Atomic Habits. Caiet de lucru - James Clear

DESCRIERE
Atomic Habits. Caiet de lucru - James Clear
Exerciții simple pentru a-ți construi viața pe care ți-o dorești
Poți înțelege puterea obiceiurilor care îți schimbă identitatea, dar să te simți blocat când vine vorba să începi să ți le formezi. uneori, totul pare simplu când citești despre asta, dar tot ai nevoie de un impuls ca să începi.
Aici intervine acest caiet de lucru. El descompune ideile și exercițiile din Atomic Habits în pași simpli și aplicabili, pe care oricine îi poate realiza. În loc să te întrebi cum să aplici cele patru legi ale schimbării comportamentale la obiceiurile tale, vei parcurge exerciții care fac aplicarea mai simplă.
Acest caiet de lucru este conceput ca un instrument complementar al cărții Atomic Habits și funcționează cel mai bine atunci când sunt cele două cărți sunt folosite împreună. Dar dacă îl folosești separat sau ai citit Atomic Habits cu ceva timp în urmă, nu‑ți face griji. Caietul de lucru include recapitulări ale ideilor principale din cartea inițială, astfel încât îl poți folosi fără să mai fie nevoie să recitești textul original.
Partea I începe cu secțiunea „Știința obiceiului“, o trecere în revistă a celor mai importante idei din Atomic Habits. Apoi vei evalua situația ta și nevoile tale actuale, astfel încât să știi atât la ce dorești să lucrezi, dar și ce factori de viață trebuie să iei în considerare. Partea a II‑a, „Cele patru legi ale schimbării comportamentale“, te ghidează pas cu pas prin exerciții care te ajută să practici și să integrezi aceste principii, pe măsură ce îți formezi obiceiuri noi și renunți la unele vechi.
Odată ce stăpânești cele patru legi, Partea a III‑a, „Cum să trăiești cu obiceiurile tale“, te ajută să îți formezi o perspectivă sau o atitudine mentală (mindset) care îți poate susține obiceiurile pe termen lung. În cele din urmă, partea intitulată „Instrumente de lucru“ conține un ghid de inițiere rapidă în știința obiceiurilor, un rezumat de o pagină al ideilor‑cheie, „fișe de lucru“ pentru formarea de obiceiuri și renunțarea la ele, plus un calendar de monitorizare a obiceiurilor.
Pe măsură ce parcurgi cartea, vei observa că nu există secțiuni separate pentru formarea, respectiv pentru renunțarea la obiceiuri. Am scris‑o în acest fel din simplul motiv că strategiile pentru formarea și renunțarea la obiceiuri sunt de obicei două fețe ale aceleiași monede. Cu câteva mici modificări, majoritatea exercițiilor pot fi utilizate pentru ambele aspecte. Dacă preferi să te concentrezi doar asupra obiceiurilor bune (sau doar asupra renunțării la cele proaste), este în regulă. utilizează caietul de lucru cum ți se potrivește cel mai bine.
Dacă există un singur lucru înțelept pe care aș vrea să ți‑l transmit, acesta este: îmbunătățește‑ți constant viața. Viața este dinamică, nu statică. Lucrurile care funcționează pentru tine probabil că se vor schimba în timp. Noi evoluăm mereu, ceea ce înseamnă că un obicei sau o strategie care odată funcționa bine s‑ar putea să nu mai aibă sens în prezent.
Anumite schimbări în viață, cum ar fi mutarea într‑un alt oraș, începerea unei relații, un nou loc de muncă, nașterea unui copil și așa mai departe, pot schimba radical forma vieții tale, făcând inutile vechile obiceiuri. Nu fi prizonierul obiceiurilor tale din trecut. În loc să‑ți consumi energia încercând să impui vechile obiceiuri, folosește‑o pentru a forma altele noi, care se potrivesc cu situația actuală a vieții tale. una dintre zicalele mele preferate este „Nu te grăbi, dar nu aștepta.“
Cu toții avem lucruri pe care sperăm să le realizăm în viață. Dacă există ceva ce dorești să faci, fă‑o. Moartea vine și pentru oamenii ocupați. Nu va face o pauză, pentru a se întoarce într‑un moment mai convenabil. Rareori un moment anume pare perfect. Acceptă momentul actual, dezvoltă dorința de a te adapta și fă primul mic pas înainte...
CUPRINS:
Indicele punctelor sensibile
Introducere
Partea I
Bazele
Știința obiceiului: O scurtă prezentare generală a teoriei schimbării
comportamentului
Cu 1 la sută mai bun în fiecare zi 21
Platoul Potențialului Latent 25
Sisteme mai presus de obiective 28
Obiceiuri bazate pe identitate 30
Bucla obiceiurilor 33
Cele patru legi ale schimbării comportamentale 36
Evaluarea obiceiului:
Înțelegerea situației tale actuale și planificarea succesului
Puterea evaluării 39
Realitatea ta actuală 41
Unde vrei să ajungi 63
Următorul pas 74
Partea a II-a
Cele patru legi ale schimbării comportamentale
Legea întâi: Fă semnalul vizibil
Bazele modelării semnalelor 93
Intenții de punere în aplicare 95
Suprapunerea obiceiurilor 100
Contextul este totul 119
Fișă recapitulativă:
Prima lege a schimbării comportamentale 141
Legea a doua: Acțiunea trebuie să fie atractivă
Gruparea tentațiilor 151
Ritualuri de motivare 157
Fă-l să fie amuzant 161
Identifică-ți dorințele 164
Puterea schimbării atitudinii mentale 168
Alege o soluție nouă 171
Puterea influenței sociale 174
Fișă recapitulativă:
A doua lege a schimbării comportamentale 189
Legea a treia: Acțiunea trebuie să fie ușor de efectuat
Regula de două minute 197
Modelarea obiceiurilor 200
Stăpânește momentele decisive 206
Puterea frecării 210
Folosește tehnica respectării angajamentului 227
Automatizează-ți obiceiurile 230
Fișă recapitulativă:
A treia lege a schimbării comportamentale 237
Legea a patra: Acțiunea trebuie să aducă satisfacție
Consolidarea 245
Monitorizarea obiceiurilor 252
Parteneri de responsabilitate 258
Contractul referitor la obiceiuri 261
Fișă recapitulativă:
A patra lege a schimbării comportamentale 265
Partea a III-a
Cum să trăieşti cu obiceiurile tale:
Formarea unei atitudini mentale axate pe succesul pe termen lung
Atitudinea mentală care te ajută să‑ți menții obiceiurile 273
Mai întâi acționează, perfecțiunea vine mai târziu 275
Gândește pe termen lung 279
Rămâi concentrat pe scopul tău 282
Ia în calcul eșecurile și redresează-te rapid 285
Adaptează-te și fii flexibil 288
Evaluarea continuă 291
Instrumente de lucru
Lista scurtă a obiceiurilor:
cele mai eficace idei într-o singură pagină 299
Fișă rapidă pentru formarea obiceiurilor 302
Fișă rapidă pentru renunțarea la obiceiuri 303
Fișă recapitulativă: formarea obiceiurilor bune 304
Fișă recapitulativă:
renunțarea la obiceiurile proaste 308
Monitorizarea obiceiurilor 312



RECENZII