Aleg deplina libertate. Devin conştient - Lester Levenson
Preț: 66,50 lei
Disponibilitate: în stoc la furnizor
Autor: Lester Levenson
ISBN: 9786069556450
Editura: Enalogos Publishing
Anul publicării: 2023
Pagini: 458
Categoria: Dezvoltare personala/Leadership
DESCRIERE
Aleg deplina libertate. Devin conştient - Lester Levenson
Eliberarea Interioară Conștientă, numită şi Metoda Sedona de către cel care a oferit-o lumii, Lester Levenson, este un proces natural al minții. Odată conştientizat, acest proces reprezintă o modalitate ușoară şi practică de reglaj interior.
Ca şi fiinţe complete (ansamblu aparent corp-minte-suflet), suntem traversați continuu de un flux de senzaţii corporale, emoții și gânduri.
Ce înseamnă aceasta? O prezenţă limitată în timp a acestui conţinut, în fiinţă. Altfel spus, tot ceea ce se află în fiecare dintre noi la un moment dat, vine şi pleacă, este trecător.
Eliberarea Interioară Conștientă presupune două aspecte:
• A vedea că Ființa mea este străbătută de o senzație/emoție/gând şi a conştientiza că acel ceva care mă străbate este doar o parte din mine (Eu conțin acel ceva; Eu sunt mai mare), doar pentru un timp limitat.
• A îngădui să fiu traversat de acel ceva, a decide conştient să permit această trecere, fără să opun rezistență.
Vedeţi cât de simplă este metoda? Poate fi deprinsă, redescoperită și apoi practicată cu multă uşurinţă şi în timp scurt, de către oricine. Efectul imediat al acestei practici este reducerea expunerii la emoţii neplăcute, odată cu apariția unui sentiment interior de uşurare, linişte, libertate interioară şi pace. Practica constantă a Eliberării Interioare Conştiente devine spontană şi permite viețuirea din acest sentiment interior de împăcare cu viaţa.
...
Îţi spun: EŞTI! şi tu spui DA. Asta este tot. Nu face altceva şi vei fi în starea supremă de fericire. Spune-mi, de ce n-o faci? Eşti atât de obişnuit să o cauţi acolo, dincolo, în el, în ea, într-un loc de muncă... Şi nu este niciodată acolo. Aşa că parcurgem cu toţii aceeaşi călătorie în încercarea de a descoperi despre ce este vorba, unde este fericirea noastră, iar atunci când ne oprim şi ne întoarcem spre interior, descoperim că toate aceste sentimente negative, teribile, sunt doar... sentimente. Şi că este posibil să scăpăm de aceste sentimente! Cum? Prin eliberarea lor.
Toate aceste sentimente sunt programe subconştiente - fiecare dintre ele plasate cu scopul supravieţuirii - nu este doar frică, ci supravieţuire. Toate setimentele noastre au fost programate astfel pentru a ne menţine automat în modul de supravieţuire. Ele continuă să caute acolo în afară, încercând să supravieţuiască, menţinându-ne mintea activă subconştient 24 de ore pe zi. Nu ne oprim niciodată să ne gândim şi să descoperim ce suntem.
Dacă ţi-ai putea opri gândirea pentru un moment, ai trece prin cea mai extraordinară experienţă care există: aceea că tu eşti totalitatea acestui univers în fiinţa ta, că atunci când mintea ta se linişteşte, vei vedea automat: eu sunt cea mai magnifică fiinţă din acest univers. Sunt întreg, complet şi perfect. Am fost întotdeauna, sunt acum şi voi fi mereu.

CUPRINS:
Cuvânt înainte
Lester prin propriile cuvinte... 12
Fericirea... 16
Cum să am şi să păstrez fericirea permanentă... 28
Căutarea fundamentală a oricărei fiinţe... 36
Creşterea interioară întrebări, răspunsuri şi etape... 43
Etapele de creştere... 45
Creşterea interioară de fiecare zi... 60
Aforisme... 62
Evoluţia spirituală... 66
Atitudine şi acţiune... 73
Asumarea responsabilităţii... 81
Iubirea... 95
Despre iubire... 102
Relaţia de cuplu şi familia... 113
Ego... 122
Corpul... 128
Corpul perfect... 134
Vindecarea... 145
Dorinţa... 162
Lumea... 168
Lumea fizică şi lumea spirituală... 176
Mintea... 185
Mintea şi materia... 192
Dincolo de minte... 203
Cunoaşterea experienţială... 205
Karma... 216
Realizarea prin eliberarea aspectelor inconştiente ale minţii... 226
Fericirea care durează... 237
Cum să renunţ la minte... 248
Eliberarea interioară conştientă... 256
Cine ne arată drumul către libertate... 263
Învăţători şi maeştri... 274
Iubirea în acţiune... 282
Aforisme... 289
Cine sunt eu?... 293
Sinele... 303
Tu eşti acela... 313
Continuă până la capăt... 331
Lester Levenson. Autobiografie... 355
Scrisoare din partea lui Lester... 357
Introducere... 359
Viaţa înainte de conştiinţă (î. C.)... 361
Libertate... 406
Viaţa după conştiinţă (d. C.)... 415
Postfaţă... 457
Accesul clienţilor
-Cărţi noi
-- 65,00 lei69,90 lei (-7,01%)
- 55,00 lei59,00 lei (-6,78%)
- 55,00 lei59,00 lei (-6,78%)
Promoţii
-- 65,00 lei69,90 lei (-7,01%)
- 55,00 lei59,00 lei (-6,78%)
- 55,00 lei59,00 lei (-6,78%)
RECENZII