Calator spre paradis

...în cartea lui Aurel Lungu se propune o renunțare la tumultul meditațiilor și speculațiilor pseudoteologice pentru a ingresa mintea în acea stare de liniște și pace care se află dincolo de limitele ei.

 

Această carte este un comentariu al străvechii teme spirituale ce presupune unirea sufletului cu Dumnezeu. Autorul s-a ghidat în acest demers de tip comentariu, după mai multe variante ale textului anonim de mistică creștină "Norul necunoașterii", scris în secolul al XIV-lea. Din paginile găsite după trecerea acestuia în neființă, în 10 aprilie 2017, reiese că, în afară de Norul Neștiinței, pe care l-a filtrat prin propria inimă și minte, a adăugat impresii personale pe care le-a adâncit prin propria metodă de rugăciune.

 

El menționează că doar iubirea este cea care îl poate apropia pe om de Dumnezeu, iubire oarbă sau simplă intenție, prin intermediul căreia aspirantul nu caută avantaje nici de ordin material nici spiritual sau alinarea suferințelor ci contactul deplin cu Creatorul ; niciodată gândul nu-l va cuprinde pe Dumnezeu.

... autorul descrie acele tehnici de îndepărtare a gândurilor ce stau adesea în calea rugăciunii contemplative : depășirea gândurilor în spatele cărora se află Mântuitorul, îmbrățișarea umilinței asemenea unui captiv învins într-o bătălie pentru ca harul să se manifeste direct în inimă, cumpătarea, renunțarea la orice achiziție cognitivă din sfera religioasă sau ființială, condiționările personale sau sociale, încordările emoționale. Se surprind acele căi sau discipline necesare accederii către stadiul contemplativ : studiul, meditația și rugăciunea.

 

1. Când te retragi pentru rugăciune, sau când vrei să rămâi treaz și să-ţi aminteşti de Dumnezeu, încearcă să-ţi goleşti mintea de orice lucru pe care l-ai făcut în trecut ori l-ai plănuit pentru viitor.

 

Respinge orice gând, fie el bun sau rău și nu te îngriji de următorul pas. Și când te rogi, nu folosi cuvinte, dacă nu simţi nevoia s-o faci; dacă, totuşi, le foloseşti, nu da atenţie nici numărului, nici înțelesului lor. Nici nu te preocupa de felul rugăciunii, dacă este liturgică, psalmică sau imnică, dacă este formulată în minte, rostită mintal sau cu voce, pentru că toate acestea nu au nicio importanță.

Însă ai grijă la felul în care îți golești mintea, pentru că în ea nu trebuie să rămână nimic altceva decât hotărârea fermă şi simpla intenţie, îndreptate fără încetare către Dumnezeu. Păstrează mintea golită de orice idee, inclusiv de gânduri despre Dumnezeu: “Cine este ori cum lucrează El”. Caută să rămâi tot timpul conştient de prezența Lui, adică de faptul că „El este și că este ceea ce este”. Nu încerca să-I pătrunzi tainele cu gândul și nu-ți forța imaginația după cum crede mintea ta. Este suficient să fii conștient „că El este și că El este Fiinţa ta”.

 

Când ajungi să fii convins fără rezerve de acest adevăr, atunci el devine temelia credinţei tale. Când este curată, golită complet de gânduri și patimi și înrădăcinată de bună voie în această credinţă, conștiința ta nu mai primește nimic în afară de acel gând simplu și simţire necondiționată pentru Divinitatea care este propria ei fiinţă.

 

E ca şi cum întreaga ta fiinţă ar striga cu arzătoare dorinţă către Dumnezeu:
                        ”Ceea ce sunt, Doamne, Ţie îţi dăruiesc
                        Şi fără să caut daruri sau calităţi în fiinţa Ta,  
                        Doresc să rămân conştient tot timpul
                        Numai de faptul că eşti și că eşti ceea ce eşti.
                        Atât și nimic mai mult”.

 

Așadar, lasă liniştea și pacea Întunericului Neştiinţei să-ți cuprindă întreaga fiinţă, iar mintea să devină o oglindă care să reflecte continuu doar faptul că “eşti”. Gândul pe care îl ai despre sinea ta, să fie tot atât de simplu și curat ca și cel pe care îl ai despre Dumnezeu. Doar dacă mintea revine la starea ei originară, fără a se mai împrăștia în lume, doar astfel te poţi uni, în spirit, cu El.  

Aşadar, încearcă să pătrunzi cât mai mult în adâncurile inimii tale şi caută să gândeşti despre tine în modul cel mai simplu și mai natural; nu te gândi la ceea ce eşti, ci numai la faptul că eşti. Pentru că a şti ce eşti și tot ce te caracterizează, implică eforturi de gândire, de analiză și de introspecţie. Pe toate acestea le-ai făcut deja înainte, după care ai reuşit să înţelegi că eşti, de fapt, o fiinţă umană căzută și nefericită din cauza păcatului originar.

 

Uită de păcate și nu mai medita asupra lor, ca nu cumva, stârnindu-le, să fii iarăși pângărit, pentru că duhoarea lor este greu de suportat. Caută deci, să-ți aminteşti mereu că undeva, adânc în inima ta, se află acel Ceva, Duhul, prin care ştii că eşti și simţi că trăieşti experienţa prezenței Lui. Uită de mizeria în care te afli și încearcă să-ţi aminteşti tot timpul de simplul fapt că eşti și că ești ceea ce eşti.

 

Presupun, de asemenea, că păcatele, fie ele particulare sau generale, ţi-au fost ispăşite, după cum cer regulile și rânduielile bisericii noastre; căci nimeni nu poate să se angajeze într-o astfel de lucrare fără ca mai întâi să-și curețe mintea. Însă dacă încă mai simţi povara păcatului și te crezi nevrednic pentru contemplare, sau nu ești prea sigur de felul cum trebuie practicată, atunci fă cu credinţă ceea ce-ţi spun eu.

 

Consideră-L pe bunul Dumnezeu aşa cum este El, și fără prea multă vorbă, pune-L ca pe o simplă cataplasmă pe sinea căzută, adică peste starea în care te afli acum. Cu alte cuvinte, ridică-ţi sinea bolnavă pe culmea cea înaltă, numită „dreapta Tatălui” și cu dorinţă fierbinte încearcă să te lipeşti de bunul Dumnezeu, aşa cum este El.

 

Căci este suficient doar să te atingi de El ca să obţii sănătatea veşnică, precum femeia din Evanghelie care a spus, “numai dacă mă ating de poala hainei Lui, voi fi iarăşi sănătoasă”. Şi dacă ea a fost vindecată de boala trupească, numai pentru că s-a atins de haina Lui, cu atât mai mult vei fi tu vindecat de boala ta spirituală, prin această supremă și minunată lucrare, în care dorinţa ta atinge chiar Fiinţa prin care te unești cu Dumnezeu.

 

Așa că nu mai sta pe gânduri, apucă-te de lucru şi aplică remediul pe care ți l-am sugerat ca fiind cel mai direct și mai potrivit. Ridică-ţi sinea căzută (coruptă), aşa cum este ea acum și ca pe o jertfă curată prezint-o lui Dumnezeu; adică, leapădă-te de orice gând despre Fiinţa Lui și a ta și uită-le pe toate, indiferent dacă sunt bune sau rele, ori inspirate de har. Căci nimic nu contează acum, decât să ajungi în iubirea acelui ”Intuneric al Neştiinţei” unde, de bună voie, oferi Domnului chiar și „conştiinţa de sine”, pentru ca harul să te lipească și să te facă una cu El...