Alfabetul ebraic și Arborele Vieții. Din înțelepciunea Cabalei

... se spune că pentru a urca pe stânci până în vârful muntelui, trebuie să-ți zdrelești genunchii. Este exact ceea ce face în această carte Ovidiu Mihăilescu. Își zdrelește genunchii pas cu pas, urcând stâncile în căutarea răspunsurilor, căci întâlnind simbol după simbol, având intuiție după intuiție, singura cale posibilă este doar vârful, Cerul dacă vreți.

Vreme de 20 de ani, omul Ovidiu Mihăilescu a meditat la înțelesuri, descifrându-le pe parcurs, având la dispoziție instrumente lăuntrice poetice, o cunoaștere intuitivă mai mult decât o logică dobândită din studii aprofundate. Cred că de aici reiese valoarea reală a acestei cărți la care a muncit atâția ani.

 

Simbolurile sunt oglinzi vii ale înțelesurilor celor mai profunde, pentru care nu găsim cuvinte uneori. Cerem celui mai neînsemnat lucru din viața noastră de zi cu zi să poarte semnificații grele, iar cele mai interesante și dragi pentru noi seamănă cu lampa lui Aladin: tot ce avem de făcut este să le frecăm ușor, iar sentimentele și vremurile de demult revin, prind viață și devin adevăruri fundamentale. Uneori, cutia cu bomboane pe care bunica o ținea pe măsuța de la intrare este un simbol viu care ne poate aminti generozitatea ei, nu mereu accesibilă.

Acesta este adevăratul rost al simbolurilor, nu reprezentarea rece a unor idei, ci însuflețirea tuturor ființelor și lucrurilor care trăiesc în noi și în jurul nostru. Ele ne ajută să auzim mărturia misterului dureros al vieții și, fie că e vorba de un crucifix, o statuetă, o bucată de lemn sau o scoică spartă, simbolurile ne ajută să ducem povara.