Cartea cu jucarii - Tudor Arghezi

În paginile Cărții cu jucării trăiesc doi copii, de trei și de patru ani, Barutzu și Mitzura. Tatăl lor, ca și cum ar avea sub un microscop două gâze, le studiază mișcările și pățaniile zilnice din universul familial și le urmărește formarea și afirmarea. „Tătuțul“ este judecătorul lor, când poznele copiilor întrec măsura și el trebuie să rezolve, cu tact, problemele de etică. E și tovarășul lor de joacă plonjând în lumea basmelor, scoțând câte o pildă pentru cei doi mititei.

 

Arghezi întrebuințează, cu obișnuita sa măiestrie de a povesti faptele mici, toate „elementele cromatice ale limbii“: epitetul, metafora, repetiția de cuvinte și de versuri. Acesta este stilul lui Arghezi, caracterizat de simplitate, muzicalitate și plasticitate. Aici descoperim secretul unei cărți care, de la apariția sa, în 1931, nu încetează să uimească și să încânte. Cartea cu jucării, datorită perfecțiunii sale artistice, e o carte cu jucării literare.

 

„Sunt scrieri care, citite la orice vârstă procură desfătări reînviate cu fiecare nouă lectură. Cartea cu jucării, mai cu seamă, e un basm al copilăriei cum nu sunt multe în literatura lumii.“ Dumitru Micu, critic literar român.

 

Tudor Arghezi (1880–1967), poet român. Numele său la naștere a fost Ion Nae Theodorescu, nume cu care a și debutat, în 1896, cu o poezie publicată într-o revistă condusă de Alexandru Macedonski. În următorii ani semnează cu pseudonimul Ion Th. Arghezi, entuziasmându-i pe poeții moderni, îngrozindu-i pe tradiționaliști. Între 1905 și 1910 a trăit în Franța, apoi în Elveția, scriind versuri, frecventând cursurile universităților din Fribourg și din Geneva.

 

La întoarcerea în țară a publicat în revistele vremii, făcându-se cunoscut atât pentru versurile sale, cât și pentru pamfletele politice și literare. În perioada interbelică a ajuns să fie cu adevărat acel Arghezi care a intrat în istoria literaturii române drept unul dintre cei mai mari poeți români și unul dintre cei mai corozivi publiciști.

 

După instalarea comunismului, a fost o vreme ostracizat, dar după 1952 s-a lăsat „recuperat“ de noul regim, care i-a oferit titluri și demnități. Poezie: Cuvinte potrivite (1927), Flori de mucigai (1931), Cărticica de seară (1935) etc. Proză: Tablete din Țara de Kuty (povestiri, 1933), Cimitirul Buna-Vestire (roman parabolic, 1934), Lina (roman, 1942) etc.

CUPRINS:

FATA DE DEMULT
POVESTE CU OI
SPECTACOLE
AMĂRĂCIUNI
JUCĂRII
POMUL CU PĂPUȘI
JUDECATA
O IZBÂNDĂ
PAPUC
FIULUI DUCAMIN
CĂTUNUL DE STICLĂ
POVESTEA BRADULUI NEGRU
NA UNECHE
DOMNITA PULHERIA
ŞTII ROMÂNEŞTE?
CEXO, BEXO
ROBUL
O LOCOMOTIVĂ ȘI O GARĂ
BALONUL SPART
UN CIOB DE PRIMĂVARĂ
BĂTRÂNII DIN INSULĂ
GREIERIȘUL
POVEȘTI DE ADORMIT DE-A-N PICIOARE
PĂCĂLEALA
CÂINELE
PEŞTELE ROȘU
SPUGAL
ABECETARUL
ÎNTRE MITU ȘI BARUȚU
IEPURII ŞI CRAPII
CRÂMPEI DRAMATIC
GHEMUL DE PĂINJENIŞ
ÎNTÂIA DEZILUZIE
CONTROVERSA
PAPAGALUL ȘI RÂNDUNICA
ARMASARUL DE BUMBAC
PIATRA PITIGOIULUI
GEAMANTANUL
O ȘEDINȚĂ DE FOTOGRAFIE
OMUL DE AUR
LABORATORUL NOSTRU DE CERCETĂRI
ZĂPADA
DANSUL LUI BARUȚU
CHIȘOAIA
NĂVODUL DRAGOSTEI
MADONA NEAGRĂ
DE PROFUNDIS
RUGĂCIUNEA DE SEARĂ
NEGUTATORUL DE OCHELARI
CUM A FACUT MAMA PE MITU
PADUREA COPIILOR
PLICUL
UNÂT ȘI SUMOS
O PISICĂ
LASTUNII
ALUNITA
VOCABULARUL
NU ESTE VOIE
HOTUL
LA COLT
GRADINA CU SOARE
ÎNTR-O NOAPTE DE FLORII
O POVESTE DE-A MAMII
CHEILE
URIAȘII
BANCA NOASTRĂ
OUĂLE
DULAPUL CU LENJURI
O CASĂ PENTRU COPII
OMUL SUNĂTOR
DUMINICA OCULTĂ
DE MOS-AJUN