Ce gândește Dumnezeu? Puțină teologie

„Venim pe lume echipați cu «Dumnezeu», altfel spus cu nevoia de a da nume vastității, acelui «Ceva» gândit în toate sensurile posibile ale nelimitatului. Dumnezeu este arhetipul perfecțiunii de care am nevoie pentru a trece dincolo de relativ, de aproximativ, de coruptibil. Dumnezeu e «cuierul» ontologic în care ne agățăm nevoia de absolut, idealul, dorința fierbinte, speranța și frica de moarte. Nu facem decât să-l înjosim căutându-l prin ceruri, văzduhuri și galaxii. Pentru a-l găsi, ne-ajung galaxiile dinlăuntru, «cămările infinite ale spiritului nostru» (Sf. Augustin).“

 

„Dumnezeu nu stă cu ochii pe tine, nu e arbitrul vieții tale. Nu pedepsește, nu răsplătește. Este doar reper și idee. Doar tu stai cu ochii pe Dumnezeu, ca să poți apoi, având măsura a ce se cade și a ce nu, să stai cu ochii pe tine. Nimic din ce faci bun nu e menit să te salte în ochii lui și să sfârșească răsplătitor cu un loc călduț în rai. Totul, în raportarea la el, se petrece pentru a te întoarce la tine. Dumnezeu nu te judecă, ci te ajută să te judeci prin ochii lui, ca și cum ar fi și s-ar uita la tine. Dumnezeu e «banca din cer» în care ne-am depus tot capitalul moral.

 

Dar nu e bine să crezi că ai, în contul transcendenței, mai mult decât ai. Tot ce primești primești prin ricoșeu din ideea orientativă de Dumnezeu. În tot ce faci. Tot prin el îți măsori derapajele și căderile; la limită, ticăloșiile de ființă neîngerească. Însă e tare greu să-ți reglezi de-a lungul vieții cântarul interior care-ți permite să nu trăiești cu o falsă imagine de sine. Neexistând un tribunal divin, nu vei primi niciodată un certificat de bună purtare. Lui Dumnezeu nu-i ceri, iar el nu-ți dă. N-ai cu cine negocia. Obligația care-ți revine la ieșirea din viață este – dacă te-ai uitat bine la el – să-ți fi numărat singur păcatele.“ — GABRIEL LIICEANU

 

Notă explicativă privitoare la titlu
Notă explicativă privitoare la carte

I. „Relocarea“ lui Dumnezeu  în infinitul lăuntric

1. Justificări... 19
Nu din îndârjire... 19 Cu inima împăcată 21 Gân‑
duri care te ajung din urmă 23 Singurul aliat: Isus 25
„Minciuna albă“ 27 Sofismul Sfântului Pavel 30
Eschiva cristică din fața minciunii. Adevărul lui Isus 31
Ipoteza minciunii albe cristice – o blasfemie? 35 Ce‑ar
fi să schimbăm unghiul de atac al misterului cristic? 39
2. Limitele raționale ale credinței... 46
A gândi prin delegație 46 Revelația. Disputa în jurul
identității lui Isus 48 Credință şi cadru rațional 53
Epoca lui Scotus Eriugena a apus... 57 Biblia între
morală şi alegorie 59 Frica şi speranța muritorilor 62
O palmă pe obrazul lui Arie 65 Dați lui Dumnezeu
ce este al Cezarului 69 Puterea supremă în Cer şi pe
Pământ 71 Revolta lui Kierkegaard 74 Judecarea
miresei 78 Marea fractură 83 Care religie e cea mai
„adevărată“? 87 Cuvinte nebunești 88 Dumnezeul
sadic al Vechiului Testament 90 Ce gândește Dum‑
nezeu? 91 „Mă voi ruga pentru tine“ 95 Spiritul
nostru primitiv și pasiunea adevărului 97 Păcătosul
de mine: vreau să înțeleg! 100 Abu‑Cassem nu se
putea despărți de papucii lui 104 Despre Calea care
uită să găsească 107
3. A crede și a ști... 108
Ah, știința, ce prostie! 108 Între a crede și a ști 111
Nu se fac înțelegeri cu Dumnezeu 112 Să despărțim –
pentru Dumnezeu! – credința de cunoaștere 113 O
paranteză despre ereziile filozofice și nu numai 114
„Gândirea leneșă“ a teologiei 120 Sigur că Dumnezeu
există... 121 Dialogul cu Dumnezeu. Șubreda ontologie
a transcendenței 123 Dumnezeu nu locuiește nică‑
ieri 124 Blestemata dualitate spirit–trup 128 Spirit
întrupat și trup spiritualizat 130 Paradis și infern 132
Unde e „Împărăția lui Dumnezeu“? 135 O (mai lungă,
dar utilă) digresiune kantiană despre „transcendental“,
menită să ajute înțelegerea propoziției „Împărăția lui
Dumnezeu este înlăuntrul vostru“ 137 Ce înseamnă
propoziția „Împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul
vostru“? 146 O poruncă utopică 149 Ideea regula‑
tivă de Dumnezeu în sens moral 152 Marele impas.
Isus captiv între Dumnezeu și om 154 „Relocarea“ lui
Dumnezeu 162 Ce teren ară teologia 165 Prestigiul
abisului. Cea de a doua cosmogonie 167 Oameni, în‑
geri și Dumnezeu 169 „Înscris în sufletul nos‑
tru“ 171 Despre supunerea asumată 172 A crede în
mod inteligent 174 Libertatea care apare la capătul
unui act de supunere asumată 175 Rugăciunea în lo‑
cul jertfei 178 Rugăciunea în sens kantian 179 De‑
spre densitatea mediului spiritual 183

II. Avem oare cu toții destin?

1. Destinul la singular... 187
„Concepte uzurpate“ 187 Arhetipul vieții. Soartă şi
destin 194 „Categoriile speciei“ şi „bietul om sub
vremi“ 202 La moartea tiranilor 205 Cârja desti‑
nului sau destinul clandestin 211 Forțarea destinului.
„Ce bucurie că viața n‑are sens!“ 213 Eroii anonimi
ai destinului 216
2. Destinul la plural... 219
Destinul colectiv 219 România în termeni de destin 222
3. Există un destin al omenirii?... 224
4. Epilog... 230
Ultima vorbă publică a lui Churchill 230 Heinrich
Zimmer: „Viața este aşa cum este“ 232 Apocalypse
now 233
Note... 235
Mulțumiri... 249