Acvariul. Cariera şi defecţiunea unui spion sovietic

Victor Suvorov, unul dintre agentii de frunte ai spionajului militar sovietic, descrie experienta sa in cadrul GRU (Directia Generala de Cercetare a Statului-Major General), un important serviciu secret rus. Partial autobiografic, volumul, al carui titlu face trimitere la numele sub care era cunoscut sediul GRU din Moscova de cei ce lucrau aici, urmareste traseul parcurs de Suvorov: initial locotenent-major, comandant al companiei a doua din batalionul de tancuri al regimentului 910 infanterie, divizia 318 infanterie a Armatei 13 din regiunea militara Precarpatica, Suvorov a fost selectat in GRU, de unde a dezertat, refugiindu-se in Marea Britanie.

 

Autorul ne impartaseste experientele traite de-a lungul carierei sale in GRU, ca ofiter de control pe linga grupurile Spetnaz, iar ulterior ca agent al Uniunii Sovietice in Occident, pentru ca in final sa explice de ce a hotarit sa treaca de partea „dusmanilor proletariatului”, pe care fusese invatat sa-i urasca.

 

Legea la noi e simplă: intrarea, o rublă, ieşirea, două. Asta înseamnă că e greu să intri în organizație, dar să ieşi din ea e și mai greu. Teoretic vorbind, pentru toți membrii organizației este prevăzută o singură ieşire: prin cos. Pentru unii această ieşire va fi însoţită de onoruri, pentru alții va fi acoperită de ruşine, dar pentru noi toți există doar un singur coş. Numai prin el ieşim din organizație. Uite-l, acela e cosul...

Căruntul îmi arată ceva pe fereastra imensă, cît tot peretele.
- Admiră-l...
De la înălțimea etajului opt, în fața mea se dezvăluie panorama unui aerodrom pustiu, fără de margini, ce se întinde pînă la orizont. Dar dacă e să privesc în jos, atunci chiar sub picioare zăresc un labirint de alei nisipoase, şerpuind printre pereți elastici, formați din arbuşti. Verdeata parcului şi iarba calcinată a aerodromului sînt despărțite printr-un indestructibil perete de beton, avînd un păienjeniş des de sirmă ghimpată cu rulouri albe.
- Uite-l...
Căruntul îmi arată un coș scund, înalt de vreo zece metri, gros, pătrat, ce se înalţă deasupra unui acoperiş plat, gudronat. Acest acoperis negru pare a pluti pe valurile verzi de liliac, precum o plută pe ocean; sau ca un străvechi cuirasat scund în borduri şi cu coş greoi. Deasupra coşului se învălurează un fir subțire de fum uşor, străveziu.
Înseamnă că acum cineva părăseşte organizația?
- O, nu, răspunde rîzînd căruntul. Coşul nu constituie doar ieşirea noastră. Coşul acesta e o sursă proprie de energie, dar e şi păstrătorul secretelor noastre. Acum pur și simplu se ard nişte documente secrete. Ştii, e mai bine să le arzi decît să le păstrezi. E mai comod. Cînd cineva părăseşte organizația, fumul nu arată aşa; atunci fumul e dens, gras. Dacă vei intra în organizație, într-o bună zi vei zbura şi tu spre cer prin coşul acesta. Dar asta nu acum. Acum organizația îți oferă ultima posibilitate să refuzi, ultima posibilitate să te gîndeşti la binele tău. Şi ca să ai la ce să te gîndești, am să-ți
prezint un film. Ia loc.