Calea inimii. Eseuri în duhul Rugului Aprins

 

... iată însă că acum, în chip cu totul paradoxal, când prietenul meu, poetul Sandu Tudor, mi-a propus această mărturie asupra unor lucruri la care mă gândesc mereu, asupra unor lucruri cu care în mod real, efectiv, viața mea se împletește zi după zi, sentimentul avut a fost cel al uimirii, al unei mari, foarte mari uimiri.

 

De ce? Întrebarea, este adevărat, se naște de la sine, în chipul cel mai firesc. Ce poate fi mai lesne, se pare, decât să vorbești despre lucrurile pe care le cunoști din experiența personală și de mai mulți ani de zile? Oricât de dificilă ar fi o asemenea experiență și oricât de pirpirii rezultatele ei, și mai ales oricât de străine unor oameni pe care nu-i cunoști decât întâmplător, totuși, există prezumția ca limba să se dezlege cu o ușurință mai mare decât în oricare altă împrejurare.

 

Și totuși, iată, nu este așa. Asta îmi aduce aminte de vorba unui profet blestemat, Oscar Wilde, meșteșugar de geniu în istorii pline de tâlc. El vorbea odată despre un copil, un cioban, dacă îmi aduc bine aminte, care, întorcându-se seara de la câmp, povestea celor care îl ascultau fermecați minunate povești cu zâne. Le povestea ca și cum le văzuse și le trăise aievea. Însă într-o zi, întorcându-se ca de obicei de la câmp, n-a mai putut povesti absolut nimic. Parcă i se legase limba în gură. Ce se întâmplase? Băiatul, de data aceasta, văzuse zânele cu adevărat. Cât și le închipuise, putuse povesti. Acum că le văzuse, povestirea încetase. Este ceva pe cât de bizar, pe atât de tulburător de adevărat în întâmplarea aceasta.

 

De unde vine oare ușurința de a vorbi despre lucrurile închipuite, despre cele ale visului nostru sau chiar ale inteligenței noastre; și de unde oare greutatea, uneori calea inimii aproape de nebiruit, de a vorbi despre ceea ce este însăși trama, însăși țesătura adevărată, profund adevărată, a vieții tale?

 

Mai este oare de mirare că marile exemple de viață n-au lăsat nimic scris de mâna lor și că pentru ei a grăit doar uriașa forță a exemplului și a contactului viu?