultimă oră care anunta pe prima pagină că ”materia nu este creată sau distrusă”. Din chimie îmi aduc aminte doar două-trei formule si un concept numit ”valentă”. Am mentionat valenta în vorbă cu un chimist zilele trecute si acesta a râs. Când l-am întrebat ce a fost atât de amuzant, a spus: ”Nu se mai vorbeste despre valentă; e un concept demodat.” Si dat fiind ritmul descoperirilor, probabilitatea ca ceea ce învată copiii astăzi să fie depăsit în douăzeci de ani este mult mai mare decât era când eram eu elev. Pot auzi în urechea mintii mele vocile agitate ale sutelor de profesori întrebându-mă: ”Cum îti poti da seama, cum poti fi sigur ce învată copiii sau chiar dacă învată ceva?” Răspunsul e simplu. Nu putem sti. Nu putem fi siguri. Ceea ce încerc să spun despre educatie se bazează pe o idee pe care, desi există multe dovezi care o sprijină, nu o pot dovedi si care poate nu va fi niciodată dovedită. Spuneti-i credintă. Credinta că omul este de la natură un animal care învată. Păsările zboară; pestii înoată, omul gândeste si învată. Prin urmare, nu avem nevoie să ”motivăm” copiii pentru a învăta, păcălindu-i, mituindu-i sau hărtuindu-i. Nu avem nevoie să le studiem continuu mintile pentru a ne asigura că învată. Ce avem nevoie să facem, si cu totii avem, este să aducem cât putem din lume în scoală si în clasă; să le dăm copiilor atât ajutor si îndrumare cât au nevoie si cer; să ascultăm cu respect când vor să vorbească; si apoi să ne dăm la o parte. Putem avea încredere în ei să facă restul.”

Prefata Sa invatam despre copii Jocuri si experimente Vorbirea Cititul Sportul Arta, matematica si alte materii Fantezia Mintea pusa la treaba Invatarea si dragostea