Ce spun eu si ce intelegi tu

Ce spun eu si ce intelegi tu
Preț: 29,90 lei
Disponibilitate: stoc indisponibil - stoc zero
ISBN: 978-606-686-669-9
Editura:
Anul publicării: 2014
Pagini: 336

DESCRIERE

Ce spun eu si ce intelegi tu. De ce barbatii si femeile vorbesc limbi diferite - Deborah Tannen …de ce simt majoritatea femeilor că bărbatii nu vorbesc cu ele, ci doar le critică si le tin prelegeri? …de ce au majoritatea bărbatilor impresia că femeile doar îi cicălesc si nu trec niciodată la subiect? Poate ne-am întrebat adesea, cu exasperare, de ce un bărbat si o femeie rămân, după o conversatie, cu idei complet diferite despre ce s-a vorbit. Autoarea ne arată că nu e nimic în neregulă cu noi, cu partenerii sau cu relatia noastră si că diferentele conversationale dintre bărbati si femei ar trebui întelese foarte bine, dacă dorim să atenuăm prăpastia ce însoteste bătălia dintre sexe. Ne oferă, totodată, instrumentele necesare pentru a ne da seama ce nu a fost în regulă în cadrul unei discutii si pentru a găsi un limbaj comun care ne va consolida relatiile acasă, dar si la serviciu. Cartea care va schimba definitiv modul în care privim o conversatie! O carte clasică despre dificultătile de comunicare cu sexul opus. Fragmente din carte: …in cultura noastră, majoritatea oamenilor, dar mai ales femeile se raportează la relaţia lor cea mai apropiată ca la un paradis aflat în mijlocul unei lumi ostile. Centrul vieţii sociale al fetiţei este prietena ei cea mai bună. Prieteniile fetelor se încheie şi se menţin prin mărturisirea de secrete. Pentru femeile mature, esenţa prieteniei este conversaţia, faptul de a-şi spune una alteia ce gândesc, ce simt şi ce au făcut de-a lungul zilei: pe cine au văzut în staţia de autobuz, cine le-a sunat, ce au spus, cum s-au simţit din cauza asta. Când au fost întrebate cine sunt cele mai bune prietene ale lor, majoritatea femeilor au numit alte femei cu care vorbesc în mod regulat. Când li s-a pus aceeaşi întrebare, majoritatea bărbaţilor au spus că soţiile lor. Pe locul al doilea au numit alţi bărbaţi cu care, de exemplu, joacă tenis sau baseball, dar cu care niciodată nu se văd doar ca să discute, sau un camarad din liceu, cu care nu au mai vorbit de un an de zile. Când Debbie Reynolds s-a plâns că Dick Van Dyke nu i-a spus nimic, iar el a susţinut contrariul, ambii aveau dreptate. Ea a simţit că el nu i-a spus nimic pentru că nu i-a destăinuit gândurile şi sentimentele trecătoare pe care le-a avut de-a lungul zilei - genul de discuţie pe care ar avea-o cu cea mai bună prietenă a ei. El nu i-a spus lucrurile astea fiindcă, din punctul lui de vedere, nu era nimic de zis. El i-a spus tot ce i s-a părut important - tot ce ar fi vorbit cu prietenii lui. Bărbaţii şi femeile au adesea idei diferite legate de ceea ce este important - şi de momentul în care subiectele "importante" ar trebui aduse în discuţie. O femeie mi-a relatat, încă şocată, o conversaţie avută cu iubitul ei. Ştiind că el se văzuse cu prietenul lui, Oliver, l-a întrebat: "Ce mai e nou cu Oliver?" Răspunsul a fost: "Nimic". Dar din conversaţia ulterioară a rezultat că Oliver şi iubita lui se hotărâseră să se căsătorească. "Asta e nimic?", a izbucnit femeia, cu frustrare şi uluire… CUPRINS: Prefaţă Capitolul 1 Cuvinte diferite, lumi diferite Capitolul 2 Asimetrii: femei şi bărbaţi vorbind cu intenţii diferite Capitolul 3 "Pune jos ziarul ăla şi vorbeşte cu mine!": discuţii-stabilire-de-conexiune şi discuţii-stabilire-de-raport Capitolul 4 Bârfa Capitolul 5 "O să-ţi explic eu": a ţine o prelegere şi a asculta Capitolul 6 Comuniune şi competiţie: stiluri în conflict Capitolul 7 Cine întrerupe ? Probleme legate de dominare şi de control Capitolul 8 Nici vorbă să o faci Capitolul 9 "Uită-te la mine când îţi vorbesc" - Discuţii laterale de-a lungul vârstelor Capitolul 10 Trăind cu asimetria: deschiderea liniilor de comunicare Note Bibliografie Index

RECENZII

Spune-ne opinia ta despre acest produs! scrie o recenzie
Created in 0.0222 sec
Acest site folosește cookie-uri pentru a permite plasarea de comenzi online, precum și pentru analiza traficului și a preferințelor vizitatorilor. Vă rugăm să alocați timpul necesar pentru a citi și a înțelege Politica de Cookie, Politica de Confidențialitate și Clauze și Condiții. Utilizarea în continuare a site-ului implică acceptarea acestor politici, clauze și condiții.