Cioran. Ultimul om liber

... născut pe 8 aprilie 1911 în Răşinari, EMIL CIORAN este al doilea copil al lui Emilian Cioran, protopop ortodox, şi al Elvirei Cioran, fiica unui nobil transilvănean. Urmează liceul în Sibiu şi la 17 ani devine student la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti, unde face o pasiune pentru gânditorii germani. După absolvire, în 1932, se înscrie la doctorat, sperând la o bursă în străinătate, pe care o şi obţine.

între 1933 şi 1935 este bursier al Fundaţiei Humboldt din Berlin, devenind un atent observator al nazificării Germaniei, în 1934 apare Pe culmile disperării, prima sa carte, urmată de patru volume în limba română până în 1949, când se dedică definitiv limbii franceze. La reîntoarcerea din Germania nazistă, predă filosofie la un liceu din Braşov, dar abandonează rapid acest post, care nu i se potriveşte. îşi declară susţinerea faţă de mişcarea legionară, în 1937 primeşte o bursă de la Institutul Francez din Bucureşti şi pleacă la Paris, unde o cunoaşte pe Simone Boue, care îi va sta alături până la final.

 

Din 1945 se stabileşte definitiv în Franţa/trăind ca apatrid, după ce pierde cetăţenia română. Duce o viaţă retrasă, dar are şi prieteni apropiaţi - Constantin Noica, Eugene Ionesco, Arşavir Acterian şi Mircea Eliade, cu care păstrează legătura, mai ales prin scrisori. Se stinge din viaţă în 1995, lăsând în urmă o operă unanim recunoscută.

 

 

I.    Nu toţi oamenii au norocul să moară tineri
II.    Viermele fericirii        
III.    Zdrenţele paradisului    
IV.    Cenuşa iubirii din urmă
V.    în sfârşit, linişte    
VI.    întotdeauna e prea târziu    
VII.    Astăzi, la Paris, a murit clarvăzătorul     
VIII.    Izvorul tuturor lacrimilor            
IX.    Deznădejdea şi dragostea        
X.    înstrăinarea        
XI.    Instalaţia    
XII.    Aşa vine iarna    
XIII.    Izolare    
Nota autorului